Forumuri virtuale, cercuri de interes, grupuri de
discuţii, liste de e-mail, jurnale web... Pentru profanul care
păşeşte în spaţiul Reţelei, prima senzaţie este
cel mai adesea dezorientarea. O lume bizară care, dincolo de volumul
copleşitor de informaţie, pare mai degrabă un uriaş
spaţiu de taifas. O imensă pălăvrăgeală. E ca
şi cum ai baleia cu un receptor radio undele scurte şi ai încerca
să asculţi toate programele deodată.
În realitate, după inevitabila zăpăceală
iniţială, fiecare dintre noi ajunge să-şi instaureze
propria ordine, în virtutea căreia lucrurile încep să capete sens,
să se aşeze firesc în jurul intereselor noastre personale. Pasul
următor este conştientizarea faptului că Reţeaua este un
spaţiu public iar instinctele noastre sociale îşi spun cuvântul.
Atracţia comunităţilor din spaţiul virtual devine irezistibilă
şi foarte curând devenim "netăţeni". Confruntarea cu noianul de
informaţii şi de opinii divergente ne dezvoltă o formă
specială de discernământ şi, astfel, redescoperim că
implicarea noastră civică, sau socială, sau politică, este
posibilă şi necesară.
Şi astfel, dincolo de marea
pălăvrăgeală, se nasc acţiuni cât se poate de
concrete. Indiferent de amploarea acestora, important este că participarea
fiecăruia dintre noi este asumată individual. Suntem implicaţi
cu vocea noastră unică. Suntem importanţi. Contăm.
În urmă cu câţiva ani, în oraşul în care
locuiesc s-a petrecut un eveniment care ar fi putut trece neobservat.
Autorităţile au ridicat un cetăţean străin care nu
avea actele de şedere în regulă, l-au îmbarcat într-o
maşină şi l-au trimis către capitală pentru a fi dat
în primire ambasadei ţării sale. Era vorba de un medic iranian,
stabilit de mulţi ani în oraş, cu familie, cu copii şi cu o
cerere de cetăţenie depusă de câţiva ani. Nu era un anonim:
se făcuse remarcat prin preocuparea sa constantă pentru copii
străzii, cărora adesea le oferea adăpost şi hrană în
propria sa locuinţă şi cu care reuşise să realizeze
spectacole artistice. Chiar şi o piesă de teatru.
Dar mai era o problemă: Ardeshir abandonase islamul,
ceea ce în ochii autorităţilor iraniene echivala cu o gravă
trădare. Era o chestiune de ore. Telefoanele au început să sune,
e-mail-urile să circule şi în timp record a fost creată o
pagină web care prezenta cazul şi aduna semnături în sprijinul
medicului. Au subscris o mulţime de cetăţeni, mulţi dintre
ei aflaţi la mii de kilometri de casă. Mass media a preluat cazul iar
când ştirile ProTV au relatat situaţia, autorităţile au dat
înapoi şi medicul a fost salvat. În scurt timp avea să primească
cetăţenia română.
La o altă scară s-a desfăşurat lucrurile
în cazul - celebru în lumea informaticii româneşti - unei controversate
hotărâri de guvern (HG 936) publicată în Monitorul Oficial în 29
decembrie 1998. Foarte pe scurt, hotărârea se referea la transformarea
Institutului de Cercetări în Informatică (ICI) într-o instituţie
care, alături de caracterul comercial, să întrunească şi
atribuţii în domeniul reglementărilor de interes naţional în
domeniul IT. Pe lângă faptul că ICI căpăta astfel un statul
privilegiat pe piaţă - devenind şi jucător şi arbitru
- hotărârea mai prevedea şi posibilitatea ca ICI să preia
direct, în calitate de antreprenor general, proiecte de informatizare "de mare
interes naţional".
Un prim comentariu a fost postat la 27 ianuarie pe un forum
virtual numit TIC-Lobby, reunind câteva sute de membri activând în domeniul IT
în ţară şi străinătate. Comentariul a stârnit o
adevărată furtună. Textul hotărârii a fost publicat pe
pagina Web a forumului, alături de alte texte de lege conexe, iar
discuţiile ulterioare au scos în evidenţă o lungă serie de
nereguli şi de exprimări cel puţin neglijente. Cum ar fi, de
pildă, posibilitatea ca anumite "echipe specializate" să se
transforme în societăţi comerciale independente "care astfel vor deveni
parteneri de încredere ai institutului". Mai mult, ICI era abilitat
să preia de la alte firme produse software în scopul dezvoltării
acestora în comun. O altă prevedere permitea institutului să
funcţioneze cu pierderi, acestea urmând să fie acoperite din credite
bancare.
S-a convenit că hotărârea guvernului - care
transforma ICI într-un soi de regie naţională cu puteri
discreţionare în domeniul IT&C - era în contradicţie
flagrantă cu toate principiile pieţei libere iar persoane avizate în
domeniul juridic au punctat numeroase încălcări ale Legii Concurenţei.
Se punea problema unui protest, care, dat fiind caracterul informal a grupului
constituit în jurul forumului, nu putea veni decât din partea fiecărui
membru în nume propriu. Unul dintre aceştia publică pe propriul sit
web un banner negru care face trimitere la o pagină de web care prezenta o
analiză detaliată a situaţiei. Alţi membri ai grupului
preiau iniţiativa, care se răspândeşte apoi rapid. În scurt
timp, aproape o sută de situri româneşti adoptă banderola
neagră, în vreme ce membrii forumului declanşează o campanie de
informare a comunităţii informatice, a mediilor de informare în
masă şi a Consiliului Concurenţei. Asociaţiile profesionale
şi patronale sunt chemate să-şi precizeze poziţia în vreme
ce ANCI (Agenţia Naţională pentru Comunicaţii şi
Informatică) se vede pusă în situaţia de a da explicaţii
şi de a recunoaşte "neglijenţe de exprimare".
Presa de specialitate a fost prima care a preluat protestul,
dar relatări au început să apară şi în presa de mare tiraj.
Asociaţiile profesionale - ANIS, ARIES şi ATIC - îşi
formulează poziţiile şi le publică pe TIC-Lobby, recunoscut
ca fiind "cartierul general" al protestului, locul unde se puteau afla în orice
moment ultimele evoluţii ale evenimentelor. Pe forum încep să
intervină şi unii reprezentanţi ai ICI precum şi unele voci
guvernamentale. În cele din urmă, evenimentele au ieşit din zona
virtualului. Consiliul Concurenţei confirmă faptul că HG 936
încalcă prevederile Legii Concurenţei, ANCI invită reprezentanţii
asociaţiilor profesionale şi ai ICI la negocieri şi se
caută măsuri pentru corectarea hotărârii.
Astăzi, ICI este un institut de cercetare aflat în
subordinea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei
Informaţiei.
Atât în cazul relativ minor al medicului iranian din
oraşul meu, cât şi în cazul buclucaşei hotărâri de guvern,
Internetul ne-a oferit posibilitatea de ne face auziţi şi, în cele
din urmă, ascultaţi. Poate că vremea manifestaţiilor pe
marile bulevarde a trecut. Poate că spaţiul Reţelei va fi cel al
renaşterii spiritului civic. Sau, poate, ultimul său refugiu...
