După ce săptămâna trecută am punctat lansarea noului iPhone 3G şi a suportului web MobileMe, poate ar fi timpul să revenim puţin la Google şi al său Android. Înainte de aceasta ar trebui să stabilesc o convenţie în privinţa terminologiei: dacă voi scrie vreodată cuvântul "telefon" în rândurile care urmează, consideraţi-l o simplă greşeală şi faceţi corecţia cuvenită: computer de buzunar (sau "handheld", dacă vă convine mai mult). Printre zecile de poze de la conferinţa Google IO din 28 mai -- unde a fost prezentat un prototip de aparat echipat cu Android -- mi-a atras atenţia una care arăta ecranul principal: iconul "Voice dialer" (convorbire vocală) era penultimul din cele zece (după el mai era doar YouTube, dar am verificat şi ordinea nu era alfabetică), iar cele patru comenzi rapide de la baza ecranului erau Contacts, Street View, Maps şi Browse. Toate acestea sugerează că în aparatele pe care le vom purta în buzunar în anii următori telefonia va fi doar un serviciu, printre multe altele.

Acest "multe altele" nu este (cel puţin aici) un automatism de exprimare. Android este un sistem de operare bazat pe Linux (deci open source), adaptat de Google pentru dispozitive mobile şi este dotat cu un sistem de dezvoltare a aplicaţiilor. Spre deosebire de Apple, care a publicat sistemul de dezvoltare târziu şi cu destule restricţii, Google vede un avantaj în această posibilitate a proiectanţilor de a dezvolta pentru Android orice aplicaţii le-ar trece prin cap. Faptul că încă nu există aparate cu Android (deşi se zice că hackerii au reuşit să-l instaleze pe diverse dispozitive) nu constituie un impediment major, deoarece există un emulator pentru calculatoare obişnuite iar numărul programatorilor şi companiilor de software care dezvoltă aplicaţii dedicate a depăşit cu mult aşteptările. Poate că o contribuţie importantă au avut şi cele 10 milioane de dolari pe care Google le-a pus în joc pentru a răsplăti cele mai inovative şi interesante programe pentru noua platformă, dar există şi o atracţie naturală a proiectanţilor de a explora o lume nouă, în care se întâlnesc cu funcţionalităţi absente în computerele obişnuite (de exemplu poziţionarea prin GPS, diverse modalităţi de interfaţă cu utilizatorul etc.). Este important de subliniat că se porneşte de la premisa că aparatul este conectat în permanenţă la internet şi că se pot folosi şi interfeţele aplicaţiilor native furnizate de Google (de pildă agenda de contacte, browser-ul web etc) şi chiar interfeţele serviciilor web, astfel încât tehnica numită "mashup" (combinarea de informaţii din surse diverse) devine o modalitate de bază în dezvoltare.

Cam la ce ne-am aştepta în materie de aplicaţii? Pe de-o parte, variante mai atractive ale aplicaţiilor native (Google nu impune nici o restricţie) sau "clasice". Pe de alta, aplicaţii care ne vor surprinde prin ingeniozitate. Un exemplu poate fi cea numită Android Scan: când utilizatorul pozează un cod de bare (de exemplu într-un magazin) programul îl decodează şi apoi aduce de pe web prezentări, comparaţii de preţuri sau alte informaţii relevante (de pildă fragmente muzicale în cazul unui CD). Commandro merge în direcţia socializării, permiţând utilizatorilor să-şi detecteze prietenii care se află în zonă (utilizând GPS) şi să folosească mesageria instantanee pentru a stabili întâlniri "ocazionale". Această aplicaţie se poate încadra în ceea ce se chema într-o vreme MoSoSo (Mobile Social Software) şi merită să ne amintim că Google a cumpărat Dodgeball (un serviciu asemănător, dar utilizând SMS-uri şi un server central) încă din 2005, anul când Andy Rubin i-a propus lui Larry Page ideea sistemului Android. Poate că, totuşi, Google nu acţionează haotic...

Dacă acum ne putem imagina softul, ar fi un exerciţiu interesant să ne imaginăm aparatul. La Google IO, oficialii au refuzat să dezvăluie numele producătorului care a furnizat aparatul folosit pentru demonstraţie (suspectul de bază fiind HTC). Oricum, sistemul software permite tratarea oricăror tipuri de intrări (începând cu clasicele butoane) aşa că probabil va putea echipa orice telefon mobil modern. În fine, rămâne problema operatorilor. Google nu a reuşit să cumpere o felie din banda de 700 MHz licitată de curând, dar a reuşit să impună condiţia ca o treime din aceasta să fie "liberă de condiţii" din partea operatorilor. Aşadar Verizon (câştigătorul frecvenţei) nu se poate opune aparatelor echipate cu Android în vreme ce AT&T şi-a schimbat opinia şi a devenit brusc interesată.