O istorie esenţială şi minimală a omenirii s-ar reduce cu siguranţă la o istorie a mijloacelor de comunicare. Sau, cel puţin, aceasta este viziunea indusă de operele lui Marshall McLuhan, care - în celebra sa carte Galaxia Gutenberg - subliniază diferenţele semnificative între civilizaţia orală, civilizaţia manuscrisului şi civilizaţia tiparului, prelungind însă analiza până la mijloacele moderne de comunicare în masă.

Într-o astfel de istorie, nume ca Johannes Gensfleisch, zis Gutenberg, sau Gugliermo Marconi ar apărea mult mai des decât cele ape împăraţilor, generalilor sau politicienilor. Miracolul Greciei antice se datorează, în această viziune, adoptării scrierii fonetice (inventată de fenicieni), care a indus o sciziune fundamentală între gândire şi simţire, prin caracterul abstract al semnelor grafice (literele) în contrast cu semnificaţia lor senzorială (sunetele). Socrate, care n-a scris nici o carte, este figura emblematică a acestei sciziuni.

Tiparul şi lumea industrială

Revoluţia pe care a adus-o tiparul este multiplă şi poate fi privită din mai multe unghiuri. Astfel, de o importanţă covârşitoare este faptul că tiparul a reprezentat prima formă industrială, introducând pentru prima dată în istorie o formă a producţiei de serie. Pe de altă parte, această producţie de serie a bulversat vechile relaţii de mediere a informaţiei. Se poate spune că, în esenţă, Biblia la 42 de rânduri tipărită de Gutenberg la 1455 a declanşat Reforma, aducând în casele oamenilor învăţătura sfântă într-o formă ne-mediată. Sau, mai precis, mediată în alt fel...

Astăzi, medierea informaţiei este o caracteristică a civilizaţiei industriale. Mass-media se bazează pe această mediere, realizată la scară industrială şi într-o manieră industrială. Uniformizarea, aplatizarea diferenţelor şi principiul celui mai mic numitor comun sunt verificabile, mai cu seamă în cazul televiziunii, care atenuează sciziunea fundamentală indusă de scrierea fonetică. Abstracţia cedează în faţa senzorialului şi, ca efect, luciditatea cedează la rându-i în favoarea emoţionalului. Stereotipul - urmare firească a producţiei de masă - devine astfel eficient, aşa cum industria publicitară ne-o dovedeşte cu prisosinţă.

Interludiu

În 1984, compania Apple a lansat pe piaţă un microcalculator destinat uzului personal, numit Macintosh şi alintat Mac. Poate că acest eveniment va rivaliza în importanţă, peste secole, cu invenţia lui Gutenberg. Clipul video cu care Apple a însoţit campania publicitară (devenit între timp un studiu de caz clasic în privinţa mesajului publicitar) se baza pe o metaforă extrem de sugestivă şi - constatăm azi - de-a dreptul profetică: [Un] scenariu orwelian, în care hoardele de trântori hipnotizaţi erau eliberaţi de Unitatea Centrală de Control de către noul Mac. [...] Umanoizii cu feţele marcate de emoţie priveau marele Ecran Central care le conducea vieţile. Noii oameni-Mac, coloraţi şi plini de viaţă, înarmaţi cu ciocane, spărgeau Ecranul Central, lăsând lumina să pătrundă înăuntru. Trântorii hipnotizaţi deveneau oameni. (Din articolul "Fiul risipitor se întoarce" de Harrison Forbes - Byte Romania, martie 1997). Prin accesibilitatea sa în privinţa preţului, dar mai ales datorită uşurinţei în utilizare, Mac-ul a fost prototipul tuturor calculatoarelor personale de astăzi. În cei 15 ani care au trecut, calculatoarele personale au cucerit lumea şi au schimbat-o sensibil, prin sporirea semnificativă a rolului individului în viaţa economică (erodarea structurilor ierarhice stricte de conducere şi impunerea aşa-numitelor "ierarhii plate"). Însă adevărata revoluţie avea să se declanşeze abia atunci când Internetul - o reţea de calculatoare globală utilizată de o comunitate restrânsă de specialişti - devine accesibil calculatoarelor personale. Popularitatea sa începe să crească exponenţial începând cu anii '94-95, o dată cu apariţia World Wide Web-ului, un serviciu de comunicare accesibil printr-o interfaţă simplă şi prietenoasă, numită browser, care se potrivea de minune calculatoarelor personale, în contrast cu interfeţele aride utilizate de marile calculatoare. În doar câţiva ani, Reţeaua a ajuns un mediu de comunicare accesibil publicului larg (se vorbeşte deja de miliarde de utilizatori).

Internetul ca mediu de publicare

Internetul ca mediu de publicare este deja o realitate, uluitoare prin faptul că formulele sale sunt radical diferite de cele consacrate de tiparul lui Gutenberg.

