De-a lungul evoluţiei sale, Internetul a trecut prin mai multe etape. La început, a fost o reţea militară, creata de US DoD (Department of Defence -- Ministerul Apărării Statelor Unite). Ideea de la care s-a pornit a fost aceea de a introduce un grad ridicat de redundanţă, astfel încât distrugerea unei părţi a reţelei sa nu afecteze funcţionarea restului reţelei. Perioada următoare a aparţinut comunităţii ştiinţifice şi academice. Oamenii de ştiinţă au folosit reţeaua pentru a comunica între ei, pentru a distribui informaţii, pentru a face cunoscute rezultatele cercetării. Etapa actuală este cea a utilizarii publice a Internetului, pe baze comerciale.

Dintre toate serviciile Internetului, poşta (sau mesageria) electronică (e-mail în engleză, dar din ce în ce mai mult şi în româna...) este cea mai simplă şi cea mai raspândită. Trebuie spus aici că poşta electronică nu este apanajul exclusiv al Internetului: există reţele -- locale sau de arie largă -- private care dispun de sisteme de mesagerie electronică. De asemenea, majoritatea BBS-urilor permit utilizatorilor proprii să corespondeze între ei. Din perspectiva utilizatorului, folosirea acestor sisteme este similară cu utilizarea sistemului e-mail din Internet, exceptând modul de formare a adreselor şi, desigur, faptul ca în aceste sisteme nu se poate comunica decât în cadrul organizatiei respective. Dar expansiunea Internetului este foarte rapidă şi majoritatea acestor sisteme sunt deja conectate la Reţeaua Globală.

Abecedarul e-mail

Cu siguranţă mulţi dintre cititori folosesc cu dezinvoltură poşta electronică. Există însa mulţi care încă nu au avut posibilitatea, interesul sau poate curajul să-i cunoască avantajele. Cert este că, în scurt timp, e-mail-ul va deveni un instrument indispensabil pentru oricine, aşa că o introducere rapidă este, cred eu, necesară. Desigur, toţi am fost începători (newbies - în jargonul Reţelei) şi câteva sfaturi la timpul potrivit ne-ar fi scutit de o parte dintre greşelile inerente ale începutului.

Conectarea. În multe privinţe, funcţionarea poştei electronice se aseamănă cu serviciile poştale obişnuite. Analogia este extrem de expresivă, aşa că o voi detalia puţin.

În general, fiecare dintre noi suntem clienţii unui anumit oficiu poştal, de regula cel mai apropiat de locuinţă. Fiecare dintre noi avem o cutie poştală acasa şi/sau o casuţă poştală la oficiul poştal, identificate printr-o adresă. Oficiul poştal deserveşte o anumită zonă, strict delimitată, deci un număr bine precizat de adrese.

În cazul poştei electronice, rolul oficiului poştal este jucat de un calculator (de regulă o maşina Unix sau Windows NT) care rulează un program numit (la modul generic) server de e-mail. Suntem clienţii acestui server dacă dispunem de un cont pe acest server. Aceasta implică faptul că avem o adresa e-mail prin care putem fi identificaţi şi un spaţiu de stocare unde sunt memorate mesajele (mailbox -- cutie poştală).

Un oficiu poştal are două interfeţe: una spre clienţii săi (corespunzători adreselor care-i sunt arondate) şi una spre ansamblul sistemului poştal. Prima interfaţă implică distribuirea corespondenţei sosite spre clienţii oficiului şi preluarea corespondenţei acestora în vederea expedierii. A doua interfaţa o reprezintă relaţia directă sau indirectă (prin intermediul altor oficii poştale, oficii de triere etc.) cu celelalte oficii poştale.

În mod analog, serverul de e-mail dispune de două protocoale diferite, corespunzătoare acestor interfeţe. Astfel, comunicarea cu clienţii se face, în marea majoritate a cazurilor, prin protocolul POP3 (Post Office Protocol 3), care asigură distribuirea mesajelor (acesta este termenul prin care ne referim la o "scrisoare electronică") recepţionate către clienţii proprii carora le sunt destinate precum şi preluarea mesajelor expediate de aceştia. Interfaţa cu alte servere de e-mail din Internet se face prin protocolul SMTP (Simple Mail Transfer Protocol), prin care serverul recepţionează şi expediază corespondenţa clienţilor săi în şi din Reţeaua Globală.

De regulă, utilizatorul are de-a face cu un singur server de e-mail (altfel spus: serverul POP3 şi serverul SMTP rulează pe aceeaşi maşină). Este însă posibil ca expedierea să se facă printr-un alt server SMTP. Analogia cu poşta obişnuită este evidentă: nu suntem obligaţi să trimitem scrisorile prin intermediul oficiului poştal căruia îi suntem clienţi. Le putem expedia de oriunde, dar le putem primi doar acasă.

