Pentru ziua de 11 august 1950 enciclopediile nu
consemnează cine ştie ce evenimente, aşa că îmi iau
libertatea să o consider importantă pentru că atunci s-a născut
fiul unui inginer de la Lockheed, pe nume Wozniak. A fost botezat Steve dar
lumea întreagă îi va zice Woz. A citit cu nesaţ cele 40 de
carţulii de popularizare tehnică avându-l ca erou pe
băieţelul-minune Tom Swift şi s-a lăsat antrenat de
tatăl său în jocuri electronice. La 11 ani şi-a construit prima
staţie de radioamator iar doi ani mai târziu primul calculator.
În vremea asta - mai precis la 24 februarie 1955 - în
California s-a născut un alt Steve. Despre tată nu se ştie decât
că era arab egiptean. Mama l-a oferit spre adopţie imediat după
naştere şi astfel a căpătat un nume: Jobs. Abia 27 de ani
mai târziu avea să afle că are o soră, care este o
cunoscută scriitoare (Mona Simpson). Dar Steve n-a fost un
băieţel cuminte, nu i-a plăcut şcoala din Mountain View,
aşa că părinţii s-au mutat la Los Altos. Profesorul
său de electronică din liceu îşi aminteşte că era
individualist şi că avea mereu un mod diferit de a vedea lucrurile.
Cei doi Steve s-au întâlnit la Hewlett-Packard, în Palo
Alto, unde Woz s-a angajat după ce a abandonat studiile la Berkeley iar
Jobs a avut o slujbă temporară. Prima colaborare a fost la limita
legii. Woz, foarte bun electronist, a proiectat un dispozitiv de buzunar ("blue
box") pe care dacă îl ataşai unui telefon puteai să vorbeşti
fără să plăteşti. Se zice că primul apel a lui
Woz a fost către Papă: voia să se spovedească. Jobs a fost
cel care a văzut afacerea şi a reuşit să vândă
"cutiuţe albastre".
Jobs s-a apucat şi el de facultate, la Portland, dar
după un semestru a lăsat-o baltă. A mai stat însă un an
prin campus, asistând la cursuri de filozofie şi (zic unii) fumând
ierburi. După care s-a angajat la Atari, unde a proiectat jocuri
electronice până când a adunat destui bani ca să plece în India, în
căutarea iluminării spirituale.
După ce s-a iluminat, s-a întors la Palo Alto, unde, la
un club al pasionaţilor de electronică numit Homebrew Computer
Club, l-a reîntâlnit pe Woz. Acesta era pasionat de asamblarea unor mici
computere artizanale. Jobs era departe de virtuozitatea tehnică a lui Woz,
dar a avut ideea şi a reuşit să-l atragă pe acesta să
construiască împreună computere.
Jobs a reuşit să convingă un vânzător
local de electronice că ar putea vinde computere. A primit o comandă
de 50 de bucăţi (unele surse zic 25), cu condiţia să fie
complet asamblate. Primul computer a fost proiectat în dormitorul lui Jobs
şi a fost asamblat, desigur, în garaj. Steve şi-a vândut microbuzul
VW, Woz şi-a vândut calculatorul HP şi astfel au adunat 1300 de dolari.
Cu ceva piese luate pe credit de la furnizorii de piese, au reuşit să
asambleze computerele comandate şi-au hotărât să înfiinţeze
o firmă, pe care tot Steve a botezat-o Apple.
Calculatorul Apple I a fost primul computer realizat pe o
singură placă, pe care se afla atât interfaţa video cât şi
memoria ROM. I se putea ataşa o tastatură şi un televizor pe
post de monitor. Era primul calculator comercial compact, de uz individual,
accesibil omului de rând (preţul de lansare a fost de 666,66 dolari).
Vânzările le-au adus celor doi Steve un profit de 774.000 de dolari.
Apple II a adus grafică color de înaltă
rezoluţie, sunet şi sloturi de extensie, iar Jobs i-a îndemnat pe
entuziaşti să creeze aplicaţii, până când a adunat o
bibliotecă de 16.000 de programe. Woz a realizat şi o unitate de discheta
ieftină şi - împreună cu un prieten - a scris un sistem de
operare simplu. Tot el a mai scris şi alte programe, printre care şi
interpretorul de Basic. Toate acestea, împreună cu implementarea primului
program de calcul tabelar (VisiCalc), au făcut din Apple II primul
computer popular şi cu adevărat util.
De acum treaba devenea serioasă, aşa că Jobs
a adus oameni cu experienţă - printre care foşti directori din
Silicon Valley - care să investească şi să facă
marketing. În trei ani, Apple II a adus 139 de milioane de dolari. Succesul a
adus şi alţi investitori iar în 1980 firma Apple devine publică,
fiind listată la bursă. În prima zi de tranzacţionare,
preţul acţiunilor sare de la 22 la 29 de dolari. Doi ani mai târziu,
Apple valora aproape un miliard şi jumătate iar Jobs, la 27 de ani,
devenea cel mai tânăr milionar din Fortune 400.
Dar, în 1983, inevitabilul se produce. IBM îşi
încordează muşchii şi se hotărăşte să intre
pe piaţa microcomputerelor. Presiunea noului concurent îi determină
pe cei de la Apple să forţeze lansarea unui nou model, mai
performant. Poate graba, sau poate retragerea lui Woz (care s-a întors
să-şi termine studiile, sub un nume fals: Rocky Clark) au determinat
semi-eşecul lui Apple III. Preţul crescuse prea mult iar primele serii
se supraîncălzeau şi au trebuit retrase din vânzare. Deşi
primele PC-uri IBM erau mult mai scumpe şi mai puţin atractive,
garanţia numelui a adus destul de mulţi clienţi din lumea
afacerilor.
