Alan Mathison Turing s-a născut în 1912 la Londra,
într-o familie înstărită -- ceea ce în epoca post-victoriană se
chema upper-middle-class -- dar fără tradiţie în lumea
ştiinţifică a epocii. Desigur, biografiile amintesc tratatul de
pescuit la muscă al unchiului său, dar cu greu această lucrare
se poate constitui într-o "tradiţie ştiinţifică". O familie
aflată departe, în India, şi un sistem de învăţământ
învechit şi rigid, în care nimic nu încuraja originalitatea şi
independenţa în gândire -- iată un context care ar fi putut cu uşurinţă
condamna la anonimat una dintre cele mai strălucite minţi ale
secolului XX. Ceea ce l-a salvat a fost geniul.
Fascinant în destinul lui Turing este atracţia sa
irezistibilă spre chestiunile fundamentale şi abordarea mereu
proaspătă şi originală a unor tematici extrem de diverse.
Deşi este considerat matematician, interesul său pentru mecanica
cuantică sau pentru bazele chimice ale morfogenezei au fost alimentate de
o chestiune mai degrabă filozofică: cum este mintea omenească
"întrupată" în materie. Biografii săi consideră că episodul
de la care porneşte acest interes a fost moartea unui prieten din
adolescenţă, de care Alan era foarte apropiat şi a cărui
gândire l-a influenţat.
Un climat intelectual mai propice a găsit la King's
College, Cambridge, un mediu mult mai deschis libertăţii de gândire,
în care Turing se dedică nu doar matematicilor şi fundamentelor
logice ale mecanicii cuantice. Îl interesează şi elemente de
economie, nu este străin de mediile literare, nici chiar de unele
mişcări politice şi, în plus, se distinge şi ca sportiv, în
canotaj şi alergări de fond. Lucrările sale în teoria
probabilităţilor par să-l recomande pentru o carieră
academică în domeniul matematicilor "pure", însă mintea sa
strălucită l-a purtat în direcţii pe care nimeni nu le putea
bănui.
În contact cu lucrările lui Bertrand Russell, Whitehead
şi Hilbert, Turing capătă un interes deosebit pentru
fundamentele logicii ale matematicii, în principal asupra "capturării
adevărului" în sisteme logice formale. Cu atât mai mult cu cât, cam în
aceeaşi perioadă, Gödel a zdruncinat sistemul lui Hilbert cu celebra
sa teoremă care demonstrează incompletitudinea matematicilor (în
esenţă: în orice sistem axiomatic există teoreme adevărate
care nu pot fi demonstrate). Rămânea însă deschisă o altă
întrebare, propusă tot de Hilbert: oare se poate stabili măcar
dacă o aserţiune matematică poate să fie
demonstrată?
Pentru a rezolva problema decidabilităţii,
Turing a recurs la un formalism absolut original: o "maşină" care
să execute în mod mecanic un set limitat de operaţii atomice.
Maşina consta dintr-un cap de scriere-citire şi o bandă
(parcursă în ambele direcţii) care cuprindea simboluri.
Funcţionarea maşinii (constând în ştergerea sau scrierea unui
simbol pe bandă şi mişcarea capului cu o poziţie înainte
sau înapoi) este complet determinată de "starea maşinii", simbolul
curent de pe bandă şi o tabelă de tranziţii. În
esenţă, maşina Turing reprezintă ceea ce astăzi numim
un algoritm. Ideea de a reprezenta tot printr-o maşină Turing elementele
definitorii ale oricărei maşini Turing îl conduce la noţiunea de
maşină Turing universală, care nu doar că i-a permis
să demonstreze răspunsul negativ la problema
decidabilităţii formulată de Hilbert, ci furnizează
totodată fundamentul teoretic al calculatorului modern cu program memorat.
Explicaţiile matematice ar implica expunerea unei
întregi teorii a calculabilităţii, ceea ce depăşeşte
scopul acestui articol. Pentru cei interesaţi, articolul colaboratorului
nostru Mihai Budiu (Teoria complexităţii) publicat în PC
Report nr. 87 (www.pcreport.ro/pcrep87/063.shtml) poate fi edificator. O
lucrare mai extinsă a aceluiaşi autor găsiţi la
www.cs.cmu.edu/~mihaib/articles/complex/complex-html.html iar o
maşină Turing "vizuală" cu care să vă jucaţi
(dezvoltată de Cristian Cheran) puteţi descărca de la Cheran
Software (http://www.cheransoft.com/vturing).
