Poate că exagerez cu
această atât de extinsă investigaţie privind viitorul
cărţii în era digitală. Poate că voi ajunge să-mi exasperez
cititorii cu o temă care nu este de strictă actualitate şi care
încă nu ne afectează la modul direct. Însă, pe de altă
parte, cred că tocmai aici se află cheia care ne va permite să
întrezărim ceva din viitorul informaţional către care ne
îndreptăm.
Există mai multe
motive pentru care cred că evoluţia cărţii va trasa un
model pentru un întreg ansamblu al distribuirii de conţinut
informaţional. Primul dintre motive se referă tocmai la
încărcătura simbolică a cărţii. Cartea impune respect
şi este percepută ca principalul vehicul al cunoaşterii, ceea ce
induce o anume "seriozitate" care tinde să atenueze inevitabilele
şocuri ale unui ameţitor carusel al avansului tehnologic.
Un alt motiv este de
ordin comercial. Deşi industria cărţii este un adevărat colos,
ritmurile ei sunt mult mai lente decât cele ale industriei divertismentului. E
adevărat că unele hituri din domeniul cărţii
rivalizează cu filmele sau cu producţiile de succes dar, în ansamblu,
cartea este mai ferită de valurile modei iar editorii cărţilor
au o atitudine mai rezonabilă faţă de aspectele comerciale în
comparaţie cu reacţiile aproape isterice ale lumii divertismentului.
În fine, există
şi o motivaţie tehnologică. În vreme ce muzica şi filmul au
fost mereu în contact cu tehnologiile moderne, cartea cunoaşte prima
revoluţie tehnică majoră de la Gutenberg încoace şi este de
aşteptat să cunoască transformări substanţiale. Într-o
variantă eliberată de constrângerile hârtiei, cartea va încerca
fără îndoială să-şi îmbogăţească
mijloacele cu tot ce-i poate oferi lumea digitală.
Cred că aceste trei
motivaţii explică în mare măsură de ce "cartea
electronică" întârzie să se impună. Însă chiar dacă
multă vreme tipăriturile vor domina încă lumea cărţii,
tendinţa este cât se poate de clară: mai devreme sau mai târziu,
cărţile vor ajunge într-o formă digitală. Pentru cele noi
(sau pentru noi ediţii ale celor mai vechi), forma digitală este
chiar un produs intermediar al procesului tipografic modern. Pentru celelalte
rămâne varianta digitizării "manuale", constând din obţinerea
imaginilor paginilor (prin scanare), asupra cărora se aplică un
proces de recunoaştere automată a caracterelor (folosind programe de
tip OCR - Optical Characters Recognition) urmat de corectură
şi eventual formatare.
Desigur,
cărţile cuprind şi ilustraţii, care pun la rândul lor
probleme în privinţa digitizării. Însă problema cea mai
spinoasă - chiar dacă ne rezumăm strict la text - este la
momentul actual cea a standardizării formatelor digitale în care este
stocat conţinutul. Varietatea acestora nu este o noutate, dar un eventual boom
al comerţului cu cărţi digitale a determinat producătorii
de software să forţeze nota şi să propună noi şi
noi formate, în speranţa că răspândirea propriului format îi va
conferi un statut privilegiat pe piaţă.
Rezultatul
proliferării formatelor proprietare era de altfel previzibil.
Producătorii de aparate specializate pentru vizualizarea
cărţilor în format digital s-au văzut în postura de a alege un
anume format, pentru că implementarea mai multor programe de vizualizare
ar fi implicat mai multă putere de procesare, ceea ce ar fi ridicat
costurile şi, implicit, preţul aparatului. În plus, utilizarea
aparatului ar fi devenit mai complicată, ceea ce i-ar fi scăzut
şi mai mult puterea de atracţie. Pe de altă parte,
compatibilitatea cu un singur format reduce numărul titlurilor disponibile
la cele pe care editorii au preferat să le publice în formatul respectiv.
Deoarece furnizarea cărţilor în formă digitală încă nu
este o afacere profitabilă pentru editori, aceştia nu au fost
interesaţi de a investi în conversia conţinutului în mai multe
formate.
