Richard Matthew Stallman este un peşte: s-a născut
pe 16 martie 1953, în Manhattan. Însă probabil că zodiacul e mai
puţin important în evoluţia sa decât trauma produsă de
divorţul timpuriu al părinţilor săi. Talentul său
excepţional pentru matematici s-a arătat încă de la opt ani,
când şi-a impresionat mama rezolvând într-o manieră extrem de logică
o problemă publicată în rubrica "Jocuri matematice" din Scientific
American. Treizeci de ani mai târziu, mama sa avea să recunoască
că, de fapt, n-a înţeles niciodată rezolvarea.
Însă adolescenţa lui Richard nu a fost
uşoară. Moartea bunicilor dinspre tată, în casa cărora
găsea un plăcut refugiu, mai adaugă o traumă. Firea sa
dificilă, abilităţile sociale precare şi refuzul
încăpăţânat de a accepta orice autoritate - inclusiv ceea
şcolară - îi aduc greutăţi suplimentare. Refuză
să scrie lucrări sau referate şi, în genere, orice activitate
care nu se încadra în sfera preocupărilor sale: matematica şi fizica.
Când toţi colegii săi purtau plete şi se dădeau în vânt
după rockÂÂÂÂnÂÂÂÂroll, el se tundea scurt şi asculta muzică
clasică. "Eram un ciudat" - admite Stallman într-un interviu din 1999 -
"de la o vreme singurii mei prieteni erau profesorii".
Chiar şi după ce a început să urmeze
programul extraşcolar Columbia Science Honors Program - destinat
copiilor supradotaţi - rămâne la fel de introvertit şi
nesociabil. Relatările foştilor colegi îi conturează un portret
care îl plasează în sfera unei tulburări comportamentale numită
în ultimii ani "sindromul Asperger" - caracteristic copiilor cu
abilităţi speciale în domeniul ştiinţelor exacte, motiv
pentru care este numit şi the geek syndrome. De altfel, Stallman
însuşi se descrie ca fiind "la limita autismului".
Pe când avea 12 ani, instructorul dintr-o tabără
de vară i-a pus în mână un manual al computerului IBM 7094. Un
adevărat dar ceresc pentru o fire fascinată de numere şi
ştiinţă. În toamnă deja scria pe hârtie programe după
specificaţiile interne, iar în primul an de liceu obţine o
slujbă temporară la un centru IBM. Aici scrie în PL/I un preprocesor
pentru 7094, pe care-l transpune apoi în limbaj de asamblare.
Pentru Richard şi mulţi dintre colegii săi de
la CSHP, opţiunile academice erau doar două: Harvard sau MIT. A ales
Harvard, după un an în care şi-a exersat voinţa de a-şi
corecta atitudinea recalcitrantă într-o şcoală publică (în
paralel cu o slujbă de laborant la Rockefeller University). Termină
al patrulea din 789.
La Harvard, Stallman străluceşte în matematici.
Prima probă a fost cursul "Math 55", care comprima materia de patru ani în
doar două semestre. Împreună cu foştii colegi de la CSHP, formau
un grup care şi-a câştigat reputaţia de "math mafia". Din cei 75
de înscrişi au rămas în scurt timp doar 20, dar un coleg al lui
Richard afirmă că doar zece înţelegeau despre ce era vorba.
Dintre aceştia, opt aveau să devină profesori universitari de
matematici şi unul de fizică.
Celui de-al zecelea, Richard Stallman, soarta i-a rezervat
un alt rol. Avea să devină un programator de geniu - autor al unor
programe precum editorul Emacs, compilatorul GCC sau depanatorul GDB.
Însă istoria îl va consemna mai degrabă în rolul de apostol al
mişcării free software.
ÂÂÂÂ Totul a început la
trei kilometri de Hardvard, la MIT AI Labs, unde Stallman s-a angajat încă
din primul an de facultate, fascinat de spiritul deschis al unei
comunităţi de programatori care-şi spuneau hackers (un
termen tradiţional la MIT). Programele dezvoltate erau un bun comun iar
spiritul de întrajutorare era la el acasă. Însă, treptat, softul
devenea o afacere şi lucrurile încep să se schimbe. Incidentul
invocat de Stallman ca "scânteie" se leagă de o imprimantă laser (un
prototip primit ca donaţie de la Xerox) care adesea mototolea hârtia. Ca
de obicei, Stallman îşi caută un remediu soft (un hack) dar
constată că softul imprimantei nu era furnizat în limbaj sursă.
Însă ceea ce îl revoltă este că cercetătorul de la Carnegie
Mellon care a scris softul refuză să-i furnizeze sursa, invocând o
înţelegere (non-disclosure agreement) semnată cu Xerox PARC.
Acesta era curentul: softul devenea proprietar. Până
şi la MIT, firma Symbolics a ajuns să înlocuiască softul liber
cu soft proprietar. Doar un spirit încăpăţânat ca al lui
Stallman era în stare să se opună. Doi ani de zile a rescris singur
toate programele dezvoltate de Symbolics, pentru a le păstra libere.
Până în ziua în care i s-a cerut să semneze un non-disclosure
agreement...
La 27 septembrie 1983, pe grupul de ştiri net.unix-wizards
apărea un mesaj prin care cineva care semna RMS anunţa că
a început să scrie un sistem de operare compatibil Unix, numit GNU, pe
care îl oferă liber oricui vrea să-l folosească.
În 1985, Stallman publică GNU Manifesto, apoi
înfiinţează Free Software Foundation iar în 1989
inventează licenţa GPL (GNU Public License) şi
popularizează termenul copyleft.
Ce a urmat, se cam ştie...
