Un nou scandal tulbură internetul şi stârneşte discuţii aprinse şi argumente care ajung până la Constituţia americană şi chiar Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Povestea porneşte de la o controversă în privinţa unei legi pentru protecţia copiilor în medii informatice (COPA -- Child Online Protection Act), propusă de administraţia americană în 1998 şi atacată în justiţie ca fiind neconstituţională de către fundaţia ACLU (American Civil Liberties Union), pe motiv că prevederile legii nu pot fi aplicate practic de siturile web şi, în plus, legea violează dreptul la liberă exprimare consemnat în Primul Amendament. Judecătorul federal din Philadelphia care a judecat cazul a emis un ordin de interzicere a aplicării legii şi, după cum era de aşteptat, Departamentul de Justiţie (DoJ) a făcut apel. Pentru a susţine legea, Departamentul de Justiţie a cerut şi a obţinut un ordin judecătoresc prin care solicita companiilor care deţin principalele motoare de căutare din internet -- Google, Microsoft, Yahoo! şi America OnLine -- să furnizeze o serie de date extrase din statisticile motoarelor de căutare. Este vorba de lista tuturor siturilor accesibile prin motoarele de căutare în data de 31 iulie 2005, precum şi de lista tuturor căutărilor efectuate pe parcursul lunilor iunie şi iulie 2005.

În principiu, DoJ intenţionează să angajeze specialişti în statistică şi companii specializate care să evalueze cât de des întâlnesc utilizatorii internetului material cu caracter pornografic şi care este eficienţa filtrelor menite să ascundă aceste materiale minorilor. Rezultatul acestei analize ar urma să susţină legea în faţa curţii de apel, ceea ce este cât se poate de corect. Însă o primă chestiune care s-a ridicat a fost dacă nu cumva pretenţiile DoJ sunt exagerate (e vorba de sute de milioane de înregistrări), sau chiar nejustificate, având în vedere că datele respective reprezintă valori importante pentru companiile care le deţin.

Vâlva însă a fost stârnită de Google, care -- spre deosebire de Yahoo!, Microsoft şi AOL -- a refuzat să furnizeze datele şi a atacat în instanţă somaţia. Deşi DoJ a încercat să negocieze şi să scadă pretenţiile -- mulţumindu-se cu un eşantion aleatoriu cuprinzând un milion de URL-uri şi jurnalul căutărilor pentru o singură săptămână -- Google nu a cedat, argumentând că furnizarea informaţiile respective unor terţe părţi afectează dreptul la intimitate (privacy) al utilizatorilor săi. Într-un fel, se poate specula că Google urmăreşte mai degrabă o lovitură de imagine, deoarece DoF nu a cerut date care să permită identificarea utilizatorilor iar celelalte companii au furnizat date agregate şi au subliniat că între aceste nu se află informaţii care să permită identificarea. Google însă susţine că uneori chiar şi textul introdus în interogare cuprinde suficiente indicii pentru a putea deduce cine este utilizatorul.

În plus, Google se fereşte să creeze un precedent. Dacă cedează acum, va fi mult mai greu să nu cedeze într-o ipotetică situaţie în care va fi somată să furnizeze date de identificare pentru utilizatorii care au făcut anumite căutări sau au urmat anumite referinţe din rezultate. Un jurnalist a pus problema la modul practic: în documentarea unui articol a căutat pe Google "child pornography", pentru a vedea ce s-a mai publicat pe această temă, care sunt poziţiile etc. Trebuie să se teamă că va fi urmărit? În plus, mai există cazul jurnalistului chinez care a fost deconspirat de Yahoo la cererea guvernului chinez iar Google -- care are la rându-i afaceri în China -- ţine să se distanţeze de competitor printr-o atitudine mai tranşantă.

Evident, opiniile sunt împărţite, dar refuzul lui Google a fost salutat de organizaţiile civice, în frunte cu prestigioasa Electronic Frontier Foundation. Dar tot EFF atrage atenţia asupra unui alt aspect: Google jurnalizează toate căutările şi majoritatea acestora permit identificarea destul de precisă a utilizatorilor prin cookies, adrese IP sau conturi din servicii Google. Se ştie că Google foloseşte o enormă putere de calcul pentru a analiza aceste informaţii istorice prin procedee de "data mining" pentru a deduce tipare comportamentale pe baza cărora să-şi optimizeze serviciile, în folosul utilizatorilor. Este foarte probabil că fiecare dintre noi avem câte o rubrică în imensele baze de date procesate de Google. Deşi este improbabil ca Google să folosească aceste informaţii împotriva noastră, ele sunt totuşi acolo şi sunt potenţial periculoase.