Încă nu există consens privind aniversarea blogurilor. Unii spun că ar trebui să notăm data la care termenul "weblog" a fost pentru prima dată folosit, caz în care 17 decembrie 2007 marchează zece ani de când Jorn Barger -- un veteran al inteligenţei artificiale, o legendă a grupurilor Usenet şi un fan al lui James Joyce -- a folosit acest cuvânt pentru a descrie lista zilnică a referinţelor din web pe care le găsea de interes. Acesta a fost iniţial sensul cuvântului: un fel de "jurnal de bord" al călătoriei prin web, menit să ajute pe alţi internauţi să găsească paginile semnificative, să-i ghideze în anumite zone de interes (motiv pentru care se folosea şi termenul de "pre-surfing"). Postările constau doar din câteva link-uri însoţite de scurte descrieri, personalitatea autorului fiind reliefată doar de paginile pe care le selecta pentru a le păstra şi împărtăşi. Dar însuşi Barger menţionează în blogul său Robot Wisdom că weblog-uri au existat cu mult înainte, începând de la pagina What's New de la Mosaic (pornită chiar de Mark Andreesen), amintind şi faptul că Willian Gibson prevedea încă din 1996 apariţia iminentă a unei profesii specializate pe pre-surfing.

O altă opinie este că ar trebui să notăm data de 1 aprilie 1997, când Dave Winer a lansat Scripting News, considerat primul blog modern (chiar dacă numele încă nu fusese inventat). De altfel, de aici au pornit şi alte inovaţii conexe blogurilor, cum ar fi fluxurile RSS şi podcasting-ul. Dar, ca şi Barger, Winer îşi găseşte predecesori, mergând înapoi până la Tim Berners-Lee (inventatorul web-ului) şi pagina sa info.cern.ch, care poate fi considerată weblog-ul suprem deoarece consemna toate noile situri care apăreau online. De notat totuşi că termenul prescurtat "blog" a apărut abia prin 1999, marcând într-un fel încheierea etapei de pionierat (se estimează că în 1998 existau doar 23 de bloguri). Odată cu lansarea sitului Blogger.com (susţinut de serviciul de găzduire Blogspot) se poate spune că am intrat în etapa de masă a fenomenului, deoarece oricine îşi putea crea un blog în doar câteva minute, fără să aibă nevoie de cunoştinţe tehnice şi fără să plătească nimic. Ce a urmat, se cam ştie...

După ce "blog" a fost desemnat de Merriam-Webster cuvântul anului 2004, putem vorbi despre afirmarea plenară a acestei noi formule publicistice online. La ora actuală (decembrie 2007), firma Technorati monitorizează 120 de milioane de bloguri active -- incluzând aici şi pe cele găzduite de reţelele de socializare gen MySpace, Facebook sau LiveJournal -- şi estimează că în fiecare zi sunt create 175.000 de noi bloguri. Zilnic sunt postate 1,6 milioane de articole, adică 18 actualizări pe secundă. Pe de altă parte, blogurile s-au îndepărtat de ideea originală a "jurnalului de călătorie în web", multe dintre ele virând mai degrabă spre comentarii sau spre confesiuni, dar păstrând totuşi tradiţia referinţelor la sursele web. Publicitatea şi-a găsit în bloguri un nou vehicul, născând astfel şi categoria bloggerului profesionist anticipată de Gibson. În fine, blogurile au pătruns şi în mainstream, atât în media (unde numeroase publicaţii le înglobează în structura editorială) cât şi în zona corporatistă, unde sunt folosite ca o formă mai "prietenoasă" de comunicare publică sau, în interior, ca o formă de interacţiune şi agregare a expertizei.

Se poate argumenta că o bună parte din zecile de milioane de bloguri sunt lipsite de consistenţă sau sunt destinate unei audienţe extrem de limitate şi, în consecinţă, numerele nu sunt importate. Nu este însă aşa: chiar dacă renunţăm la un ordin de mărime, efectul de reţea face din blogosferă o forţă colosală, capabilă să ordoneze oarecum spaţiul informaţional şi chiar să stabilească agenda actualităţii. E suficient să ne amintim că Google stabileşte relevanţa paginilor în funcţie de numărul de trimiteri şi de "greutatea" paginilor în care apar trimiterile, iar dacă vom găsi mai uşor informaţia care ne interesează putem fi siguri că milioanele de bloguri au contribuit la acest spor de eficienţă. Pe de altă parte, blogurile marchează o revoluţie în diseminarea informaţiei. Pentru prima dată în istorie oamenii obişnuiţi au şansa să se adreseze unei audienţe globale, transformând media într-un sistem descentralizat. Din discurs, informarea devine conversaţie şi participare. Nu întâmplător, cartea în care Dan Gillmor analizează evoluţia mijloacelor de informare în era digitală se cheamă "We the Media" (Noi, media).