Let's Do It Romania - 24 Septembrie 2011



   

Prăvălia globală

   

Ca orice unelte, aplicaţiile informatice poartă o încărcătură culturală discretă, dar semnificativă, care reflectă caracteristicile epocii. Aplicaţiile de administrare a relaţiilor cu clienţii vorbesc despre anonimat şi identitate în zorii erei informaţionale.


Mircea Sârbu


Am avut o colegă care avea un talent grozav de a răspunde la telefon. Avea un adevărat har al empatiei telefonice pe care la început nu l-am înţeles. Era vorba de business şi aveam impresia că răspunsurile trebuie să fie concise şi precise, în vreme ce convorbirile ei erau de-a dreptul spectaculoase prin jongleria dibace a formulelor de adresare, prin jocul intonaţiilor şi, în cele din urmă, prin personalizarea relaţiei. Nu era doar amabilă, era de-a dreptul prietenoasă, la modul sincer, şi chiar dacă nu putea rezolva problema clientului sau partenerului de la celălalt capăt al firului, reuşea să stabilească o relaţie caldă şi umană.

De la anecdotică la perspectiva istorică e un singur pas. Epoca industrială a fost a maselor anonime, în care oamenii erau piese ale unui angrenaj al cărui reprezentare simbolică rămâne banda de montaj. Epoca informaţională este a vocilor distincte iar diferenţa este dată de posibilităţile de exprimare, adică de afirmare a identităţii. Web-ul este o ilustrare, iar expansiunea blog-urilor şi a reţelelor sociale sunt simptomatice. Companiile moderne evoluează şi ele în această direcţie şi adoptarea unor instrumente de "social computing" în medii lucrative nu face altceva decât să pună în valoare identitatea asumată a "lucrătorului".

Cum se împacă însă o lume a identităţilor cu inerţia instituţiilor impersonale? Răspunsul pe care industria l-a găsit se cheamă "personalizare" şi se traduce printr-o tentativă de a împăca statistica cu identitatea, numită generic CRM (Customer Relationship Management) -- adică administrarea relaţiilor cu clienţii. Aparent, este ceva complicat iar consultanţii au pus în seama acronimului o anume încărcătură mistică. Nu fără un anumit temei, pentru că spre deosebire de alte zone ale informaticii "utilitare", CRM implică înaintea tehnologiei o re-orientare strategică şi administrativă cu faţa către identitatea clientului.

De fapt, CRM vine să instrumenteze o anume nostalgie a vechiului "mom-and-pop convenience store", adică a prăvăliei de cartier în care relaţia între vânzător şi cumpărător era una personală. Vânzătorul îşi cunoştea clienţii, le cunoştea preferinţele, pretenţiile şi posibilităţile şi îi trata diferenţiat în funcţie de acestea. Ideea de bază este că tehnologia informatică actuală poate imita acest model patriarhal într-un context economic global, în care diferenţele dintre produsele din aceeaşi clasă sunt atât de greu de sesizat încât calitatea relaţiei dintre vânzător şi cumpărător devine tot mai adesea factorul determinant al vânzării. Iar în acest punct lucrurile se complică, pentru că aspectele economice se combină cu aspectele culturale pe care mentalităţile lumii industriale s-au obişnuit să le neglijeze. Un analist englez pe nume Helmar Rudoph a contrariat comunitatea IT mondială când a contrazis toate definiţiile pompoase, afirmând că de fapt "CRM nu este despre vânzări. Este vorba despre re-umanizarea relaţiei dintre companie şi client. Despre a afla de ce anume are acesta nevoie şi, mai ales, de ce nu are nevoie".

Esenţa întregii tehnologii o constituie un conglomerat informaţional care reprezintă "profilul clientului" şi care se constituie din totalitatea informaţiilor pe care organizaţia le poate subsuma unei identităţi. Este esenţial ca acest profil să fie unic în întregul sistem şi să fie disponibil nu doar angajaţilor aflaţi în zonele de contact cu publicul, ci tuturor angajaţilor. Tehnologiile implicate sunt diverse, dar rezultatul trebuie să fie convergent: clientul trebuie să înceteze să fie generic şi să devină cât se poate de particular. De pildă, când telefonul sună la centrul de apel, numărul apelant este identificat şi, cu puţină şansă, profilul clientului apere pe ecranul "telefonistei" iar abordarea personală -- începând numele şi formula de politeţe adecvată -- devine posibilă. Centrul de suport tehnic (de exemplu) va găsi imediat în istoricul achiziţiilor detaliile produselor sau serviciilor. Departamentele de marketing vor putea concepe campanii personalizate iar în zona strategică devin posibile analize de fineţe care să fundamenteze decizii majore.

Rămâne ca şi noi, clienţii, să acceptăm acest joc. De fapt, ne vom vinde o parte din intimitate -- datele personale -- în schimbul unor servicii mai bune, a unor oferte avantajoase sau măcar în schimbul unei voci prietenoase la celălalt capăt al firului. Demult nu mai citesc texte care încep cu "Stimate domn/doamnă"...


 

(Publicat în Business Magazin - iulie 2005)

 

Copyright © 2005 Mircea Sârbu