Transferul mesajelor. La modul general, atât poşta obişnuită cât şi poşta electronică funcţionează pe principiul "stochează şi trimite mai departe" (store and forward). Pentru a ilustra acest principiu, vom analiza în paralel drumul unei scrisori şi cel al unui mesaj.

Utilizatorul scrie de obicei scrisoarea acasă, o pune într-un plic pe care scrie adresa completă a destinatarului şi o pune într-o cutie poştala. Din timp în timp, funcţionarii poştei adună scrisorile şi le depun la un oficiu poştal. În cazul unui mesaj e-mail, acesta este compus de regula pe staţia (calculatorul) utilizatorului, prin intermediul unui program numit client e-mail (sau mailer, cum i se mai spune). Antetul mesajului este echivalentul plicului şi va conţine informaţiile publice necesare (vezi caseta "Anatomia unui mesaj"). Iniţial mesajul este stocat local, dar la prima conectare la serverul SMTP, acesta este preluat şi stocat pe server. Dacă utilizatorul este conectat permanent cu serverul (de regulă, într-o reţea locală) expedierea pe server se poate face şi imediat, dar dacă legătura se face prin linie telefonica comutată (prin intermediul unui modem) mesajele vor fi preluate de server la prima conectare.

La oficiul poştal se face o triere a scrisorilor după adrese. Scrisorile loco sunt trimise direct oficiului poştal care deserveşte adresa expeditorului. Celelalte scrisori sunt trimise unor oficii poştale care deservesc zonele teritoriale corespunzătoare adreselor. Există o ierarhie: toate scrisorile destinate adreselor dintr-o zonă (de pildă un judeţ) sunt trimise la un anumit oficiu, care le adună, le triaza şi le trimite mai departe, spre oficii poştale, pâna la oficiul poştal care deserveşte direct destinatarul scrisorii.

În cazul unui mesaj e-mail, serverul procedează cam la fel. Dacă destinatarul este un client al sau, mesajul este plasat direct în mailbox-ul acestuia. Celelalte mesaje sunt trimise unor niveluri Internet superioare, unde sunt triate în funcţie de adrese şi redistribuite, ajungând adesea să treacă prin multe servere intermediare pâna când ajung la serverul de e-mail al destinatarului.

În fine, ultimul pas în drumul scrisorii este cel de la oficiul poştal la destinatar. Dacă adresa menţionează o căsuta poştală, atunci scrisoarea este depusă acolo, altfel poştaşul o duce şi o pune în cutia poştala a destinatarului.

În termenii poştei electronice, acest ultim pas corespunde preluării mesajului de către programul client e-mail cu care lucrează destinatarul (aceasta operaţie se face la prima conectare a mailer-ului la serverul POP3). Odată ajuns în calculatorul destinatarului, acesta poate să-l citească, să-l păstreze, să-l şteargă etc.

Servicii speciale. Mai există similitudini. Ce se întâmplă dacă, dintr-un motiv sau altul (de pildă, destinatarul şi-a schimbat adresa), scrisoarea nu poate ajunge la destinaţie? În mod normal, ea este trimisă înapoi. Un mesaj poate la rândul lui să întâmpine anumite dificultăţi. De exemplu, unul dintre serverele intermediare este indisponibil, caz în care se recurge la trasee ocolitoare. Dacă serverul destinaţie este indisponibil, expeditorul primeşte un mesaj de avertisment de la ultimul server intermediar, care însă va mai insista un timp (de obicei câteva zile) să intre în legătură cu serverul destinaţie. Dacă adresa este greşită (de pildă destinatarul nu mai are cont pe serverul menţionat), expeditorul primeşte un mesaj prin care este înştiinţat de acest lucru.

Există şi posibilitatea de a trimite mesaje "recomandate", caz în care expeditorul primeşte un mesaj prin care i se confirma în mod explicit livrarea mesajului către destinatar. Mai mult, unele programe pot solicita destinatarului să confirme citirea mesajului, dar funcţionarea acestei facilităţi depinde de programul client folosit de destinatar.

Dincolo de similitudinile cu poşta obişnuită, mesageria electronică oferă o serie de servicii specifice, care nu au echivalent printre serviciile poştale obişnuite.

Cea mai simplă astfel de facilitate o reprezintă posibilitatea de a trimite acelaşi mesaj mai multor destinatari simultan. Această facilitate permite şi crearea unor asa-numite "liste de discuţii".

