Numele lui Shawn Fanning vă spune ceva? Un student de 18 ani care s-a apucat în 1999 să bricoleze un program prin care să poată schimba muzică cu prietenii. Un an mai târziu, revista Time îi dedică un amplu articol şi îl consideră printre "oamenii care au contat" (People Who Mattered) în anul 2000 - alături de Kofi Annan, Yasser Arafat, Ehud Barak, Hillary Clinton, Eminem, Penfield Jackson (judecătorul cazului Microsoft) şi încă vreo câteva personalităţi. Anul trecut, MTV a început producţia unui film de televiziune bazat pe biografia lui Shawn.

Importanţa lui Shawn Fanning - poreclit de colegi Napster - este uriaşă. Tot în anul 2000, revista Wired considera fenomenul Napster semnalul de începere al "marelui război cultural", conflictul deschis dintre epoca industrială şi epoca virtuală. Un magnific citat din Victor Hugo venea să sporească dramatismul: Poţi să rezişti unei invazii armate, dar nu şi în faţa unei idei căreia i-a venit vremea. (http://www.wired.com/wired/archive/8.10/download.html) 

Suntem cu toţii martorii acestui mare război. Cel puţin două dintre dezbaterile găzduite de OpenDemocracy.net aduc în discuţie - într-un fel sau altul - ecouri ale cutremurului produs de Napster. Una dintre aceste dezbateri (care stârneşte controverse încă din titlu: The People vs. Copyright) pune faţă-n faţă opiniile unor personalităţi care nu pot fi ignorate, printre care se numără Jack Valenti (CEO şi preşedinte al MPAA - Motion Picture Association of America) şi Richard Stallman (fondator şi preşedinte al FSF - Free Software Foundation). Mai participă şi alte nume sonore, dar cei doi reprezintă extremele.

Valenti pune în evidenţă câteva date economice extrem de interesante, care evidenţiază miza jocului. Industriile bazate pe copyright contribuie cu 5% la PIB-ul american. Aceste industrii aduc venituri externe mai mari decât automobilele, decât piesele auto, decât agricultura sau industria aviatică. Creează noi locuri de muncă într-un ritm de trei ori mai rapid decât restul economiei americane. Industria cinematografică este singura ramură economică ce are o balanţă comercială excedentară cu oricare ţară de pe glob (în condiţiile în care balanţa comercială americană are un deficit de 400 de miliarde de dolari).

Nu este deci o surpriză că Valenti argumentează în favoarea impunerii prin orice mijloace (în principal juridice şi tehnologice) a copyright-ului, exact în forma sa actuală. Încheiere sa este elocventă: "un singur adevăr există în industria filmului: dacă nu poţi să aperi ceea ce ai, atunci nu ai nimic".

Nu este nici o surpriză că opiniile lui Stallman diferă radical de cele ale lui Valenti. Ideea fundamentală este că legislaţia este într-o strânsă dependenţă de dezvoltarea tehnologică şi trebuie să se adapteze în funcţie de aceasta. Principiile fundamentale ale drepturilor de autor au fost stabilite cu peste un secol în urmă (convenţia de la Berna, 1886), într-o epocă în care multiplicarea se referea aproape exclusiv la cărţi şi implica costuri semnificative. Astăzi lucrurile stau altfel iar copyright-ul nu mai este o formă de încurajare a editorilor ci o piedică în calea răspândirii operelor de creaţie. Astăzi nu putem copia un sandvici, aşa că o lege care să ne interzică să copiem mâncarea ar fi irelevantă. Dar dacă peste un secol vom putea? O lege dintr-o altă epocă nu va trebui să ne împiedice să salvăm lumea de la foame.

Stallman pune în discuţie şi alte aspecte ale proprietăţii intelectuale (de pildă dreptul de a modifica o operă), distinge mai multe tipuri de creaţii intelectuale (funcţionale, reprezentative, estetice) şi relevă statutul diferit al acestora. Desigur, autorii şi editorii trebuie răsplătiţi pentru munca şi talentul lor, dar creaţia lor nu trebuie împiedicată să-şi urmeze drumul către public. Mare iubitor de muzică, Stallman consideră că doar noile forme de distribuţie vor salva muzica de o comercializare totală. "Iubesc muzica. Nu vreau ca muzica mea să fie produsă într-o manieră industrială. O vreau creată de artizani cărora le place ceea ce fac".

Cele peste douăzeci de articole adunate de această dezbatere evidenţiază o întreagă paletă de nuanţe între cei doi poli ai discuţiei, dar ridică şi alte subiecte adiacente. Iar dacă mai adăugăm şi alte dezbateri, precum Global Media Ownership sau Genes and Ownership, avem un tablou (încă incomplet) asupra evoluţiei unei noţiuni fundamentale în istoria omenirii: proprietatea.