Întotdeauna când vine timpul unei retrospective anuale a evoluţiilor din lumea IT, pornesc cu un oarecare entuziasm să citesc ce mai zic alţii, să caut ceva statistici edificatoare, să rememorez evenimente semnificative, să-mi recitesc măcar titlurile articolelor pe care le-am scris şi, în final, să-mi întocmesc o listă cu ce consider eu că ar fi semnificativ. De obicei, lista în sine iese mai mare decât spaţiul tipografic pe care un editor generos ar fi dispus să mi-l acorde, aşa că trebuie să triez, să scurtez, să renunţ la multe puncte. Anul acesta nu face excepţie, dar poate că am devenit mai înţelept şi lista a devenit mai scurtă.
Evenimentul anului este unul personal: mi-am luat prima pereche de ochelari. Oculista care mi i-a prescris s-a cam mirat că vreau aşa ceva, din moment ce singurele dificultăţi le întâmpin la rândurile foarte-foarte mărunte, care apar de obicei la sfârşitul contractelor. Dar ea nu citeşte zilnic presa de specialitate şi foarte probabil că încă nu a aflat că internetul devine din ce în ce mai mobil. Iar mobilitatea nu mai înseamnă astăzi laptop, ci telefoane inteligente -- atât de inteligente încât tind să se confunde cu computerele. Iar când voi purta web-ul în buzunar, sferturile de dioptrie îşi vor dovedi cu siguranţă utilitatea. Aşadar, numărul maxim de puncte la capitolul "înscriere în tendinţele corecte" revine -- ex aequo -- celor de la Apple (pentru iPhone 3G) şi Google (pentru Android-ul său materializat în G1). Dovada este că browser-ele cu care sunt echipate încep să figureze în "plăcintele" care ilustrează cotele de piaţă. E adevărat, deocamdată doar la subsol, cu litere mici-mici... dar nu degeaba mi-am luat ochelari.
Prin pasiunile pe care le-a stârnit, povestea eşuatei tentative de preluare a Yahoo de către Microsoft ar merita un premiu la capitolul "telenovela anului". Şi totuşi, episodul este semnificativ pentru că punctează eşecul marelui Microsoft de a se califica în liga campionilor internetului. Pe de altă parte, din acest episod cel mai şifonat a ieşit Yahoo, victima colaterală fiind Jerry Yang. Ultimele zvonuri spun este foarte probabil că firma va fi vândută pe componente şi este posibil ca Microsoft să-şi adjudece motorul de căutare. Chiar şi aşa, este greu de presupus că Microsoft va putea rivaliza cu Google, care are şi avantajul că-şi materializează consistent avantajul prin serviciile sale de publicitate.
Poate cea mai semnificativă realizare a anului o reprezintă validarea conceptului de "cloud computing", domeniu în care rolul de pionieri şi l-au asumat Amazon şi (din nou) Google. Este încă greu de estimat dacă serviciile combinate Elastic Compute Cloud şi SimpleDB sunt sau nu profitabile pentru Amazon, dar este sigur că experienţa pe care a acumulat-o în furnizarea de putere de calcul ca "utilitate publică" îi va fi de folos în anii care vor veni, pentru că sunt din ce în ce mai multe companiile care preferă să-şi externalizeze infrastructura IT iar puterea de calcul din nori va deveni curând o alternativă atractivă. Google nu-şi propune încă să câştige ceva din serviciul App Engine, dar parteneriatul cu Salesforce.com pare să indice că nu mai e mult până când "software on-demand" se va combina cu cloud computing. Tot în acest context, ar fi de menţionat faptul că virtualizarea a devenit o tehnică de-a dreptul populară şi că mainframe-urile încep să revină în actualitate, ca alternativă la "fermele de servere" care populează astăzi centrele de date ale companiile. Toate acestea la un loc sunt de fapt o urmare firească a tendinţei de revenire la un model centralizat al aplicaţiilor la nivel de întreprindere.
Chiar dacă facem abstracţie de succesul noului iPhone şi de avansul pe care l-a luat în privinţa distribuţiei de muzică şi filme, Apple îmi pare performerul anului 2008. Pentru prima dată după mulţi ani, Mac-urile devin semnificative în peisajul IT. Creşterea cotei de piaţă este continuă (şi chiar abruptă dacă o raportăm la competitori) de câţiva ani buni iar în materie de portabile, anul acesta Apple a ajuns pe locul al treilea pe piaţa americană. Interesant este că Mac-urile au reprezentat în primul trimestru al anului nu mai puţin de 66% dintre computerele de peste 1000$ vândute pe glob iar companiile încep să considere că preţurile ridicate de achiziţie se recuperează prin fiabilitatea ridicată. Un rol esenţial în această ascensiune îl are elegantul sistem de operare MacOS X, dar şi posibilitatea de a rula Windows. Singura problemă pare să fie sănătatea lui Steve Jobs.