Alte facilităţi importante sunt ataşarea fişierelor, redirectarea automată a mesajelor, filtrarea mesajelor în funcţie de diferite criterii (combinată uneori cu răspunsuri automate), crearea de pseudonime (alias-uri) etc.

Funcţiile clientilor de e-mail

Odată ce ne-am făcut o idee generală despre funcţionarea poştei electronice în ansamblul ei, putem să ne concentrăm asupra programelor client de poştă electronică, cele cu care interacţionăm în mod uzual.

Ca simpli utilizatori, este bine să ştim că există multe astfel de programe, atât comerciale cât şi shareware sau freeware. Vremea când ne conectam prin telnet la server şi foloseam programe Unix (de gen mail sau Pine) a trecut. Astăzi se folosesc preponderent programe cu interfaţă grafică prietenoasă şi intuitivă (Windows, Mac, Motif etc.), dar este bine să ţinem seama de faptul că, de regulă, nu ştim ce programe, ce sisteme de operare şi ce calculatoare folosesc corespondenţii noştri. În ciuda aparenţelor, acesta nu este un dezavantaj, ci poate chiar "punctul forte" care a dus la expansiunea extraordinară a poştei electronice (şi a Internetului în general): faptul că transcende platformele de calcul.

În linii mari, un client de e-mail trebuie să ne permită să comunicăm cu serverul, să vizualizăm mesajele pe care le primim, să compunem mesajele pe care le expediem şi să ne organizăm într-un mod cât mai convenabil mesajele. Toate aceste funcţii sunt însă strâns împletite.

Comunicarea. În principiu, această funcţie se realizează automat. Trebuie totuşi să ştim că legătura cu serverul nu este permanentă, chiar dacă suntem conectaţi cu acesta printr-o reţea (eventual cuprinzând şi linii telefonice închiriate). De cele mai multe ori, conectarea la server se face la anumite intervale de timp, ocazie cu care se transferă mesajele trimise şi se aduc mesajele primite, după care programul eliberează legătura. Stabilirea acestui intervalul este lasată la latitudinea utilizatorului (depinde de numarul mesajelor vehiculate şi de calitatea reţelei).

Majoritatea programelor permit ca de fiecare dată când se expediază un mesaj să se stabilească legătura şi mesajul sa fie transmis imediat. Această opţiune este însă indicată doar în cazul în care conexiunea se face prin reţeaua locală.

Pentru utilizatorii care sunt conectaţi la server prin linie telefonică închiriată (marea majoritate a celor care utilizează calculatorul acasă şi sunt conectaţi la Internet printr-un furnizor comercial), varianta optimă este conectarea explicită, pentru a minimiza utilizarea liniei telefonice (care costă, şi nu puţin). Este de amintit că în acest caz, momentul "expedierii" mesajului nu coincide cu transmiterea lui efectivă (avem posibilitatea să ne răzgândim). Unele programe (de pilda Eudora) semnalează acest lucru prin schimbarea comenzii Send (trimite) cu Queue (pune în aşteptare).

Vizualizarea. Este o funcţie simplă, prin care putem să citim mesajele. Dacă mesajul este un simplu text ASCII pe 7 biti (cazul cel mai uzual) nu avem prea multe probleme. Este indicat să stabilim ca font de afişare (dacă programul permite acest lucru) un tip de caractere monospaţiate (toate literele au laţime egală, de exemplu Courier) pentru că adesea cei care compun mesajele utilizând terminale alfanumerice recurg la alinieri ale textului pentru a-i spori lizibilitatea. Este bine să maximizaţi fereastra aplicaţiei (sau măcar cea care afişează textul), pentru că adesea veţi întâlni mesaje care conţin <CR> la capătul fiecărei linii, ceea ce conduce la o lectură cel puţin incomodă dacă liniile nu încap integral în fereastra de afişare.

Majoritatea mailere-lor actuale au posibilitatea să afişeze şi text formatat (în principal HTML). Standardele însa nu sunt încă foarte stabile şi se întâmplă adesea ca viewer-ul clientului nostru de e-mail să nu înţeleagă perfect formatarea realizată de mailer-ul corespondentului nostru. Şi viceversa. Să sperăm că timpul va rezolva aceste probleme.

Singurul aspect mai complex al funcţiei de afişare este cel legat de fişierele binare ataşate mesajelor. În cazul celor mai multe programe Windows95 sau Macintosh, lucrurile se desfasoară simplu: în mesaj vor apărea iconuri corespunzătoare tipurilor de fişiere ataşate. De regulă, un dublu-clic pe icon lansează aplicaţia potrivită. Dacă binarul este un executabil, atunci îl lansează în execuţie.

