Let's Do It Romania - 24 Septembrie 2011



   

A cumpăra sau a dezvolta?

   

Informatizarea unei companii de dimensiuni medii pune în faţa conducerii o ecuaţie extrem de complexă în privinţa dotării software. A cumpăra sau a dezvolta este doar începutul iar variantele sunt multiple. Internetul oferă însă speranţa unei variante optime.


Mircea Sârbu


Nu demult am fost invitat la o sesiune de "consultanţă informală". Acest gen de eveniment ţine mai degrabă de sfera mondenă decât de cea a afacerilor iar sfaturile sunt, desigur, gratuite şi nu vizează atât partea tehnică cât pe cea strategică, mai precis deciziile iniţiale ale unui proiect. Nu întâmplător, una dintre temele tipice se leagă de întrebarea: să cumpăr un soft "de gata" sau să dezvolt unul "la comandă"?

Dilema "Buy or Build" este clasică în domeniul software şi a generat o întreagă literatură. Desigur, nu este vorba de sfera programelor de uz general, ci de un sistem cât mai complet de gestiune a resurselor unei companii. De-o parte se află sistemele comerciale reunite sub sigla ERP (Enterprise Resource Planning) iar de cealaltă varianta de a dezvolta un sistem propriu. Pentru companiile mari şi cu putere financiară, lucrurile sunt aparent mai simple: se angajează o firmă de consultanţă, care va analiza cerinţele, bugetul şi oferta pieţei după care va furniza un studiu care va evidenţia avantajele şi dezavantajele fiecărei variante.

Însă pentru o firmă de dimensiuni medii lucrurile sunt mult mai nuanţate. În principal pentru că nu e doar o dilemă, ci o problemă cu soluţii multiple. În primul rând se pune problema "specificului", care ţine în special de partea de producţie. Deşi există sisteme ERP adaptate pentru diverse industrii, nu există pentru toate şi, în plus, nu pentru toate particularităţile. În aceste situaţii apare varianta atractivă de a cumpăra modulele generale şi de a dezvolta doar modulele specifice. Pe de altă parte, în cazul dezvoltării întregului sistem, mai există o decizie majoră: dezvoltarea în interior (cu o echipă proprie de dezvoltare) sau în regim de externalizare (outsourcing -- angajarea unei firme specializate). În fine, se mai pot imagina diverse combinaţii, însă întotdeauna ecuaţia este complexă şi implică preţul, calitatea, timpul şi, desigur, riscurile.

Varianta dezvoltării "in house" iese din discuţie pentru firmele mici iar pentru firmele de dimensiuni medii implică costuri greu de susţinut. Un sistem integrat este inevitabil unul complex, care va necesita o echipă de dezvoltare solidă, formată cel puţin în parte din proiectanţi cu experienţă, care nu doar că vor avea pretenţii salariale mari dar vor fi în permanenţă atraşi de firme specializate de software, care le oferă şansa unei cariere profesionale mai atractive.

Varianta de a combina module standard ale unei aplicaţii ERP comerciale cu module specifice este şi ea problematică. În general interfeţele modulelor nu sunt publice, dar chiar şi dacă ar fi, cuplarea perfectă a modulelor este extrem de delicată şi cu siguranţă furnizorul ERP nu-şi va asuma responsabilităţi -- mai cu seamă în cazul versiunilor noi. Ar fi posibil un scenariu în care producătorul ERP-ului să dezvolte modulele specifice (adică o combinaţie cu aromă de externalizare) însă dacă acesta are o bază deja largă de clienţi este greu de crezut că va accepta să întreţină module non-standard.

Varianta externalizării nu este nici ea simplă, deoarece prin natura ei pune furnizorul şi cumpărătorul pe poziţii antagonice. Termenii contractuali devin extrem de importanţi în ceea ce priveşte întreţinerea sistemului, proprietatea intelectuală, documentaţia de utilizare şi cea de proiectare şi -- mai cu seamă -- costurile legate de modificările specificaţiilor. Factorul de risc joacă un rol important. Studiile realizate de firme de cercetare (de pildă Standish Group) relevă că doar 30% din proiectele de dezvoltare pot fi considerate "succese" iar 20% sunt ratări totale. Restul îl reprezintă proiectele care-şi depăşesc bugetul sau nu se încadrează în termene.

Există totuşi o speranţă pentru viitor. Dezvoltarea internetului deschide calea către un model hibrid, bazat pe ASP (Application Service Provider -- furnizor de servicii aplicative). În principiu, aplicaţiile sunt furnizate prin reţea (un fel de servicii Web) iar clientul plăteşte doar folosirea lor. Interesul furnizorului se întâlneşte cu cel al clientului, pentru că în acest caz calitatea şi diversitatea aplicaţiilor devin un avantaj comercial pentru furnizor. În plus, furnizorul are interesul de a dezvolta module specifice şi de a susţine implementarea lor, în speranţa de a câştiga noi clienţi. Piaţa de peste circa 4 miliarde de dolari confirmă valabilitatea modelului, dar până când oferta autohtonă se va întâlni cu o cerere semnificativă întrebarea "Buy or Build" rămâne la fel de complicată.


 

(Publicat în Business Magazin - februarie 2006)

 

Copyright © 2006 Mircea Sârbu