Cea mai bună cale de a prezice viitorul este să-l inventezi - Alan Kay
Deschid notebook-ul, fac dublu clic pe un icon care
reprezintă un W şi încep să scriu acest articol. Cui
trebuie să-i mulţumesc pentru această binefacere? Lui Bill
Gates, vor zice unii. Lui Steve Jobs, vor sări alţii. Însă eu
cred că Alan Kay merită mulţumirile şi lui îi voi dedica
acest articol.
Alan Kay s-a născut în 1940 la Springfield,
Massachusetts, dar şi-a petrecut primii ani de viaţă în
Australia. Ameninţarea războiului cu Japonia îi obligă pe
părinţi să se întoarcă în Statele Unite. Desigur, micul Alan
era un copil precoce (a citit câteva sute de cărţi încă înainte
de a merge la şcoală) şi talentat, iar educaţia pe care a
primit-o a cuprins domenii diverse, printre care muzica ocupa un loc aparte. A
învăţat de mic să cânte la ghitară, a devenit un foarte bun
ghitarist de jazz, iar astăzi este pasionat de orgă.
Muzica l-a ajutat să de întreţină la Denver,
după ce în 1961 a fost exmatriculat de la Bethany College pentru proteste
cu caracter politic. S-a înrolat în armată, unde s-a întâmplat să se
specializeze în programarea calculatoarelor şi să lucreze pe un IBM
1401.
Talentul său de programator n-a trecut neobservat, iar
pentru a-l atrage, Centrul Naţional de Cercerări Atmosferice îi
oferă o bursă la University of Colorado. Aici Kay studiază
matematici şi în 1966 îşi ia licenţa în... biologie, pentru ca
imediat să se înscrie la facultatea de inginerie electrică de la
University of Utah. Aici are şansa să cunoască un program extrem
de avansat numit SketchPad (poate primul care folosea elemente grafice pentru
interfaţă) şi să programeze într-un limbaj numit Simula (cu
siguranţă primul care introducea noţiunea de "obiect"). În plus,
lucrează la proiectul ARPA (strămoşul Internetului), însă
proiectul căruia s-a dedicat - şi care avea să-i aducă
titlul de master - a fost construcţia unui calculator personal
numit FLEX.
Aici trebuie făcută o precizare: la vremea aceea,
calculatoarele îşi exprimau greutatea în tone, programele se introduceau
prin cartele perforate iar Bill Gates purta încă pantaloni scurţi,
aşa că ideea de a construi un calculator personal era una
temerară.
Dar ceea ce l-a nemulţumit pe Kay a fost în primul rând
modalitatea greoaie de a comunica cu calculatorul. Un rol important în
cristalizarea viziunii sale l-a avut întâlnirea cu Saymour Papert de la MIT AI
Laboratory, care în 1968 îi învăţa pe copii să programeze în
Logo pentru a le dezvolta creativitatea şi spre a descoperi matematica
jucându-se. Tot în acea perioadă a văzut unul dintre primele programe
de recunoaştere a scrisului de mână, dezvoltat de RAND Corporation.
Teza sa de doctorat despre programarea orientată pe
obiecte a fost extrem de importantă, însă mai importantă a fost
revelaţia sa privind rolul pe care calculatoarele vor trebui să-l
joace în viitor. Ele nu trebuie să se limiteze la calcule, ci trebuie
să devină un nou mediu, un "amplificator al gândirii" la
îndemână tuturor, dar mai ales a copiilor.
În cei doi ani pe care-i petrece ca profesor la Stanford
concepe proiectul unui calculator portabil, de dimensiunea unei
cărţi, care să poată fi folosit "în loc de hârtie", care
să fie extrem de simplu de utilizat cu ajutorul unui stilou special, care
să poată fi conectat la "biblioteci" electronice de unde
să-şi descarce "piese de informaţie" diverse: text, imagini,
sunet, chiar şi elemente active. Sună cunoscut? Proiectul s-a numit Dynabook
şi, în paralel, Kay a conceput un limbaj de programare pentru acesta: Smalltalk.
Toate acestea ar fi rămas simple vise dacă nu ar
fi ajuns în 1970 într-un loc fabulos: Xerox Palo Alto Research Center.
Aici realizează prima implementare Smalltalk, cu ajutorul căreia
dezvoltă prima elemente ale unei interfeţe grafice. De aici lucrurile
se precipită. Tot la Xerox PARC se realizează primele calculatoare
personale comerciale, numite Alto, echipate deja cu interfaţă
grafică în toată puterea cuvântului şi cu primul maus comercial.
Tot aici se inventează imprimanta laser şi reţeaua Ethernet. În
1979 Steve Jobs vizitează centrul din Palo Alto şi vede sute de
calculatoare conectate într-o reţea locală, toate cu
interfaţă grafică, maus... Rămâne uluit.
În 1980 Apple lansează proiectul Machintosh iar în 1984
primul adevărat calculator personal apare pe piaţă. În
1993, Apple lansează Newton, un PDA care se apropie de ceea şi-a
imaginat Kay cu 20 de ani în urmă...
Articolul meu se opreşte aici, dar nu şi spiritul
vizionar al lui Alan Kay. După ce a trecut pe la Atari, Apple, s-a
implicat în proiectul Squeak (un Smalltalk open source), pe care
se bazează proiectul Croquet (www.opencroquet.org). Kay este
convins că revoluţia calculatoarelor încă nici măcar nu a
început. În comparaţie cu ce ne propune Croquet, a deschide un notebook
şi a face dublu clic pe W este la fel de rudimentar ca şi
scrijelitul pietrei cu silexul...