În general, mass-media funcţionează după principiul producerii unei matriţe, care este apoi reprodusă mecanic (printr-un proces extrem de costisitor) într-un număr suficient de mare, astfel încât preţul pe copie să fie suficient de mic. Chiar dacă radioul şi televiziunea diferă în detalii, principiul rămâne acelaşi. O condiţie esenţială a eficienţei economice o reprezintă difuzarea suficient de largă. În Internet, întregul proces al reproducerii mecanice dispare: "matriţa" este digitală şi poate fi reprodusă, cu costuri minime, de orice consumator. Consecinţele sunt extrem de importante iar enumerarea care urmează nu are pretenţia de a fi exhaustivă.

• În Internet, formele comunicării inter-personale, în grup sau în masă sunt, în esenţă, aceleaşi. Poşta electronică, de exemplu, poate fi folosită pentru a trimite un mesaj către o persoană sau unui grup oricât de mare de persoane. Un mesaj poate fi trimis (adică postat) unei liste de discuţii (mailing list), fiind receptat de toţi membrii listei, fie că ei sunt câteva zeci sau câteva mii.

• Condiţia existenţei unui număr foarte mare de consumatori ai informaţiei nu mai este importantă pe Internet, fapt care permite şi încurajează proliferarea publicaţiilor de tip post-industrial.

• Deoarece procesul de multiplicare este eliminat, actualizarea matriţei are drept consecinţă faptul că orice nouă reproducere a ei va prelua ultima formă disponibilă. Noţiunea actuală de ediţie îşi pierde semnificaţia. Formele mai vechi ale publicaţiei pot fi disponibile simultan cu cea actuală.

• Mijloacele necesare pentru a face publică o informaţie în Reţea sunt minimale, astfel încât oricine poate deveni publicist sau editor. Un mesaj postat într-un forum devine accesibil unui public potenţial de milioane de oameni. Mai mult, toate publicaţiile de pe Internet sunt egale din punctul de vedere al vizibilităţii. O pagină Web personală a unui elev din Calafat este egală în această privinţă cu pagina Web a ziarului New York Times.

• Publicarea pe Internet nu se rezumă la o anumită formă. Informaţia poate fi publicată ca text, imagine, animaţie, sunet (voce, muzică etc.), video sau orice combinaţie între acestea. Internetul este multimedia. Structurarea informaţiei într-o publicaţie de pe Web se poate face pe mai multe dimensiuni, prin intermediul referinţelor. Mai mult, publicaţiile din Internet nu sunt închise, ele putând trimite efectiv cititorul la alte informaţii relevante. Această formă de organizare se numeşte hipertext. La limită, Web-ul este o unică şi imensă publicaţie.

• O publicaţie de pe Internet poate integra şi utiliza mijloace de procesare a informaţiilor tipice calculatoarelor electronice. Prin acestea, o publicaţii poate oferi şi servicii conexe, cum ar fi cele de documentare.

Avangarda

Internetul este poate primul edificiu al epocii post-industriale. Evoluţia sa explozivă de până acum a depăşit toate estimările sub raport cantitativ şi a surprins prin soluţiile tehnice revoluţionare. Mijloacele de comunicare pe care le dezvoltă promit să transforme radical mass-media, iar primele efecte sunt deja vizibile. Pentru că toate tentativele de prognoză în acest domeniu au fost spulberate, nu mă voi aventura dincolo de un banal inventar al evoluţiilor de până acum.

• Publicaţiile destinate unei audienţe limitate, dar răspândite din punct de vedere geografic, au migrat în mod natural spre Internet. Practic, presa academică este prima care a virat în această direcţie, mai cu seamă că întregul flux editorial (trimiterea lucrărilor, selectarea, recenzarea paralelă etc.) este mai eficient pe Internet, iar audienţa potenţială este mai largă. Dacă în varianta tipărită autorii aşteptau uneori ani întregi pentru a-şi vedea articolul publicat, astăzi e posibil ca întregul proces să se încheie în câteva săptămâni.

• Domenii foarte înguste sau foarte particulare, care până acum nu aveau nici o şansă să beneficieze de o presă proprie, au acum şansa comunicării. Fie că este vorba de proprietarii de câini dintr-o anumită rasă, de fanii unui grup rock sau ai unei echipe de rugby, de pasionaţii unui joc de cărţi sau practicanţii unor meserii insolite, cu toţii au şansa să găsească un forum virtual dedicat tematicii de interes. Sau, dacă nu, să creeze ei înşişi unul.

• Agenţiile de presă au îmbrăţişat cu entuziasm noul mediu, care rivalizează ca viteză - şi surclasează în fiabilitate - telegraful, telexul sau faxul, având în plus avantajul de a fi deschis totuşi spre acestea. Odată instalate pe Internet, agenţiile de presă au posibilitate să furnizeze ştiri nu doar clientelei tradiţionale (ziare şi reviste, posturi de radio şi televiziune etc.) ci şi direct consumatorilor finali.

