În urmă cu un an am realizat un interviu cu Aleksander Farstad, conducătorul unei companii norvegiene de software numite eZ Systems, specializată pe domeniul CMS (Content Management Systems). Produsul dezvoltat de companie se numeşte eZ Publish şi este folosit de o largă gamă de companii şi organizaţii, de la cele mai mici şi până la unele de talia NASA, ONU sau Telefonica Italia. Extrem de interesant mi s-a părut faptul că Aleksander şi fratele său au fondat compania pornind de la o filozofie şi nu de la o tehnologie sau de la o anume cerinţă a pieţei. Ideea lor era să facă un business pornind de la ideea de deschidere şi inovaţie bazată pe interacţiunea dintre oameni care lucrează împreună şi care-şi împărtăşesc cunoştinţele, nu doar în cardul închis al companiei ci şi în afara ei. Cum deschiderea şi transparenţa sunt ingrediente de bază ale modelului open source, alegerea acestui model a fost firească, deşi la vremea respectivă (1999) părea excentrică. Şi totuşi, lucrurile au evoluat foarte bine, iar astăzi eZ Publish numără peste două milioane de descărcări, există cel puţin 150.000 de instalări, utilizatorii înregistraţi provin din 130 de ţări iar compania are peste 4000 de clienţi plătitori şi 200 de parteneri în lumea întreagă. O veritabilă poveste de succes.

Deşi cifrele par să indice o mare companie, eZ Systems este mai degrabă o firmă mică, cu doar 85 de angajaţi. Faptul că aceştia sunt de 23 de naţionalităţi probează anvergura globală a companiei. Cum a fost posibil acest succes? Secretul constă în formarea unui întreg ecosistem în jurul produsului, din care fac parte atât compania, cât şi comunitatea informală a utilizatorilor, a dezvoltatorilor, a clienţilor, toţi având posibilitatea să contribuie la îmbunătăţirea şi dezvoltarea produsului. Valoarea acestui model -- care s-o consacrat sub emblema Professional Open Source (POS) -- constă în faptul că îmbină două lumi, valorificând punctele tari ale fiecăreia şi compensând punctele slabe. De pildă modelul comercial este ameliorat printr-o rată ridicată a inovaţiei, prin posibilitatea de a încerca produsul înainte de a-l cumpăra, prin accesul liber la detaliile proiectului şi implementării şi prin costurile scăzute ale licenţelor sau abonamentelor. De partea cealaltă, modelul open source câştigă un plus de predictibilitate, un marketing corespunzător şi asigurarea disponibilităţii unor servicii conexe profesionale (suport, asistenţă, instruire etc.). Pentru a vedea cum funcţionează toate la un loc, James Dixon (şeful unei companii POS numite Pentaho) a găsit o metaforă pe care eZ Systems o ilustrează perfect: prisaca.

În această analogie, compania POS are rolul stuparului, albinele reprezintă comunitatea celor care contribuie la proiect iar produsul este mierea (pentru simplitate nu mai socotim şi ceara). Rolul stuparului este să asigure infrastructura (stupii), întreţinerea şi coordonarea precum şi comercializarea produsului (mierea). În cazul unei companii POS, infrastructura o reprezintă mecanismele de comunicare între membrii comunităţii şi între comunitate şi companie: spaţiu web, forumuri şi liste de discuţii, programe de depozitare a codului şi specificaţiilor, controlul versiunilor etc. Marketingul şi comercializarea sunt atribuţii importante ale stuparului, fiindcă puţini sunt clienţii dispuşi să cumpere miere turnată cu polonicul în borcanele aduse de-acasă. Produsul trebuie ambalat, etichetat şi însoţit de instrucţiuni de utilizare şi garanţii, iar similitudinile sunt evidente. Este important de notat că în general clientul nu vrea să aibă de-a face cu albinele (pe care, de multe ori, nu le deosebeşte de viespi), deşi stuparul nostru este suficient de amabil încât să le permită accesul liber la fagurii cu miere. Clientul vrea să aibă de-a face cu un semen de-al său şi vrea să plătească, măcar pentru a se asigura că stuparul va fi în business şi la anul ca să-i ofere o miere de aceeaşi calitate. Este de înţeles reticenţa companiilor tradiţionale de a adopta produse open source dezvoltate de o comunitate difuză, fără o agendă clară şi fără o reprezentare formală. În cazul POS, aceste companii au şansa unei relaţii comerciale cu care sunt familiarizate (business-to-business) şi nu sunt preocupate de modul în care a fost dezvoltat produsul atâta vreme cât au parte de garanţiile şi suportul pe care le aşteaptă.

Dar albinele? Sunt ele dispuse să muncească pentru ca un stupar precum Monty Widenius să vândă prisaca pentru un miliard de dolari? De fapt, albinele nu muncesc pentru stupar, ele fac ceva ce le stă în fire şi (putem bănui) le face plăcere. Ele au toată libertatea să roiască dacă nu sunt mulţumite de condiţiile stuparului (un astfel de fenomen se cheamă în lumea open source "fork"). De fapt mierea este şi a lor, iar stuparul are tot interesul să le ofere tot ce au nevoie pentru a se simţi bine. E de semnalat aici şi o diferenţă faţă de modelul propus. Membri comunităţii sunt aproape fără excepţie utilizatori ai produsului, dar ei cunosc îndeajuns detaliile tehnice pentru a avea nevoie de licenţa comercială (întotdeauna există şi licenţa publică). Deşi uneori participă la proiect "just for fun", de regulă contribuţia lor este motivată de dorinţa de a avea un produs mai bun, care să le satisfacă mai bine cerinţele.

Poate că ar mai trebui spus în încheiere că POS nu este singurul model de business open source şi că la eLiberatica 2008 vom avea şansa să cunoaştem şi altele. De la sursă. Pentru că e deschisă.