Compunerea. Această funcţie este realizată cu ajutorul unui editor specializat, care cuprinde o parte de procesare de text şi o parte de comenzi specifice. Unele programe (de pilda Microsoft Exchange) permit utilizarea unui alt procesor de text (cum ar fi Word for Windows) dar, în general, cel înglobat este suficient.

Cum procesarea de texte o cunoaştem cu toţii, să vedem elementele care sunt specifice clienţilor de e-mail. În primul rând, vom observa că editarea unui mesaj începe cu completarea unor câmpuri generice, care formeaza antetul mesajului (header). Acesta este echivalentul electronic al plicului: conţine informaţiile "publice", de care întregul sistem de mesagerie electronică are nevoie pentru a manevra scrisoarea. Iată în continuare cele mai importante dintre aceste câmpuri:

• To: Aici va fi scrisă adresa destinatarului, care de obicei are forma cutie_postala@locatie (din fericire, programele ne permit să exprimăm adresa şi sub o formă mai inteligibilă: scriem în clar numele persoanei după care scriem adresa între paranteze unghiulare). Trebuie însă amintit faptul că anumite reţele, cum ar fi CompuServe, folosesc modalităţi diferite de adresare. Este important de subliniat că, spre deosebire de plicul obişnuit, aici putem scrie mai mulţi destinatari, astfel încât mesajul va fi trimis către fiecare dintre ei.
• Cc: Este prescurtarea de la Carbon copy - copie la indigo. Aici putem scrie adresele persoanelor care vrem să primească o copie a scrisorii. De obicei este vorba de persoane care sunt vizate de conţinutul mesajului, care ar putea fi interesate de informaţiile din mesaj, care monitorizeaza un proiect, sau oricine altcineva care considerăm că trebuie să afle conţinutul mesajului. Persoanele ale caror adrese sunt trecute în câmpul Cc: se mai numesc "destinatarii secundari".
• Bcc: Este prescurtarea de la Blind carbon copy (copie confidenţală). Ca şi în cazul precedent, câmpul poate cuprinde adresele unor destinatari secundari. Diferenţa faţă de copia simpla constă în faptul că destinatarii primari şi secundari ai mesajului nu vor şti că mesajul este recepţionat de aceşti corespondenţi. Este bine să ţineţi seama de faptul că există posibilitatea ca un mesaj pe care l-aţi primit să fi fost destinat şi unor alte persoane decât cele pe care le vedeţi în antetul mesajului.
• Subject: Câteva cuvinte care să evoce subiectul mesajului.

După ce am completat aceste câmpuri, nu ne mai ramâne decât să edităm mesajul propriu-zis.

Să trecem în continuare în revista şi cele mai importante comenzi de care dispun programele de poşta electronică:

• Reply (răspuns, replică). Această comandă este disponibilă când citim un mesaj sau când am selectat un mesaj dintr-unul dintre "dosarele" tematice (vezi mai jos), mesaj pe care-l vom numi în continuare "original". Rezultatul comenzii este că se lanseaza compunerea unui nou mesaj, completându-se însa automat anumite câmpuri ale antetului. În primul rând, câmpul To: va fi completat (de obicei) cu adresa expeditorului mesajului căruia îi răspundem. Dacă originalul conţine o adresă în câmpul Reply-To din antet, atunci aceasta va fi adresa la care va fi trimis mesajul. În câmpul Subject va fi copiat subiectul mesajului original, dar se va adauga în faţa "Re:". În fine, corpul mesajului va fi "citat"(quote) în întregime, adică va ramâne în editor, dar fiecare linie va fi prefixata de caracterul ">" (cazul cel mai comun, dar există şi alte convenţii pentru citare). În felul acesta putem să răspundem "punct-cu-punct", păstrând citatele relevante din mesajul original, putem să scriem o scrisoare compacta în faţa, lasând la sfârsit scrisoarea originală citata integral (astfel încât corespondentul nostru să poata să-şi amintească cât mai exact contextul mesajului pe care l-a trimis), putem să ştergem (parţial sau integral) partea citata din mesajul original etc.
• Reply to all. Spre deosebire de Reply, se generează un răspuns adresat tuturor destinatarilor mesajului original (şi, desigur, expeditorului). Se foloseşte atunci când un grup de persoane dezbat prin e-mail un subiect şi fiecare trebuie să afle ce spun ceilalţi.
• Forward ("dă mai departe"). Se generează un mesaj în corpul caruia este citat întregul mesaj original, iar subiectul este prefixat cu "FW:". Ne ramâne sarcina să completăm câmpurile rezervate destinatarilor (to, cc, bcc). Putem să editam mesajul original, să-l comentam etc. Se foloseşte atunci când vrem să aducem şi la cunoştinţa altor persoane conţinutul (integral sau partial) al unui mesaj pe care l-am primit.
• Redirect. Se aseamană cu Forward. Va trebui să completăm doar adresa destinatarilor. Spre deosebire de Forward, subiectul şi corpul mesajului ramân aceleaşi (dar pot fi editate). Noii destinatari vor primi mesajul ca şi cum le-ar fi fost trimis direct, cu singura diferenţă că la numele şi adresa expeditorului se adaugă textul "by way of" urmat de numele şi adresa celui care a facut redirectarea (din motive evidente: acesta a avut posibilitatea să altereze conţinutul mesajului original).