• Ziarele ţi revistele, deşi deposedate de monopolul ştirilor de ultimă oră, rămân atractive prin capacitatea de sinteză, prin analizele, interpretările şi opiniile relative la faptele şi evenimentele propriu-zise. Dublarea lor de ediţii on-line mizează, printre altele, şi pe atragerea unor noi cititori ai ediţiei tipărite. În acest scop, majoritatea editorilor pun la dispoziţia publicului arhive complete şi înzestrate cu posibilităţi de căutare. De asemenea, prezentarea sumarului numărului curent sau a celui viitor este o practică obişnuită.

• Foarte mulţi dintre reprezentanţii mass-media tradiţionale mizează şi pe posibilităţile de interactivitate oferite de Internet pentru a întreprinde sondaje, pentru a stimula corespondenţa (este mult mai comod să trimiţi un mesaj e-mail decât o scrisoare obişnuită) sau pentru a oferi servicii adiţionale. De pildă, abonamentul on-line a devenit o practică la ordinea zilei. Unele ziare oferă abonaţilor chiar şi posibilitatea de a-şi accesa anumite date personale, astfel încât aceştia pot, de exemplu, să schimbe adresa la care doresc să primească abonamentul pe durata vacanţei.

• Posturile de radio şi televiziune îşi afişează tot mai des programele pe Internet, oferind totodată prezentări şi, eventual, imagini din emisiunile programate. Tot mai adesea, siturile Web ale unor posturi TV devin publicaţii complementare, uneori fără echivalent sau referire la materialele difuzate prin mijloacele tradiţionale.

• Publicaţiile tehnice recurg în mod curent la Internet pentru a pune la dispoziţia cititorilor ediţiei tipărite informaţii suplimentare, colecţii de trimiteri la articole privind aceeaşi tematică precum şi materiale care, din cauza limitelor spaţiului tipografic, nu pot fi tipărite (scheme de mari dimensiuni, specificaţii ample, programe de calculator etc.).

• Cele mai multe organizaţii comerciale, politice, administrative militare sau de altă matură, publică pe Internet comunicatele de presă pe care le emit precum şi alte informaţii pe care le consideră relevante sau de interes public, de pildă rezultatele financiare ale companiilor publice, biografiile personalităţilor, rapoarte tehnice etc. Instituţiile finanţate din bani publici au posibilitate (şi uneori chiar obligaţia) de a publica rapoarte privind modul în care sunt utilizate fondurile pe care le gestionează.

Iar enumerarea poate continua...

Înapoi la individ

Foarte important este însă un aspect cu totul nou: anumite servicii de informare din Internet permit utilizatorilor să-şi definească un profil pe baza căruia încearcă să selecteze şi să-i prezinte acestuia ştiri şi materiale personalizate, croite anume pentru nevoile lui. Se pot defini domeniile de interes major, se pot specifica zonele de interes secundar (de pildă, un hobby), se pot specifica cotaţiile bursiere care trebuie urmărite, zona geografică pentru care să fie furnizată prognoza meteo şi multe altele.

Progresele în domeniul inteligenţei artificiale şi a prezentării multimedia vor face foarte curând posibilă alegerea formei de prezentare. Astfel, va fi posibil ca un buletin meteo să fie furnizat ca text, sub forma unei animaţii sau, pur şi simplu, citit de o voce prietenoasă.

Aceste evoluţii, împreună cu impunerea treptată a Internetului ca platformă standard de procesare, deschid drumul către ziarul multimedia personalizat. Agenţi inteligenţi vor supraveghea în permanenţă Internetul în căutarea celor mai relevante ştiri pentru fiecare dintre noi în parte. Procesări ulterioare vor face traducerea automată în limba noastră uzuală, vor rezuma anumite texte sau vor asambla informaţii de fond pentru alte subiecte, vor alege ilustraţiile şi vor pagina informaţia, astfel încât fiecare va primi propriul său ziar.

Importantă, de asemenea, este coexistenţa în Internet a informaţiei mediate şi a informaţiei brute. Orice informaţie prelucrată poate fi însoţită de trimiteri la sursele folosite, astfel încât spiritul critic al consumatorului să poată face corecţiile necesare. Publicarea direct pe Internet al raportului Starr este un eveniment de o importanţă covârşitoare pentru viitorul informării în şi prin mass-media.

Eliberată de tirania tirajelor şi a audienţei, mass-media trebuie să ia acum în calcul individul şi nu masele. Pentru a-i câştiga interesul va trebui să-i ofere servicii informaţionale de calitate şi mai ales, particularizate. Nu mai poate fu vorba de uniformizare şi de aplatizare a diferenţelor, ci dimpotrivă. Principiul celui mai mic numitor comun dispare în faţa personalizării tot mai accentuate a comunicării. Individul îşi recâştigă statutul de suveran în vederile mass-media viitorului.

Întrebare

Tiparul a fost re-inventat. Marele Ecran Central este pe cale să se transforme în cioburi iar masele amorfe să prefacă în comunităţi active de indivizi.

Urmează oare o nouă Reformă?