Era în 1990 când John Perry Barlow, Mitch Kapor şi John Gilmore înfiinţau organizaţia civică Electronic Frontier Foundation, cu scopul explicit de a apăra drepturile oamenilor în lumea digitală. Nu este greu de sesizat paralela dintre tradiţionala mitologie americană a frontierei (cucerirea vestului sălbatic) şi "frontiera electronică" -- viziune a internetului ca lume de cucerit şi apărat. La vremea aceea Reţeaua era un spaţiu al pionierilor iar lumea tradiţională nu-i înţelegea resorturile, aşa că activismul EFF vroia în principal să împiedice implicarea factorului politic şi administrativ în această nouă lume. Poate nimeni nu a exprimat mai limpede această viziune decât Barlow (considerat "un Jefferson al lumii digitale") în celebra declaraţie de independenţă a ciberspaţiului: "Guverne ale lumii industriale, giganţi din carne şi oţel, eu vin din Ciberspaţiu, noua casă a Minţii. În numele viitorului vă cer vouă, celor din trecut, să ne lăsaţi în pace. Nu sunteţi bineveniţi printre noi. Suveranitatea voastră nu ajunge acolo unde noi ne întâlnim...

De la publicarea acestui manifest au trecut 11 de ani iar lumea s-a schimbat radical. Internetul a încetat de mult să fie o lume izolată şi elitistă, ajungând o parte integrantă a lumii reale, cuprinzând atât zona afacerilor cât şi o parte tot mai importantă a vieţii de zi cu zi a milioane (sau miliarde?) de oameni. Dacă în urmă cu două decenii problema controlului internetului era importantă, astăzi se pare că lumea digitală a devenit mult mai destinsă. Ba chiar de-a dreptul frivolă, dacă e s-o credem pe Peggy Vaughn, care este nu doar autoarea cărţii "Mitul monogamiei" ci şi expert al reţelei AOL în problemele cauzate de... infidelitate! În viziunea ei, rolul internetului ca sursă a infidelităţii conjugale va creşte tot mai mult şi afirmă că ar fi putut să-şi documenteze mai mult de jumătate din conţinutul noii sale cărţi despre adulter pe baza mesajele primite de la persoane care şi-au început relaţia amoroasă în internet. Şi nu mai este vorba de demodatele sisteme matrimoniale (dating systems), ci mai cu seamă de reţele de socializare de genul MySpace sau Facebook, unde utilizatorii pot să se cunoască mai îndeaproape, pot să-şi descopere afinităţile comune iar doza de "dezinhibare" pe care psihologii o atribuie comunicării online sub acoperirea unui pseudonim poate duce foarte uşor la o anume intimitate (mai ales că totul de petrece în spaţiul familiar al casei). Şi totuşi, unde este limita dintre idila virtuală şi infidelitatea reală? Mai rezistă oare frontiera dintre lumea digitală şi lumea fizică? În previziunile pentru anul 2007, editorii revistei Wired au inclus şi prima crimă reală cu motivaţii într-o lume virtuală (Second Life), iar motivul probabil era tocmai adulterul digital.

Ne aflăm undeva între reality show şi dramă. Un bărbat dintr-o parte a Atlanticului cunoaşte pe internet o femeie din cealaltă parte, petrec două vacanţe împreună şi hotărăsc să se căsătorească. Dar planul cade pentru că ea se dovedeşte infidelă iar el îşi expune povestea (cu toate mizeriile aferente) într-un forum virtual, aducând ca argumente chiar paginile jurnalului online al fostei logodnice. Aproape o sută de comentarii urmează. Dar sunt şi alte poveşti romantice... Soţia se hotărăşte să pună la încercare fidelitatea soţului şi îşi creează un profil (să zicem "bunicutza") în reţeaua de socializare pe care el o agreează. Îl găseşte şi iniţiază flirtul, ca până la urmă să-l cucerească cu mesaje care semănă izbitor cu scrisorile de amor pe care i le trimitea cu mulţi ani în urmă. Dar ea este la rândul ei vrăjită şi decide să ducă jocul mai departe, trecând graniţa: stabileşte o întâlnire în lumea reală. Iar el vine, declanşând drama. Frumoasă poveste... Dar probabil aţi recunoscut "Babooshka" lui Kate Bush din 1979, transpusă în cibespaţiul de azi pentru a aduce din nou în discuţie frontiera alunecoasă dintre spaţiul virtual şi lumea reală.

Iar dacă mai era nevoie de o dovadă că frontiera digitală a dispărut -- şi nu doar din perspectiva noilor ciber-doamne Bovary, ci şi din cea a "guvernelor lumii industriale" invocate de Barlow -- e suficient să constatăm că rezidenţii din lumea virtuală Second Life vor trebui de-acum să plătească TVA, dacă provin din Europa. Dacă vă hotărâţi să cumpăraţi o insulă (sau măcar o casă) în Second Life pentru a vă petrece orele de relaxare cu avatarul imaterial al "sufletului pereche", aflaţi că nu mai e loc pentru romantism. Fiscul vă urmăreşte şi în "noua casă a Minţii".