Ultimele observaţii legate de funcţia de compoziţie:

• multe dintre programele actuale dispun de numeroase funcţii de formatare a textului (cel mai adesea HTML). Folosiţi-le cu precauţie: nu toate mailer-ele ştiu să interpreteze aceste formatări. Aţi vrut să scrieţi o scrisoare frumoasă şi aţi reuşit să produceţi una ilizibilă.
• Există posibilitatea să vă compuneţi o "semnătură" (câteva linii de text stocate de obicei într-un fisier ASCII) care poate fi adăugată automat la sfârşitul fiecarui mesaj ce-l expediaţi. Unele programe îl adaugă de îndată ce începeţi editarea, dar altele îl adaugă doar în momentul expedierii. Verificaţi modul de funcţionare al programului cu care lucraţi (trimiteţi un mesaj pe propria adresă), altfel riscati să expediaţi mesaje nesemnate sau cu doua semnături.

Ataşarea fişierelor. Posibilitatea de a ataşa unui mesaj fişiere de orice fel este extrem de valoroasă. Modalitatea practică de ataşare a unui fişier la un mesaj este foarte simplă în programele moderne: se poate face fie prin drag-and-drop ("tragem" iconul fişierului în fereastra de compunere a mesajului), fie printr-un dialog de selectare a fişierului (identic cu cel obişnuit prin care programele ne cer să specificăm fişierul pe care să-l încarce). Trebuie să ţinem seama de anumite aspecte mai delicate.

Întregul sistem de e-mail din Internet a fost conceput pentru a vehicula caractere ASCII pe 7 biţi, astfel încât atunci când trimitem fişiere binare (de pilda documente Word sau Excel, imagini bitmap, secvenţe audio sau video, arhive comprimate, programe executabile etc.) trebuie să recurgem la o codificare a acestora care să le protejeze de eventuale alterări în timpul transferului. Exista mai multe forme de codificare, dintre care cele mai utilizate sunt uuencode şi binhex. Ambele transformă informaţia binară în coduri ASCII. La destinaţie, fişierul trebuie decodificat (majoritatea mailer-elor fac automat codificarea şi decodificarea). Din fericire, în ultima vreme a căpătat o largă raspândire o noua soluţie, cunoscută sub numele MIME (Multipurpose Internet Mail Extension), care rezolvă automat toate aspectele legate de transmiterea datelor binare.

O ultimă observaţie: fişierele ataşate pot să crească foarte mult dimensiunea mesajelor (teoretic, nu există limita superioara). Este însă posibil ca pentru corespondentul nostru, receptarea unui mesaj de mari dimensiuni să nu fie un motiv de bucurie. Dacă acesta este conectat printr-o linie telefonică de slabă calitate (cazul cel mai comun) s-ar putea să stea ore întregi pe line pentru a descărca fişierele, cu consecinţele de rigoare asupra facturii telefonice (să nu uităm că Romtelecom nu ne taxeaza după numărul de kilo-octeti transferaţi ci după timpul de conectare). Pe de altă parte este posibil ca administratorul serverului de la destinatie să fie în criză de spaţiu de stocare şi, în consecinţă, să limiteze dimensiunea mesajelor acceptate. Concluzia este că e bine să ne asigurăm dinainte că nu vom produce nimănui necazuri cu mesaje de mari dimensiuni.

Gestionarea contului. După o perioadă de folosire intensivă a poştei electronice, numărul mesajelor primite şi trimise (o copie a fiecărui mesaj trimis se păstrează local) creşte şi ne vine din ce în ce mai greu să ne descurcam printre ele. Acest aspect este bine cunoscut de producătorii de programe client de e-mail, aşa că din fericire avem la dispoziţie variate posibilităţi de organizare cât mai eficientă. Soluţia de bază o reprezintă crearea unor "dosare" sau "cataloage" (folders -- uzual se foloseşte deja termenul "romglez" folder, foldere) în care putem plasa aceste mesaje. Conţinutul unui folder este vizualizat sub formă de tabel, cu un mesaj pe fiecare rând. Plasarea unui mesaj într-un folder se face fie prin drag-and-drop, fie prin comenzi simple, specifice programului.

