Conţinutul generat de utilizatori este poate cel mai important pilon pe care se bazează paradigma Web 2.0. E suficient să ne gândim la Wikipedia, uriaşa enciclopedie liberă edificată prin contribuţiile voluntare ale miilor de utilizatori (dintre care peste 75.000 sunt activi), care au scris, au dezbătut, au corectat şi au actualizat peste 5 milioane de articole în peste 100 de limbi. Nu mai puţin spectaculoase sunt colecţiile impresionante de poze partajate pe Flickr sau de secvenţe video pe YouTube, miile de recenzii de la Amazon, milioanele de bloguri şi podcast-uri, păienjenişul referinţelor găzduite de Del.icio.us şi încă multe altele. Uneori contribuţia utilizatorilor este minimă, dar semnificativă. Simpla semnalare a ştirilor interesante, prin gruparea şi ordonarea referinţelor, ne furnizează o colorată hartă a interesului public (astfel funcţionează situri precum Digg.com). Nu doar că munţi de informaţie ne stau la dispoziţie, dar avem şansă să contribuim. Fără îndoială că nu există mediu informaţional mai democratic decât noul web.

Şi totuşi... Nu cumva această evoluţie are şi părţile ei întunecate? Andrew Keen -- autorul unei foarte controversate cărţi, numită The Cult of the Amateur, apărută recent -- crede că "întunecat" este prea puţin spus şi ne avertizează încă de pe copertă că "internetul de astăzi ne ucide cultura". Pe parcursul a 240 de pagini, Keen încearcă să ne convingă că Web 2.0 este o formă de marxism cultural iar conţinutul generat de utilizatori nu face decât să distrugă centrele de autoritate culturală, să propage mediocritatea în detrimentul valorii şi talentului, să şteargă liniile de demarcaţie între expertiză şi amatorism. Nu doar cultura, dar şi sferele economiei, politicii şi chiar valorile fundamentale ale societăţii sunt afectate de proliferarea fără limite a blogurilor, a reţelelor sociale şi forumurilor virtuale, unde "ignoranţa se împleteşte cu egoismul, cu prostul gust şi cu legea gloatei". Exemplul cel mai mult utilizat de Keen este, desigur, Wikipedia, despre care afirmă că publică nu doar informaţii inexacte şi neverificate, ci chiar şi zvonuri sau dezinformări intenţionate. Chiar şi motoarele de căutare contribuie la dezastrul prevăzut de autor, pentru că mizează pe popularitate şi nu pe probitatea surselor atunci când ordonează rezultatele căutărilor. În vreme ce noul web celebrează "înţelepciunea mulţimilor", Keen avertizează că mulţimile nu s-au arătat întotdeauna înţelepte. Nu este greu să distingem ecouri ale unui articol celebru, Digital Maoism, în care Jaron Lanier refuze să acorde orice credit "inteligenţei colective", pe care antreprenorii noului web se străduiesc s-o valorizeze.

În ce măsură are Andrew Keen dreptate nu vom afla prea curând, însă ce părere are "inteligenţa colectivă" despre teza lui putem afla destul de uşor, trecând în revistă cele 51 de recenzii postate de utilizatori pe situl Amazon.com. Unele sunt laconice: "Cartea este de un incredibil elitism. Este evident că autorul nu a făcut nici un fel de cercetări şi pare să creadă că oamenii normali nu pot avea opinii" -- notează o cititoare, sub titlul "Pure trash". Unele consideră cartea o răbufnire resentimentară, pornind de la repetatele eşecuri antreprenoriale ale autorului în epoca dotcom-urilor. Altele demontează sistematic şi argumentat multe dintre ideile, adesea contradictorii, expuse de Keen. Opiniile experţilor sunt mai degrabă rezervate, cei mai mulţi considerând cartea doar o bună bază pentru o dezbatere serioasă. Ironic este faptul că tocmai blogurile (printre care şi cel al autorului!) şi contribuţiile amatorilor au făcut din cartea lui Andrew Keen un succes editorial.

Dintre toate reacţiile pe care cartea -- provocatoare, într-adevăr -- le-a stârnit, mi-a atras atenţia cea a lui Lawrence Lessig, profesor de drept la universitatea Stanford, unul dintre autorii conceptul şi licenţei Creative Commons, autor al unei celebre cărţi numită Free Culture. Deşi consideră demersul lui Keen fundamental greşit, Lessig califică lucrarea ca fiind strălucitoare: "Lecţia pe care ne-o predă [dl. Keen] este una pe care toţi trebuie s-o învăţăm: să citim şi să gândim critic, indiferent dacă e vorba de produsele <<maimuţelor>> (cum Keen îi consideră pe cei care publică în internet) sau de cărţi publicate de edituri precum Doubleday" (editorul cărţii lui Andrew Keen). Mai mult, Lessing a lansat o pagină colaborativă wiki în care amatorii sunt invitaţi să demonteze argumentele lui Keen. Şi chiar reuşesc.