Nu-mi place să vorbesc la telefon. Nu rămâne nicio urmă, nu pot să păstrez convorbirea undeva, s-o cataloghez, să-i atribui cuvinte-cheie, să-i dau o prioritate, s-o regăsesc uşor... Nici SMS-urile nu intră în printre opţiunile mele atunci când trebuie să comunic cu cineva. În aceste condiţii, se înţelege că nu sunt pasionat de telefoane iar criteriile principale pe care le am în vedere atunci când, totuşi, trebuie să-mi aleg un telefon sunt aceleaşi pe care le aplică orice om cuminte când alege un telefon pentru mamă sau bunică: să fie cât mai simplu. Sunt un client execrabil pentru vânzătorii de gadgeturi.

Cu toate acestea, a început să mă intereseze lumea telefoniei mobile (ceea ce nu înseamnă că am vreo competenţă în domeniu). Nu cu multă vreme în urmă, am avut o banală controversă -- cred că legată de regizorul unui film, sau ceva de genul acesta -- iar amicul meu a scos telefonul său de ultimă generaţie, a butonat cât a butonat, după care mi-a arătat pagina din Wikipedia cu toate informaţiile necesare. Mda, asta începe să-mi placă, deşi imaginea era prea mică iar navigarea un chin. Oricum, nu era WAP (inacceptabil din retrogradul meu punct meu de vedere) iar pentru o informaţie punctuală s-a dovedit util. De aici însă până la a citi ştirile, a redacta documente, a rezolva corespondenţa, a menţine o agendă de activităţi sau a te angaja în socializare în reţea e o cale lungă, în care principalele obstacole îmi par trei. Primul se leagă de dimensiuni (motivele sunt evidente), al doilea ţine de hardware (puterea de calcul şi capacitatea de memorie) iar al treilea ţine de software. Apple a realizat cu iPhone prima tentativă reuşită de a depăşi aceste obstacole, impunând totodată -- ca de atâtea ori -- un un model pentru întreaga industrie. Cursa de urmărire a început.

Aici intră în scenă Google. Recentul anunţ privind platforma Android vine să confirme două zvonuri care au circulat insistent de mai multă vreme, unul referitor la presupusul telefon mobil (zis GPhone) şi celălalt (mult mai vechi) privind un sistem de operare conceput de colosul din Mountain View. Interesant este că mai degrabă al doilea zvon se întrupează în Android, deoarece indiferent dacă-i zicem "stivă" (stack) sau "platformă" software, este de fapt un sistem de operare bazat pe Linux şi dotat cu ingredientele necesare dezvoltării de aplicaţii pentru dispozitive mobile de mici dimensiuni. Telefonul propriu-zis nu există, deşi mulţi văd în HTC Omni un prototip plauzibil, mai cu seamă că a fost folosit pentru sesiunea demo. De notat că Google nu a infirmat (dar nici nu a confirmat) producerea unui aparat, deşi cred că este foarte puţin plauzibil şi că doza de incertitudine păstrată are mai cu seamă un rol strategic. Având în vedere că Android va fi o platformă deschisă (open source) şi gratuită, este de presupus că va reprezenta o ameninţare foarte serioasă pentru concurenţa reprezentată de Windows Mobile de la Microsoft, Symbian (deţinut în mare măsură de Nokia) şi MacOS (Apple) şi va deschide piaţa pentru mulţi producători care nu vor mai fi obligaţi să investească peste 200 de milioane de dolari pentru a dezvolta o platformă soft şi nici să plătească licenţe pentru a utiliza sisteme proprietare.

Deşi este evident că Android va influenţa semnificativ piaţa, nu cred că Google are vreo legătură cu afacerile telefoniei. Google este o companie axată pe internet şi aşa va rămâne. Ceea ce nu prea s-a întrebat nimeni este de unde se vor întoarce banii, iar răspunsul la această întrebare este cheia. Începând de la iPhone, ceea ce purtăm în buzunar se cheamă telefon doar prin puterea tradiţiei, pentru că de fapt este un computer pe care -- printre multe altele -- îl putem folosi pentru convorbiri. Atât pentru Apple cât şi pentru Google, interesul este să aducă webul "la purtător" şi ambele sunt dispuse să cheltuiască pentru asta oricât. Banii vor veni din entertainment pentru primul şi din publicitate pentru al doilea. Ce se va întâmpla mai departe e o chestiune de imaginaţie. Din moment ce am webul în buzunar, e foarte probabil că voi prefera să-mi păstrez documentele şi mesajele în internet iar Google este cel mai pregătit să-mi ofere tot ce-mi trebuie ("biroul din web" începe să capete sens), cu publicitatea de rigoare. Când voi fi la birou sau acasă, voi prefera un ecran mare şi o claviatură normală, iar Bluetooth îmi va veni în ajutor şi spotul WiFi mă va scăpa şi de alte fire. Laptop? O simplă carcasă cu ecran, tastatură şi baterie. Restul e în buzunar.