Cele mai multe programe dispun de câteva foldere predefinite, al caror nume variază de la un program la altul, chiar dacă funcţionalitatea este mereu aceeaşi. Astfel, există întotdeauna un dosar unde sunt automat plasate noile mesaje sosite (numit de regulă Inbox sau In) şi un dosar unde sunt plasate copii ale mesajelor trimise (numit adesea Outbox sau Sent messages). În fine, un alt dosar predefinit este cel în care se pastrează mesajele pe care le-am şters (numit Deleted messages sau Trash sau altfel). Este bine de ştiut că mesajele pe care le ştergem mai sunt disponibile pâna când le stergem definitiv (cu o comandă de genul Empty trash).

În afară de folderele predefinite, avem posibilitatea de a ne crea propriile foldere, specifice activităţilor pe care le desfăşurăm. Unele programe ne permit structurarea ierarhică a dosarelor, astfel încât acestea ajung să se asemene foarte mult cu structura de directoare a discurilor, cu diferenţa că în locul fişierelor aici vom gasi mesaje.

În cadrul unui folder, avem posibilitatea să sortăm mesajele după criterii diverse (după dată, după numele expeditorului sau al destinatarului, după subiect, dupa dimensiune etc.). Anumite marcaje ne permit să identificam cu uşurinţă mesajele care nu au fost înca deschise, cele care conţin fişiere ataşate, cele la care am răspuns, cele pe care le-am trimis mai departe, cele pe care le-am redirectat etc.

Facilităţi speciale. Am grupat în aceasta categorie facilităţi care sunt specifice programelor, dar care nu-şi au corespondent în manevrarea mesajelor în Internet. Altfel spus, aceste facilităţi au valoare locală.

• Agenda cu adrese. Majoritatea mailer-elor oferă facilitatea de a va stoca adresele corespondenţilor, de cele mai multe ori împreună cu alte informaţii (adresa poştală, numere de telefon şi fax, observaţii etc.). Facilităţile de grupare a adreselor (tot un fel de foldere), de sortare şi de căutare sunt comune. Unele programe oferă posibilitatea de a crea şi adrese colective (sau liste de distribuţie).
• Filtre. Posibilitatea de a filtra automat mesajele este adesea de mare valoare, mai ales atunci când volumul corespondenţei este mare. Filtrarea se face pe baza unor condiţii specificate de utilizator, cum ar fi prezenţa unui anumit şir de caractere într-unul din câmpurile antetului sau în corpul mesajului, precum şi conditiile în care se aplică (de pilda mesajelor primite sau mesajelor trimise). Dacă condiţiile sunt îndeplinite, atunci se execută anumite acţiuni specificate de utilizator (de exemplu se transferă mesajul într-un anumit folder, i se atribuie o anumită prioritate, este redirectat la o anumită adresă, se răspunde cu un text standard etc.).
• Confidenţialitate. Toate programele de mesagerie electronică oferă utilizatorului posibilitatea (ba uneori chiar îl obligă) să folosească o parolă pentru a-şi proteja intimitatea corespondenţei (în engleza: privacy). Ca regulă generală: este bine să alegeţi parole care să nu poată fi uşor ghicite (de pildă, să nu folosiţi variaţii ale numelui). Ca să n-o uitaţi, vă puteţi nota în clar, într-un carnet, un element care să vă ajute să v-o amintiţi (dacă aţi ales o combinaţie bazată pe numele pisicii vecinilor, vă notaţi doar "pisică"). Nu încredintaţi nimănui parola. Trebuie însă spus din capul locului că, la ora actuală, nu există nici o garanţie că nimeni nu are posibilitatea să ne citească mesajele, ba chiar să scrie unele în numele nostru. Cea mai simplă cale prin care ne putem apăra de intruziuni o reprezintă cifrarea mesajelor, ceea ce presupune însă o înţelegere prealabilă cu corespondenţii (ceea ce nu este nici uşor şi nici sigur).

O cale mai uşoară o reprezintă cifrarea cu chei publice şi chei private. În acest scop puteţi utiliza programul freeware numit PGP (Pretty Good Privacy), disponibil pe diverse situri Internet (vezi "Cifrarea cu cheie publică").

De reţinut: faptul că cineva îşi cifrează corespondenţa nu înseamnă că are ceva de ascuns. Dreptul la intimitate este recunoscut oricărui cetăţean şi fiecare trebuie să-l apere.