Însă flerul lui Jobs avea să-şi spună
din nou cuvântul. Încă din 1979 acesta vizitase laboratoarele Xerox PARC
şi a înţeles că viitorul computerelor era cel prefigurat de
invenţiile realizate acolo: mausul, interfaţa grafică,
reţeaua Ethernet... În urma unui aranjament bazat pe vânzarea unor
acţiuni Apple către Xerox (înainte de a fi cotate la bursă),
Jobs obţine accesul inginerilor săi pentru trei zile în laboratoarele
de la PARC. Suficient ca aceştia să-şi însuşească
principiile tehnologice şi apoi, în spatele echipelor care lucrau la Apple
III, să realizeze o minune tehnologică: Lisa.
Lansat în ianuarie 1983 cu intenţia de a contracara
avantajul PC-urilor IBM pe piaţa întreprinderilor, Lisa a fost o minune
tehnologică care-şi depăşea cu mult vremea. Dispunea
până şi de multitasking preemptiv! Dar preţul... 10.000 de
dolari era prea mult până şi pentru mediile de afaceri americane, mai
cu seamă că prea puţini erau cei ce înţelegeau
uriaşele inovaţii pe care Lisa le aducea.
Dar geniul lui Steve Jobs veghează. Încă din 1982
acesta şi-a îndreptat atenţia spre un proiect paralel, care viza o
variantă redusă a liniei Lisa, numită Macintosh. Pentru
ceea ce avea de gând să facă, Jobs avea nevoie de un specialist al
pieţei de consum. I-a lansat lui John Sculley - preşedintelui
grupului Pepsi Cola - o provocare irezistibilă: "Dacă rămâi la
Pepsi, singura ta realizare în următorii cinci ani va fi să vinzi mai
multă apă îndulcită. Dacă vii la Apple, poţi schimba
lumea". Pe 8 aprilie 1983, Sculley devenea preşedintele Apple. Woz se
întoarce pentru o vreme şi lucrează ca simplu inginer, ca simbol al
spiritului antreprenorial din vremurile de început.
Apple Macintosh - primul adevărat calculator personal -
a fost lansat la începutul lui 1984 printr-o campanie care a devenit un studiu
de caz clasic în istoria publicităţii. Spotul inaugural se baza pe
romanul lui Orwell 1984 şi prezenta o mulţime cenuşie,
uniformizată, aliniată, privind într-o stare semi-hipnotică pe
un ecran imens discursul despre unificarea gândurilor rostit de Big
Brother (aluzie evidentă la IBM). În sală irumpe o atletă
într-un şort roşu-aprins care aruncă ciocanul în marele ecran.
Pe fundalul exploziei eliberatoare se titrează: Pe 24 ianuarie, Apple
va lansa Macintosh. Şi veţi înţelege de ce 1984 nu va fi ca
"1984". Şi într-adevăr, Machintosh a fost scânteia unei revoluţii
care avea să schimbe lumea.
În comparaţie cu noul Macintosh, PC-ul IBM părea
un pitecantrop. Mac-ul se baza pe un procesor Motorola 68000 pe 32 de biţi
(faţă de Intel 8086 pe 16 biţi la PC-uri), avea 128 KB RAM
(dublu faţă de PC) cu posibilităţi de extensie, avea
interfaţă grafică prietenoasă (cu maus, iconuri, ferestre
multiple), dischete de 3 ţoli, sunet - totul pentru mai puţin de
2.500 de dolari. Următoarele modele aveau să aducă în lumea
comercială, rând pe rând, toate inovaţiile care definesc astăzi
informatica modernă: editarea vizuală (what you see is what you
get) şi tehnoredactarea computerizată (Adobe PageMaker
vine în 1985), imprimantele laser PostScript, interfaţă SCSI în
standard, suport Ethernet şi reţea locală (AppleTalk) în
standard, sunet şi CD-ROM în standard, posibilităţi video
(FireWare), reţele wireless (AirPort), adoptarea procesoarelor RISC
(PowerPC), USB şi multe altele.
Povestea însă nu se termină. O "lovitură de
palat" îl alungă pe Steve Jobs din firmă, conducerea fiind preluată
total de Sculley. Jobs se avântă într-un nou proiect şi
realizează o altă minune tehnologică cu mult înaintea
vremurilor: calculatorul Next. Chiar în condiţiile eşecului comercial
pe partea de hard, sistemul de operare NextStep este cu adevărat revoluţionar,
fiind primul sistem object-oriented. Jobs cumpără de la George
Lucas firma Pixar şi realizează primele filme de animaţie
computerizată de lung metraj (Toy Story - 1995). Între timp, Woz
(care părăsise definitiv Apple în 1985) se dedică
activităţilor didactice şi caritabile în domeniul educaţiei
iar din 2000 figurează în The National Inventors Hall of Fame.
În 1997, după numeroase eşecuri comerciale, Apple
îl cheamă înapoi pe Jobs. Acesta accepta postul de preşedinte
interimar şi, pentru un salariu anual de 1 dolar, aduce Apple pe profit.
Noua serie iMac este un imens succes iar sfârşitul poveştii
mărului e încă departe...
