Linus înainte de Linux

   

Mircea Sârbu


Finlanda este o ţară mică, cu vreo 5 milioane de locuitori. Istoria sa a fost legată în principal de Suedia - cu care a fost "asociată" vreme de aproape 700 de ani - şi apoi de Rusia, care a cucerit-o în 1808 şi a păstrat-o sub forma unui Mare Ducat cu o mai mult sau mai puţin largă autonomie până în 1917, când şi-a declarat independenţa. A urmat o perioadă agitată, cu un război civil, cu mai multe războaie anti-sovietice şi apoi anti-hitlerise în al doilea război mondial, cu influenţe politice sovietice de lungă durată...

Cu toate acestea, Finlanda este astăzi poate cea mai avansată ţară din lume. Este numărul unu mondial în materie de libertatea presei, alfabetizare, tehnologia informaţiei, competitivitate economică, ecologie. Are cel mai înalt standard de viaţă şi este cea mai puţin coruptă. Însă toate acestea se trag dintr-o altă supremaţie mondială: în domeniul educaţiei. Originile sistemului de învăţământ se trag din secolul 19, când a fost dezvoltat învăţământul în limba finlandeză, dar mulţi consideră că un rol important l-au jucat şi împrejurările istorice. Revoluţia bolşevică a alungat o bună parte din elita intelectuală resească, astfel încât foarte mulţi profesori renumiţi ai universităţilor din Sankt Petersburg s-au refugiat în Finlanda vecină, unde şi-au continuat carierele.

Linus Torvalds s-a născut 28 decembrie 1969 la Helsinki şi provine dintr-o familie vorbitoare de limbă suedeză - o minoritate (circa 300.000) mai degrabă lingvistică decât etnică, suedeza fiind până în secolul 19 limba administraţiei şi a claselor superioare. Părinţii săi au nume suedeze, Nils şi Anna, dar sunt cunoscuţi mai ales prin variantele finlandeze Nikke şi Mikke. Amândoi lucrează în jurnalistică - o meserie de tradiţie în familie - şi amândoi au fost agitatori comunişti în campusul universităţii din Helsinki prin anii 60. Nils chiar a petrecut un an de studii la Moscova şi deşi mai târziu s-a dezis de convingerile sale din tinereţe, această istorie l-a pus adesea pe Linus în situaţii destul de jenante. A mai petrecut câţiva ani în Rusia, de data aceasta în calitate de corespondent al televiziunii finlandeze în problema războiului din Cecenia. Părinţii lui Linus s-au despărţit cu mulţi ani în urmă.

Torvalds este un nume de familie foarte rar. A fost adoptat de bunicul lui Linus, poetul Ole Torvalds, astfel încât se pare că toţi cei care-l poartă sunt descendenţii săi. Prenumele Linus, şi el foarte rar în Finlanda, a fost inspirat părinţilor de personalitatea savantului american Linus Pauling, laureat al premiului Nobel pentru chimie în 1954 şi cunoscut militant pentru dezarmare nucleară.

Linus Torvalds nu s-a prea remarcat în copilărie. Sora sa îl caracterizează ca fiind un "perfecţionist", în vreme ce mama sa îi subliniază determinarea fără să evite cuvântul "fanatic". Cu toate acestea, nu consideră că Linus are vreun talent "special", cu siguranţă nu pentru computere. "Dacă n-ar fi fost computerele, ar fi fost altceva" - spune Mikke. Tatăl său îşi aminteşte că i-a cumpărat un navomodel foarte complicat pe când avea 8 ani, în ideea că vor petrece multă vreme împreună construindu-l. A doua zi dimineaţa Linus asamblase deja jucăria.

Însă scânteia avea să fie aprinsă de bunicul dinspre mamă, Leo Toerngvist, profesor de statistică la universitatea din Helsinki. El a fost cel care i-a cumpărat un calculator Commodore şi l-a încurajat să înveţe să-l programeze. Astfel se face că la 12 ani Linus deja programa jocuri iar mai târziu a ales să studieze informatica la universitatea din Helsinki.

În 1991, deja student, a reuşit să-şi cumpere un PC adevărat, un 386 SX. După ce a pierdut o grămadă de vreme jucând Prince of Persia, s-a apucat să înveţe să-l programeze în limbaj de asamblare. A scris câteva drivere ca să se poată conecta la mai vechiul său Sinclair iar apoi alte câteva pentru a putea rula sistemul Minix, dezvoltat de profesorul Andrew Tanenbaum în scopuri educaţionale. Până la urmă a rezultat nucleul unei clone Unix.

Cu siguranţă, Linus n-avea cum să prevadă ce va urma. Este un "revoluţionar accidental". Intenţiona să-şi numească programul Freax, dar prietenul care s-a oferit să încarce sursa pe serverul său FTP a creat pentru el un director pe care l-a numit în glumă linux. Aşa i-a rămas numele.


 

(Publicat în PC Magazine - noiembrie 2004)

 

Copyright © 2004 Agora Media

Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons License (BY-NC-ND).