Un cerc vicios, care a
condus în cele din urmă la falimentul pionierilor din domeniul
fabricării "cititoarelor de e-cărţi". Cel mai
promiţător aparat lansat pe piaţă, RocketBook, n-a
reuşit să atingă masa critică şi a fost scos din
producţie în vara anului trecut. Mai mult decât un banal insucces
comercial, eşecul lui RocketBook este un semnal clar că tehnologiile
încă nu sunt destul de mature iar piaţa nu este pregătită.
În opinia mea, este şi un semnal că întreaga abordare este
greşită.
Cu siguranţă, o
afirmaţie atât de tranşantă necesită şi o argumentare.
Iar pentru aceasta mă voi întoarce la problema formatelor. Diversitatea
lor nu este total gratuită. Anumite formate servesc mai bine anumitor
scopuri. Însă este greu de crezut că se va inventa un format care
să satisfacă toate cerinţele, mai ales în condiţiile în
care cartea - din perspectiva conţinutului - este în plină evoluţie.
Probabil că varianta
cea mai bună în prezent este formatul PDF (Portable Document Format)
dezvoltat de firma Adobe. În principiu, un document PDF poate conţine
orice combinaţie de text, grafică şi imagine, reproducând fidel
aspectul paginii tipărite (de altfel, cele mai multe instalaţii tipografice
moderne acceptă fişiere PDF la intrare). Avantajul major îl
reprezintă faptul că acest aspect nu depinde de contextul
software/hardware în care documentul a fost creat. Imaginea poate fi
mărită sau micşorată fără ca aspectul textului
sau a graficii vectoriale să-şi piardă calitatea. În plus,
documentele pot cuprinde şi unele elemente interactive, dintre care
referinţele interne sau externe (links) sunt cele mai comune. Se
pot face căutări simple în text, se pot copia prin clipboard
fragmente de text şi multe altele.
Şi totuşi, nu
este de ajuns. Formatul PDF se concentrează asupra aspectului dar nu
poartă informaţii despre structura conţinutului. De pildă,
enciclopediile în format electronic nu se pretează la publicare în acest
format. În acest caz, respectarea strictă a aspectului paginii
tipărite este mai degrabă un dezavantaj. Facilităţile de
căutare sunt extrem de importante şi, de regulă, ele se
bazează pe o indexare complexă a conţinutului în funcţie de
structura acestuia.
Limbajul XML - de fapt un
metalimbaj standardizat de un for public, W3C - are şansa să
devină elementul unificator în lumea formatelor de reprezentare a
conţinutului. Dar nici el nu rezolvă totul. Adesea conţinutul
este produs dinamic prin interacţiunea utilizatorului cu un ansamblu
specializat de programe, aşa cum se întâmplă adesea pe Web.
De fapt, eroarea
fundamentală a fost presupunerea că, eliberată de constrângerile
hârtiei, cartea îşi va păstra definiţia. Cartea nu mai este o
succesiune de pagini cuprinzând succesiuni de rânduri cuprinzând succesiuni de
cuvinte, întrerupte eventual de ilustraţii, iar aparatele care se
încăpăţânează să simuleze întoarcerea paginii sunt de
la bun început desuete. Cartea devine un conglomerat informaţional iar
modelul ei se cheamă World Wide Web. Cititorul ideal al cărţii
digitale este un banal browser.
Cu câţiva ani în
urmă, japonezul Shuji Nakamura a inventat o diodă care emite
lumină albastră. LED-ul albastru a permis construirea LED-ului alb,
prin combinare cu cele roşii şi verzi, inventate mai demult. Folosind
LED-ul alb, compania LightWedge a construit o folie transparentă care
emite lumină albă. La ce foloseşte? O puteţi aşeza
peste pagina pe care o citiţi seara târziu şi nu veţi mai avea nevoie
de veioză. Până când ecranele portabile cu claritate perfectă
şi conectare wireless la Internet vor deveni posibile, cărţile
pe hârtie vor sta mereu pe noptieră. Iar diodele albe vă vor lumina
discret pagina şi, poate, vă vor salva căsnicia.
