Comunităţile în spaţiul virtual au
apărut încă înainte ca Internetul să devină reţeaua
globală care este astăzi. Unul dintre primele servicii implementate a
fost Usenet (încă din 1980), care se constituia dintr-un sistem
arborescent de "cercuri de interes" numite newsgroups şi care a
servit iniţial ca un sistem distribuit de informare pentru
instituţiile implicate în dezvoltarea reţelei, în special
universităţi. Cu timpul, Usenet a devenit spaţiul predilect de
discuţie şi colaborare pentru cele mai diverse arii tematice.
În paralel, a înflorit fenomenul BBS-urilor (Bulletin
Board System). Un soi de "aviziere electronice" găzduite de un
computer nepretenţios, dotat cu un soft specializat şi cu câteva
modemuri, prin care utilizatorii se puteau conecta pe linii telefonice.
Serviciile oferite cuprindeau şi grupuri de discuţii în jurul cărora
s-au format numeroase comunităţi virtuale. Cu timpul BBS-urile s-au
conectat între ele formând reţele proprii care, în cele din urmă, au
fost înghiţite de marea Reţea.
Poate că două "istorii exemplare" ar merita
amintite în acest context. Una este cea a comunităţii formate de
autorii care publicau prin 1985 în revista The Whole World Review
şi de cititorii lor. Acest spaţiu de întâlnire şi dezbateri,
pornit iniţial ca un BBS, a fost numit "The WELL" (the Whole World 'Lectronic Link). Multe
s-au schimbat în cei aproape 20 de ani care au trecut, însă ceea ce s-a
păstrat şi a făcut din The WELL cea mai influentă
comunitate din spaţiul virtual a fost tocmai spiritul dezbaterilor, bazat
pe responsabilitatea afirmaţiilor. Poate că sloganul "you own your
own words" (cuvintele tale îţi aparţin) - menţionat la fiecare
conectare - a avut darul de a aminti participanţilor că memoria
Reţelei este neiertătoare.
O altă istorie glorioasă - de cu totul altă
natură - este cea a comunităţii programatorilor voluntari care
au contribuit la dezvoltarea sistemului Linux. Este încă greu de explicat
cum a fost posibil ca mii de oameni să conlucreze atât de eficient în
absenţa unor structuri organizatorice bine stabilite şi a unei agende
clare.
Astăzi spaţiul virtual este literalmente împânzit
de comunităţi. Mă feresc să le numesc "virtuale" pentru
că ele sunt cât se poate de reale, formate din oameni reali care
comunică şi participă împreună la ceva, chiar dacă
sunt risipiţi în toate colţurile lumii şi de cele mai multe ori
nu s-au văzut niciodată. Această eludare a
corporalităţii este fascinată pentru că pune în
evidenţă Vocea personală. Nici măcar numele nu mai are
importanţă, atâta vreme cât în spatele unui nickname se
regăseşte aceeaşi voce, aceeaşi personalitate. Dacă
epoca industrială a fost a maselor de anonimi, epoca post-industrială
va fi a comunităţilor de personalităţi. Locul corului este
luat de polifonia vocilor distincte.
Poate că nimic nu pune mai mult în evidenţă
această mutaţie decât un fenomen care a luat o amploare uluitoare în
ultimii ani: jurnalele web - cunoscute ca "web logs" sau, pe scurt, "blogs".
Dacă în 1999 erau câteva zeci, astăzi sunt câteva milioane. Trebuie
să recunosc că multă vreme am ignorat fenomenul. Auzisem de
blog-uri, dar nu mi s-a părut o idee grozavă. La urma urmei, un jurnal
este ceva mai degrabă legat de intimitate decât de spaţiul public.
Desigur, jurnalele unor personalităţi devin uneori publice şi se
constituie adesea în mărturii de mare valoare istorică.
Trucul jurnalelor pe web se relevă însă abia prin
contrast cu jurnalele tipărite. Blog-urile desfăşoară o
ordine cronologică inversă: cele mai recente consemnări sunt
primele. Această ordine schimbă accentul, plasând actualitatea pe
primul plan.
Pe de altă parte, blog-ul nu este decât o tehnologie
care simplifică la extrem posibilitatea oricărui utilizator de
a-şi crea o expunere publică. E de fapt o pagină personală
care poate fi actualizată mereu, singurul element stabil rămânând
ordinea cronologică inversă. Faptul că există numeroase
situri publice care oferă gratuit instrumentele şi găzduirea
permite practic oricui să-şi creeze în maximum cinci minute un blog.
Mai degrabă decât jurnale intime, blog-urile sunt cel
mai adesea "jurnale de călătorie" în ciberspaţiu. În
funcţie de preocupările sale autorul selectează referinţe
la diverse pagini interesante pe care le însoţeşte cu comentarii mai
scurte sau mai ample. Uneori e vorba de ştiri de ordin general, uneori
despre tehnologie, alteori despre filme, cărţi, articole, peşti
de acvariu, grupuri rock, vedete porno, grădinărit, jocul burselor,
bibelouri... Diversitatea nu cunoaşte nici o limită.
Şi totuşi... care-i utilitatea? Lucrurile încep
să devină interesante atunci când încep să se lege. Odată
ce ai păşit în aşa-numita blogosferă, este imposibil
să nu găseşti în scurt timp alţi "bloggeri" cu
preocupări asemănătoare. Iar fiecare blog are de regulă o
secţiune cu legături către articole din alte bloguri pe care
autorul le-a găsit interesante. Ai posibilitatea să postezi un
comentariu legat de o anumită însemnare, poţi aduce referinţe la
alte surse din web care pun într-o altă lumină cele
afirmate de autor.
Dacă găseşti subiectul interesant poate
merită să-l comentezi mai amplu în propriul jurnal, cu o referire la
pagina de jurnal care ţi l-a relevat. Iar aici intervine o
găselniţă esenţială, care se numeşte Backtrack
şi care este în esenţă un anunţ către articolul de
blog la care faci referire. Marea majoritate a programelor tratează
automat aceste notificări, aşa că în blogul respectiv articolul
tău va fi referit printr-o legătură.
Această complexă reţea de legături este baza
unui dialog public adesea extrem de interesant. Urmărind postările,
comentariile, articolele conexe legate prin backtrack precum şi
trimiterile la sursele citate ajungi adesea să cunoşti multe dintre
faţetele unui subiect, faţete care altfel ţi-ar fi rămas
ascunse. Mai mult, cunoşti o mulţime de persoane interesante pe care
le vei trece la rândul tău în lista de legături. Iar peste toate
acestea intervin tehnologiile de agregare (sau "sindicalizare") care pot să preia şi să
afişeze la diverse intervale de timp ultimele articole postate în
blog-urile favorite.
Şi astfel, prin acest întortocheat sistem de
referinţe încrucişate, se formează în mod natural
comunităţi. Comunităţi formate din voci distincte, care
inventează din mers o formă publicistică fără
precedent. Şi fără restricţiile mediilor tradiţionale.