• Diverse. Imaginaţia proiectanţilor a dus la o adevarată inflaţie de facilităţi (multe dintre ele complet inutile) oferite de produsele software actuale. Mă voi limita doar la câteva, mai des folosite: posibilitatea de a eticheta mesajele pe baza unor categorii prestabilite, posibilitatea de a le atribui anumite priorităţi (ignorate la transferul de mesaje prin Internet dar poate relevante pentru destinatar, dacă mailer-ul său le recunoaşte), posibilitatea de a programa printr-un limbaj propriu (de regula scripting) anumite acţiuni, posibilitatea de a utiliza şabloane şi "personalităţi multiple" (de exemplu Eudora Pro îmi permite să-mi configurez două sau mai multe stiluri de corespondenţă: una pentru mesajele oficiale, una pentru corespondenţa privată etc.).

Post restant

Una dintre inovaţiile cele mai la modă în domeniul poştei electronice o reprezintă posibilitatea de a utiliza căsute poştale accesibile prin WWW. Programul client e-mail este în acest caz un applet Java, care poate fi rulat de orice browser Web care "ştie" Java (Java enabled). Există situri (de exemplu Hotmail) care oferă oricui, gratuit, posibilitatea de a-şi deschide o căsută poştală, oferind în acest scop spaţiu şi servicii de administrare. Mai mult, din aceste căsuţe poştale se pot accesa şi eventualele alte căsute poştale de care utilizatorul dispune, oriunde în lume. Avantajul constă în faptul că oriunde în lume avem posibilitatea să ne întreţinem corespondenţa, cu singura condiţie de a avea acces la WWW. În tot mai multe ţări apar terminale Web cu acces public, iar cafenelele Internet sunt tot mai raspândite, chiar şi în România.

Liste de discuţii

Posibilitatea firească a poştei electronice de a trimite simultan copii ale unui mesaj la mai multe adrese a condus la ideea aşa-numitelor "liste de discuţii" (mailing lists), orientate pe domenii, care grupează în jurul lor utilizatorii interesaţi de tematica pusa în discuţie. Unele liste au o tematică foarte bine definită (de pildă utilizarea unui anumit produs, cercetările dintr-un anumit domeniu ştiinţific etc.), altele grupează doar persoane care au anumite interese sau doar pasiuni comune (de pildă posesorii de câini dintr-o anumită rasă, vorbitorii unei anumite limbi, membrii unei comunităţi, veteranii unui anume razboi etc.).

Principiul pe care se bazează listele de discuţii este simplu: un mesaj adresat listei (termenul consacrat pentru această acţiune este "a posta", echivalent oarecum cu "a publica", "a face public") este distribuit în mod automat tuturor membrilor listei. Pentru a deveni membru al unei liste trebuie să vă abonaţi (to subscribe) la respectiva listă. Puteţi să abandonaţi o listă prin operaţiunea inversa (to unsubscribe). Fiecare listă are o descriere a tematicii abordate şi regulile ei de conduită. Listele pot să fie controlate de un moderator sau pot să fie libere.

Administrarea unei liste este realizată de programe specializate, dintre care cel mai raspândit este Majordomo. În afară de faptul că distribuie mesajele postate unei liste către abonaţi, aceste programe răspund la mesajele care le sunt adresate, procesând comenzile pe care le identifică (subscribe şi unsubscrie sunt doar două dintre ele).

Neticheta

Cuvântul "neticheta" (în engleza netiquette) a fost compus din Net (Reţea) şi "eticheta" (reguli de comportare civilizată). Semnificaţia sa este deja clară: desemnează un set de convenţii pe care e bine să le respectăm în utilizarea Internetului în general şi a poştei electronice în special.

În primul rând trebuie spus că toate normele unei corespondenţe civilizate sunt implicit valabile şi în reţea. Neticheta tratează doar aspectele specifice corespondenţei în Internet. Voi începe cu câteva indicaţii privind scrierea unui mesaj:

