Circulă pe Net o
istorioară amuzantă şi aproape sigur apocrifă. Se spune
că Larry Ellison, preşedintele firmei Oracle, a ţinut un discurs
absolvenţilor universităţii Yale, cu care ocazie le-a spus
că tocmai au ratat şansa de a deveni bogaţi. A adus ca argument
faptul că nici el, nici Bill Gates şi nici Paul Allen (co-fondatorul
firmei Microsoft) n-au terminat facultatea şi cu toate acestea sunt cei
mai bogaţi trei oameni ai planetei. Mai mult, nici Michael Dell şi
nici Steve Jobs (fondatorul firmei Apple) n-au terminat facultatea şi sunt
în topul celor mai bogaţi...
Morala pe care o trag eu
n-are legătură cu facultatea ci cu faptul că industria
informatică - şi cu precădere cea de software - a adus venituri
uriaşe, cu viteză direct proporţională cu ritmul exploziv
cu care s-a dezvoltat. Într-o ramură cu asemenea dinamică, doar cei
care au avut deopotrivă viziune tehnologică şi viziune
comercială au prins potul cel mare. Cei care au avut-o doar pe prima se
vor mulţumi cu gloria şi cu averi mult mai puţin impozante.
Există însă
şi un erou cu totul şi cu totul singular, care nu pare să se
încadreze în nici un fel în această schemă. Se numeşte Linus
Torvalds, are 34 de ani şi figurează deja în Enciclopedia Britannica.
Desigur, el este cel care a pus bazele unui sistem de operare care se
numeşte Linux, iar povestea lui este arhicunoscută. Însă nu
aspectele tehnologice sunt importante în cazul lui. De fapt, din punct de
vedere tehnologic, Linux nu are nimic revoluţionar. Este bazat pe
principiile Unix-ului, care a fost creat înainte ca Linus să se fi
născut, şi a fost inspirat într-o oarecare măsură de sistemul
Minix, dezvoltat de profesorul Tanenbaum în scopuri educaţionale. La
vremea aceea, profesorul a criticat arhitectura nucleului, reproşându-i
lui Linus că nu a recurs la o variantă mai avansată, de tip
micro-kernel.
Ceea ce este însă cu
adevărat revoluţionar este modul în care a fost dezvoltat sistemul:
prin colaborarea voluntară a mii de programatori din întreaga lume. S-ar
putea deduce că Linus este un geniu organizatoric. Nu este - sau, cel
puţin, nu în sensul pe care-l are acum cuvântul "organizare". De fapt,
Linus n-a organizat nimic. A publicat nucleul sistemului pe Internet în 1991 -
când avea 21 de ani şi era student la Helsinki - şi a invitat pe
toată lumea să-l folosească şi să-l
îmbunătăţească. Comunitatea dezvoltatorilor s-a format
oarecum spontan şi a funcţionat aproape haotic. Oricine putea să
contribuie, oricine putea să folosească, să testeze, să
corecteze erori, să propună îmbunătăţiri.
Fără o agendă, fără o ierarhie formală,
fără un plan bine precizat. Descentralizarea totală este oarecum
similară cu cea a mediului în care s-a desfăşurat întregul
proces: Internetul. Este un adevărat miracol că din această
anarhie a rezultat un produs de o calitate excepţională, care a
devenit în prezent al doilea sistem de operare ca număr de instalări.
De fapt, Linus Torvalds a
scris mai puţin de 2% din codul Linux-ului, însă a fost (şi este
în continuare) un fel de "autoritate tutelară" la care deciziile
importante ajung în mod firesc. Nici măcar numele sistemului nu i se datorează:
Linus se gândea la ceva gen "Freax", dar un prieten care s-a oferit să
pună codul sursă pe serverul său de FTP a creat pentru el un
director pe care l-a numit în glumă "linux". Desigur, Linus n-avea cum
să prevadă fenomenul care avea să urmeze. La vremea aceea era
doar un hobby... Zece ani mai târziu, autobiografia sa avea să se
numească Just for Fun: The Story of an Accidental Revolutionary.
Accidental sau nu,
modelul de dezvoltare open source a Linux-ului a reprezentat o
deschidere către un nou model economic. O mulţime de proiecte
software au preluat acest model colaborativ de dezvoltare iar situl Sourceforge.net
găzduieşte în prezent peste 65.000 de astfel de proiecte. Însă
modelul poate funcţiona şi în alte domenii iar revista Wired nu
s-a sfiit să compare importanţa sa cu apariţia liniei de
asamblare la începutul secolului 20: ceea a reprezentat linia de asamblare
pentru epoca industrială va reprezenta modelul open source pentru
economia bazată pe informaţie.
Jimmy "Jimbo" Walles este
cam de aceeaşi vârstă cu Linus Torvalds. Viziunea sa a fost la
început mult mai comercială. El a fost cel care a înfiinţat firma
Bomis, care administrează situl web bomis.com. Ideea este
simplă: vizitatorii web-ului au sfere de interes dintre cele mai diverse
iar Bomis.com poate să servească drept loc de întâlnire şi de
formare a unor comunităţi bazate pe interese comune. Membrii
comunităţilor pot construi aşa numite "cercuri" tematice, legând
printr-un mecanism simplu siturile web de interes pentru tematica respectivă.
