O vreme am fost mulţumit de traficul rutier din
oraşul în care locuiesc. Fluent, liniştit, destul de civilizat...
Însă numărul maşinilor a crescut într-un ritm constant iar
străzile au rămas aceleaşi, aşa încât acum situaţia
este mai puţin luminoasă. Se întâmplă ca drumul cu maşina
între casă şi birou să dureze mai mult decât pe jos, iar
dacă ora e târzie şi traficul redus, atunci căutarea unui loc de
parcare îmi ia mai mult decât drumul. Încetul cu încetul, maşina îmi
devine tot mai puţin utilă.
E clar, lumea fizică e limitată, şi nu doar
în privinţa spaţiului. De exemplu, e limitată în privinţa
consumului. Oricât de mult s-ar chinui industria auto să-mi mai vândă
o maşină, nu va reuşi prea curând. Îmbrăcămintea,
hrana, electrocasnicele şi multe altele au aceeaşi soartă: pur
şi simplu, capacitatea mea de consum este limitată. În ciuda
abundenţei, economia actuală rămâne sub zodia penuriei.
Se petrec altfel lucrurile în internet? Într-un fel, da.
Aici "spaţiul" -- capacitatea de stocare şi de transport -- pare
nelimitat şi lucrurile par să se meargă altfel. S-au elaborat
deja câteva teorii despre economia în lumea digitală, dintre care una
("coada cea lungă") pune accentul tocmai pe absenţa limitărilor
spaţiale. O alta, numită "economia darului", încearcă să
integreze economia clasică cu caracterul gratuit al multor produse informaţionale
din Reţea (de la conţinut liber accesibil până la softul "liber"
sau open source). Însă cea mai surprinzătoare şi totodată
radicală dintre ele este cea elaborată de Michael H. Goldhaber, care
pune în evidenţă o anumită limitare -- şi, implicit, o
penurie -- care se manifestă în toate domeniile, dar este foarte
vizibilă în internet: penuria de atenţie.
Goldhaber porneşte de la câteva elemente preluate din
psihologie, neurologie şi chiar filozofie pentru a defini noţiunea de
atenţie, însă extrem de interesant este modul în care
urmăreşte evoluţia computerelor şi a internetului pentru a
pune în ecuaţie atenţia şi valoarea informaţiei. În
esenţă, computerele au fost concepute şi dezvoltate pentru a
spori productivitatea, însă se vădeşte că servesc tot mai
puţin acestui scop, fenomen pe care autorul îl pune mai degrabă în
relaţie cu limitele naturale ale consumului: chiar dacă
productivitatea ar putea creşte la nesfârşit, bunurile materiale
create n-ar putea creşte nelimitat. În schimb, volumul informaţiei
poate creşte aproape oricât, iar web-ul este o ilustrare perfectă.
Interesant este că după căderea dot-com-urilor -- care poate fi
pusă şi ea în relaţiile cu limitele consumului de bunuri
materiale -- numărul utilizatorilor şi volumul informaţiilor din internet
a continuat acelaşi ritm susţinut de creştere, însă
formulele de creare a informaţiei au căpătat un pronunţat
caracter social, exemplele cele mai evidente fiind forumurile virtuale şi
blogurile.
Până la urmă, "supra-producţia" de
informaţie este mult mai mare decât cea de bunuri materiale, din simplul
motiv că nu este limitată de abilitatea de consum. Însă reversul
este că o bună parte din informaţia disponibilă nu este
utilizată -- deci "consumată", în termenii economiei
tradiţionale. Nu facem faţă acestui aflux informaţional,
iar creşterea continua a producţiei de informaţii este de-a
dreptul iraţională din perspectiva tuturor standardelor economice
actuale. Ipoteza lui Goldhaber este că această creştere
continuă este motivată de nevoia de a accede la o resursă
limitată, singura capabilă să de valoare informaţiei:
atenţia noastră. Atâta vreme cât nimeni nu-i acordă
atenţie, o informaţie nu are nici o valoare. De notat că
expresia englezească pentru "a acorda atenţie" este "paying
attention" -- adică "a plăti atenţie".
Pornind de-aici, Goldhaber consideră că
asistăm la naşterea unui nou model economic, economia atenţiei,
care peste vreme va ajunge să înlocuiască economia actuală,
bazată pe producţia de bunuri, pe piaţă şi bani. Mai
mult, migraţia oamenilor spre ciberspaţiu este asemuită cu
colonizarea Americii şi mutaţia economică ce a însoţit-o:
europenii nu şi-au imaginat că Lumea Nouă va fi altfel decât
feudalismul târziu în care trăiau, dar noul spaţiu a generat o
formulă nouă, economia de piaţă.
În fine, o ultimă observaţie interesantă a
lui Goldhaber: atenţia implică memoria. Dacă am fost atenţi
la ceva, ne amintim. Pe de altă parte, atenţia implică empatie:
cel căruia îi captăm atenţia ne "trăieşte" gândurile.
Dacă vom crea ceva ce va capta atenţia după ce nu vom mai fi,
mintea noastră va trăi din nou.