• Aliniaţi întotdeauna rândurile la marginea din stânga. Nu încercaţi să centrati titlul sau formula de adresare, deoarece nu puteţi prevedea ce efect va avea aceasta pe ecranul destinatarului.
• Lăsaţi câte un rând gol între paragrafe. Nu folosiţi tab-uri şi nu indentati primul rând al paragrafului.
• Nu scrieti mai mult de 60-70 de caractere pe un rând şi nu introduceţi caractere de control.
• Chiar dacă editorul vă permite, nu formataţi textul. Este posibil ca destinatarul să foloseasca un terminal alfanumeric sau un mailer care nu recunoaşte formatarea, este posibil ca fonturile pe care le folosiţi să nu fie disponibile pe calculatorul acestuia sau culoarea textului să fie tocmai cea aleasă pentru fundal...
• Semnaţi întotdeauna mesajul, mai ales când îl postaţi într-o listă. E posibil ca nu toţi cei ce primesc mesajul să vă cunoască.
• Semnătura nu trebuie să fie prea lungă (nu mai mult de 5 - 6 linii) şi trebuie să includă numele complet. Mai pot fi incluse în semnătură numele organizaţiei prin care beneficiaţi de acces Internet, adresa paginii Web (personale sau a organizaţiei), adresa poştală, număr de telefon şi fax (vezi caseta "Semnături").
• Limitaţi-vă la tratarea unui singur subiect într-un mesaj şi completaţi în mod pertinent câmpul Subject, astfel încât destinatarul să poata să identifice cu uşurinţă mesajele. Dacă aveţi mai multe subiecte, scrieţi câte un mesaj pentru fiecare.
• Nu scrieţi cuvintele cu majuscule decât, eventual, pentru a sublinia un aspect foarte important sau pentru titluri. Scrierea cu majuscule este interpretata ca RĂCNET!
• Pentru a sublinia sau a accentua un anumit *cuvânt*, încadraţi-l între asteriscuri. Citarea _titlului unei carti_ sau a unei lucrări se face între liniuţe de subliniere (underscore).
• Scrieţi explicit datele calendaristice, deoarece pe glob există diferite convenţii şi se poate ajunge uşor la confuzii. Deci 11 Mar 1998 şi nu 11.03.98 (americanii vor întelege 3 noiembrie).
• Evitaţi exprimările dure sau vulgare. Mesajele sunt uşor de trimis mai departe...
• Nu postaţi niciodată un mesaj privat într-o listă de discuţii, decât cu aprobarea autorului.
• Nu cereţi "confirmare de citire" (atenţie, e altceva decât confirmare de livrare), chiar dacă mailer-ul vă oferă această posibilitate. Este considerată o intruziune în intimitatea corespondentului. Este mai politicos să cereţi politicos destinatarului să confirme primirea mesajului.
• Atenţie la glume şi sarcasm. Este posibil ca în absenţa mimicii, intonaţiei şi a ceea ce se cheamă "limbajul trupului" (body language) destinatarul să nu înţeleagă corect. De asemenea, e posibil ca fondul cultural sau religios diferit al destinatarului să-l conducă la o interpretare pe care nu aţi vizat-o. Pentru siguranţă, folosiţi semnele cunoscute sub numele de smileys (în traducere liberă: "zâmbilici") sau emoticons. Iată în continuare câteva dintre cele mai des utilizate:

:-) -- ha, ha... e o glumă, n-o lua prea în serios. Se foloşeste pentru a marca o remarcă glumeaţă sau (uşor) ironică.

:-( -- din nefericire... Exprimă suparăre sau dezamăgire.

;-) -- te-ai prins, nu? Asemănător primului, dar implică o doză de complicitate (ca şi cum ai trage cu ochiul).

:-> -- I-am zis-o! Marchează o remarcă răutăcioasă, sarcastică.

:-I -- Mda... Exprimă indiferenţa, plictiseala.

Câteva sfaturi utile pentru prima participare într-o listă de discuţii:

• Citiţi descrierea listei şi a regulilor de conduită stabilite de moderatorul listei sau de comunitatea participanţilor. Conformaţi-vă.
• Familiarizaţi-vă cu participanţii, tematica şi "tonul" general citind arhivele ultimelor săptămâni, eventual ca digest (forma prescurtata a arhivei, conţinând doar intervenţiile considerate importante sau semnificative).
• Feriţi-vă de un limbaj dur şi de atacuri personale. Cu siguranţă vi se va răspunde cu aceeaşi monedă.
• Scrieţi îngrijit şi respectaţi neticheta. Atenţie: dacă aţi gafat şi v-aţi dovedit un newbie, comunitatea virtuală a listei nu va rata ocazia de a va aplica o "corecţie". E aproape un ritual... pe care-i mai bine să-l evitaţi.

Am lăsat pentru final cele mai importante trei indicaţii:

• Concepeţi mesaje scurte şi la obiect. Timpul costă bani, iar dacă cel care primeşte mesajul se plictiseste, printr-un simplu clic îl poate şterge.
• Verificaţi de trei ori textul înainte de a trimite mesajul. Greşelile de ortografie vă pot păta iremediabil cartea de vizită.
• Nu trimiteţi niciodată un mesaj a cărui publicare v-ar putea pune în situaţii jenante.