Vor putea vreodată maşinile să gândească? Pentru autorii de SF, este de-a dreptul o axiomă: nu doar că vor putea, dar chiar se vor răzvrăti în faţa celor care le-au creat. Și câte scenarii grozave se pot naşte de aici... Pentru cercetătorii de astăzi, lucrurile sunt ceva mai complicate şi implică chestiuni aparent simple, precum definiţia inteligenţei, relaţia dintre gândire şi inteligenţă şi modalităţile prin care se poate măsura un eventual nivel de inteligenţă artificială. Dacă luăm ca etalon al inteligenţei jocul de şah, atunci ar trebui să admitem că Deep Blue, computerul care l-a învins pe Garry Kasparov, este grozav de inteligent. De fapt, Deep Blue s-a bazat mai degrabă pe forţa brută, folosindu-şi cele 30 de procesoare şi cele 480 de chip-uri VLSI specializate pe jocul de şah pentru a evalua circa 200 de milioane de poziţii pe secundă, în condiţiile în care avea în memorie 700.000 de partide ale marilor maeştrii, câteva mii de variante de deschidere şi practic toate variantele de final cu cel mult şase piese pe tablă. Chiar şi aşa însă, victoria a fost la limită şi, după unele păreri, discutabilă. Poate fi această desfăşurare de putere de calcul echivalată cu inteligenţa?

De fapt, provocarea este mult mai ambiţioasă, fiindcă cerinţa constă din crearea unei inteligenţe de tip uman -- singura pe care o cunoaştem empiric şi deci singura la care ne putem raporta. Chestiunea a fost lansată de matematicianul englez Alan Turing şi este interesant de notat că articolul în care tratează problema -- Computing Machinery and Intelligence -- a fost publicat într-o revistă de filozofie. Răspunsul autorului la propria întrebare este unul afirmativ, dar de aici se naşte însă o problemă practică: cum putem să decidem dacă o maşină gândeşte? Sugestia lui Turing a fost că dacă într-o conversaţie un observator uman nu poate distinge între răspunsurile unui computer şi cele ale unui partener uman, atunci se poate decide că maşina gândeşte. De aici provine binecunoscutul "Test Turing" şi este uşor de remarcat că cerinţele acestuia depăşesc cu mult nivelul unei partide de şah. Implementarea practică a testului este o chestiune spinoasă şi încă destul de controversată. În 1966, un program numit Eliza (după personajul din Pygmalion) a făcut senzaţie după ce a convins mai multe persoane că discută cu un psihoterapeut real şi nu cu un program, deşi autorul însuşi îşi considera programul (care funcţiona pe baza unui simplu sistem de reguli) o parodie.

Problema maşinii gânditoare este primul "pariu cu bătaie lungă" consemnat în cadrul proiectului Long Bets iniţiat de fundaţia The Long Now. Predicţia lui Mitch Kapor (fondatorul firmei Lotus) este că până în 2029 nici un computer nu va trece Testul Turing, iar oponentul este cunoscutul autor şi antreprenor Ray Kurzweil. Cei 20.000 de dolari puşi în joc vor reveni unei fundaţii nonprofit (Electric Frontier Foundation dacă Kapor câştigă, The Kurzweil Foundation altfel) şi sunt mai puţin importanţi decât argumentaţiile celor doi în sprijinul variantei pe care mizează. De fapt Kapor crede că niciodată o formă artificială de inteligenţă nu va trece testul, însă regulile pariului cer ca îndeplinirea predicţiei să poată fi probată fără nici o ambiguitate. Unul dintre aspectele argumentaţiei sale se axează pe modul cum ar putea ajunge o maşină să acumuleze baza de cunoştinţe care să-i permită o conversaţie convingătoare. În vreme ce Kurzweil crede că lectura unui număr mare de cărţi şi texte poate furniza cunoştinţele necesare, Kapor crede că modul fundamental de învăţare a oamenilor este pe baza experimentului şi că cea mai mare parte a cunoştinţelor acumulate (mai ales cele fundamentale) nu provin din exterior, ci sunt construite pe baza experienţei prin procese care nici măcar nu pot fi descrise. Abordarea lui Kurzweil merge mai degrabă pe reproducerea modului de funcţionare a creierului omenesc, printr-un soi de "inginerie inversă" bazată pe materialul genetic care-l modelează (la urma urmei, nu sunt decât 23 de milioane de octeţi de informaţie utilă). Voturile publicului mizează pe varianta optimistă.

O miză încă şi mai mare pune în joc Hugh Loebner, care promite un premiu de 100.000 de dolari şi o medalie de aur primului programator care va realiza un program care să treacă testul Turing. Până atunci un premiu de 2000 de dolari răsplăteşte anual pe cel care se apropie cel mai mult de marele prag. Anul acesta, programul Elbot a reuşit să păcălească un sfert din juriu, însă până la Blade Runner mai e cale lungă.