A urmat un doctorat la universitatea Princeton, unde a
intrat în contact cu nume mari ca Alonzo Church şi John von Neumann, dar
s-a ocupat o vreme şi de constricţia unei maşini de cifrare --
poate şi din cauza perspectivei unui război cu Germania.
Care, desigur, a venit. Întors la Cambridge, Turing a fost
racolat de serviciile de informaţii ale armatei britanice şi a
devenit unul dintre personajele cheie ale celebrului centru de comunicaţii
de la Bletchley Park. Aici a jucat un rol determinant în spargerea codurilor
secrete germane, generate de faimoasă maşină Enigma. Când
sistemul de codificare german s-a schimbat, Turing a contribuit la construcţia
unui dintre primele calculatoare, numit Colossus. Despre implicaţiile
militare are realizărilor de la Bletchley Park s-a scris o întreagă
literatură. Lui Alan Turing, munca de aici şi contactul cu
electronica i-a trezit o ambiţie practică: să construiască
o maşină Turing universală în formă electronică.
Cuvintele pe care le-a folosit: să construiască un creier.
După război, ambiţia sa nu a fost însă
sprijinită de autorităţile britanice, deşi proiectul lui
Turing era cel mai avansat din lume la acel moment. Turing a conceput chiar
şi setul de instrucţiuni (numit Abbreviated Code Instructions),
marcând astfel începutul istoriei limbajelor de programare. Lipsa de cooperare
şi secretomania excesivă a englezilor a blocat proiectul,
permiţând americanilor să avanseze mult mai rapid. Frustrat, Turing
se dedică alergărilor de fond, fiind la un pas de a fi
selecţionat în echipa olimpică britanică pentru proba de maraton
la jocurile olimpice din 1948.
La Universitatea din Manchester, Turing îşi
continuă cercetările, orientându-se în plan practic spre partea de
software a proiectului unui nou computer, iar în plan teoretic spre limitele
puterii de calcul a unei maşini în comparaţie cu puterea de calcul a
minţii omeneşti. Lucrarea sa din 1950, "Computing Machinery and
Intelligence" (publicată în revista de filozofie Mind)
marchează o nouă piatră de temelie, de data aceasta pentru
domeniul inteligenţei artificiale. Faimos este şi astăzi
aşa-numitul test Turing, pe baza căruia se
intenţionează să se determine dacă un calculator atinge
nivelul inteligenţei umane.
Tot din aceeaşi perioadă datează şi o
lucrare dedicată unui cu totul alt domeniu (The Chemical Basis of
Morphogenesis), în care pune în evidenţă caracterul non-liniar al
ecuaţiilor care modelează reacţiile chimice. Pentru simularea
acestora, Turing foloseşte calculatorul electronic, devenind poate primul
utilizator adevărat al tehnicii de calcul în domeniul ştiinţei.
Recunoaşterea contribuţiilor sale (alegerea sa ca
membru al Royal Society în 1951) coincide cu începutul dramei sale. În 1952
este arestat pentru că poliţia a descoperit că este homosexual,
acuzaţie pe care Turing nu a negat-o şi în faţa căreia nici
nu s-a apărat, afirmând că nu vede nimic rău în aceasta. I se
oferă două variante: fie merge la închisoare, fie acceptă un
tratament hormonal cu estrogen, despre care se credea că "vindecă"
homosexualitatea. Pentru a-şi putea continua munca, alege a doua
variantă. Consecinţele au fost însă nefaste, deşi a mai
avut răgazul să dedice unor studii diverse în domeniul mecanicii
cuantice, a biologiei (unde încearcă să explice apariţia
numerelor lui Fibonacci în structura frunzelor şi a plantelor) şi a
teoriei relativităţii.
Pe 8 iunie 1954 este găsit mort în casa sa din
Manchester. Raportul oficial consemnează drept cauză a decesului
"sinucidere prin otrăvire cu cianură", dar există incertitudini
în această privinţă. Mama sa este convinsă că
otrăvirea a fost accidentală, deoarece Turing îşi continua
şi cercetările chimice în domeniul morfogenezei. Pe de altă
parte, activitatea sa în cadrul serviciilor secrete britanice (prelungită,
se pare, şi după război) nu exclude nici varianta
asasinatului...
Dar există şi alte indicii. Într-o scrisoare
plină de amărăciune adresată unui prieten, Turing scria:
Turing believes machines think
Turing lies with men
Therefore machines do not think
Aluzia la Socrate este evidentă, iar faptul că
Turing a ales cianura în locul cucutei este doar un detaliu. Dar să nu
uităm că Socrate a fost condamnat să bea otrava.
Întâmplare sau simbol: lângă trupul său neînsufleţit
s-a găsit un măr pe jumătate mâncat.