În cele din urmă, situl se constituie ca un veritabil portal web,
construit însă tocmai de vizitatori. Susţinută prin
reclamă, afacerea s-a dovedit de succes şi, în plus, i-a atras
atenţia lui Jimbo asupra caracterului enciclopedic al Web-ului şi a
interesului publicului de a-i adăuga valoare.
Prima tentativă de a
dezvolta o enciclopedie deschisă, bazată pe contribuţiile
publicului, s-a numit Nupedia. Proiectul era ambiţios însă
metoda s-a dovedit greşită: cei care doreau să contribuie
trebuiau să se înscrie, contribuţiile acestora treceau printr-un lung
proces de revizii multiple realizate de redactori profesionişti şi
abia apoi erau postate pe situl public. Rezultatul a fost că după doi
ani şi o mulţime de bani cheltuiţi au fost postate doar 12
articole.
Întâmplarea a făcut
ca Larry Sanger, redactorul-şef al Nupediei, să afle de la un prieten
programator despre o tehnologie colaborativă numită Wiki care,
în esenţă, se bazează pe posibilitatea fiecărui membru al
unui grup de a edita pagini web într-un mod foarte simplu, din browser. Walles
şi Sanger şi-au dat seama imediat că aceasta este tehnologia cea
mai potrivită pentru a înviora proiectul enciclopediei. Colaboratorii
voluntari trebuie să poată posta articolele direct iar orice
vizitator să poată să aducă corecţii şi
completări, fără nici o îngrădire.
Noul proiect, bazat pe
Wiki, a fost pus on-line pe 10 ianuarie 2001, iar pe 15 ianuarie a
căpătat numele care avea să devină celebru: Wikipedia.
Primul anunţ a fost publicat pe situl Slashdot, un cunoscut weblog
frecventat îndeosebi simpatizanţi ai mişcării open source.
Rezultatele au fost spectaculoase: în mai puţin de o lună s-au adunat
1000 de articole, iar după un an peste 20.000. La momentul când scriu
aceste rânduri, Wikipedia are 345.519 articole în varianta engleză,
faţă de cele circa 120.000 care compun varianta în 32 de volume a
enciclopediei Britannica. În plus, se dezvoltă versiuni parele în peste 60
de limbi, printre care şi româna. Mai mult, există şi câteva
"proiecte surori", printre care un dicţionar explicativ al limbii engleze
(Wiktionary) şi o colecţie de citate (Wikiquote).
Poate că nu
aspectele cantitative sunt cele mai importante, ci faptul că întreg
conţinutul este liber, sub o licenţă publică (GNU FDL)
similară celor folosite de programele open source. Modul în care se
dezvoltă Wikipedia este fascinant. Se poate urmări evoluţia
fiecărui articol de-a lungul timpului şi se pot consulta
discuţiile purtate între cei care au contribuit la realizarea acestora,
care ating uneori dimensiunile unor veritabile dezbateri. Este evident că
adesea opiniile diferă, voluntarii provin din diverse zone geografice
şi culturale, iar în absenţa unor autorităţi administrative
(experţi, editori, moderatori) autorii trebuie să cadă de acord
asupra aspectelor controversate şi să expună puncte de vedere
cât mai neutre şi informative. În cele din urmă, această
enciclopedie universală devine şi un extrem de util dialog al
civilizaţiilor într-o epoca a globalizării.
Cu siguranţă,
succesul proiectului Wikipedia vine să valideze modelul colaborării
descentralizate prin Internet impus de Linux, demonstrând că
funcţionează nu doar în software ci şi în alte domenii în care
informaţia şi cunoaşterea sunt fundamentale. De altfel, avem
şi alte exemple, cum ar fi corectura cărţilor digitizate în cadrul
proiectului Gutenberg sau, mai aproape de noi, dicţionarul explicativ al
limbii române DEXonline, care cuprinde peste 236.000 de definiţii
culese de numeroşi voluntari.
Michael Eisen de la
Berkeley împreună cu alţi savanţi încep să pună bazele
unei prese academice pe modelul open source. Cambia, o organizaţie
australiană care se ocupă de aplicarea rezultatelor cercetărilor
biologiei moleculare în agricultură, încearcă că convingă
corporaţiile din domeniul că un efort colaborativ în domeniul
cercetării ar fi în folosul tuturor. ThinkCycle - o iniţiativă
academică găzduită de MIT - promovează aceleaşi
principii. NASA a adoptat principii open source în cadrul misiunii pe
Marte, chemând voluntari pe Web care să ajute la identificarea
nenumăratelor cratere şi la realizarea unei hărţi a
planetei. Există chiar şi o carte de bucate open source. Mai
mult chiar: a fost lansat primul film open source. Se cheamă "Nothing so strange" iar
secvenţele filmate în formă brută pot fi descărcate şi
montate în orice mod.
Sub ochii noştri se
naşte un nou model economic şi cultural. Merită să fim
atenţi.
