Zilele trecute -- pe 24 ianuarie -- s-a împlinit un sfert de veac de când prima generaţie Macintosh a fost lansată pe piaţă. N-aş vrea ca aceste rânduri să sune ca un articol omagial deşi, până la urmă, Mac-ul ar merita aşa ceva. Aproape tot ce defineşte astăzi un "calculator personal" a pornit de la ciudăţenia aceea pătrăţoasă, pe care unul dintre proiectanţi -- Jef Raskin -- a botezat-o după soiul său preferat de mere, McIntosh (doar suntem la Apple, nu-i aşa?). Redactorii de la ZDnet remarcă faptul că astăzi A:\> nu mai este o interfaţă, ci un emoticon. Iar dacă unii cititori nu ştiu că acesta era prompt-ul dischetei în MS-DOS, trebuie să ştie că li se trage de la Macintosh -- chiar dacă n-au văzut niciodată vreunul. Pentru că Mac-ul a schimbat radical modul în care interacţionăm cu calculatoare, aducându-ne interfaţa grafică şi mausul fără de care 99% dintre utilizatorii de calculatoare de astăzi n-ar putea nici măcar să scrie un e-mail. Pentru conformitate, ar mai trebui spus că nu Apple a inventat această nouă paradigmă (ci cei de la Xerox PARC), dar Apple a văzut în ea viitorul computerelor personale şi a avut curajul să o impună pe piaţa de consum.

Însă dincolo de meritele tehnice, Mac-ul mai are ceva unic: a devenit un simbol cultural. În acest sens, reprezentativă este celebra reclamă difuzată pe 22 ianuarie 1984 (cu două zile înainte de lansare), în timpul finalei Super Bowl. Deşi este considerată o capodoperă care a marcat istoria publicităţii (căutaţi "Mac ad 1984" pe YouTube), interpretările care i se dau sunt divergente. Regizat de Ridley Scott imediat după ce a terminat Blade Runner, spotul de 60 de secunde ne prezintă viziunea distopică a unei lumi conduse de un Big Brother televizat, care vorbeşte despre "unificarea gândirii" unui auditoriu format din oameni deja unformizaţi, aliniaţi, dezumanizaţi. O atletă în şort roşu (singura pată de culoare) pătrunde în încăpere urmărită de gărzi şi aruncă ciocanul în uriaşul ecran iar pe fundalul exploziei se titrează: On January 24th, Apple will introduce Macintosh. And you'll see why 1984 won't be like “1984". În spatele aluziei la romanul lui Orwell nu stă însă personificarea lui IBM -- aşa cum au crezul cei mai mulţi -- ci o întreagă lume industrială în care omul este depersonalizat, este doar o rotiţă anonimă într-un imens angrenaj, iar Mac-ul este o unealtă personală menită să ajute individul să-şi afirme gândirea creatoare (de altfel, o întreagă campanie desfăşurată de Apple a mizat pe sloganul Think Different). Într-un fel, apariţia Macintosh-ului marchează sfârşitul epocii industriale.

Nu este nici un secret că toate computerele personale moderne au preluat ideile pe care Mac-ul le-a impus. Chiar dacă după fulminantul succes din anii 80 Mac-ul a pierdut supremaţia pe piaţă, supremaţia tehnologică nu i-a putut fi contestată, Apple continuând cursa inovaţiilor cu o ambiţie aproape sinucigaşă. Revenirea lui Steve Jobs la conducerea companiei şi lansarea liniei iMac a reprezentat o nouă cotitură în zbuciumata istorie a computerelor personale, astfel că la 25 de ani de la lansare Mac-ul este din nou în plină glorie iar lumea tehnologiei aşteaptă în continuare de la Apple ideile revoluţionare. Cu toate că Macintosh este în mare măsură creaţia lui (sau măcar izvorât din viziunea sa), Jobs mărturiseşte că nu are deloc nostalgia primelor modele şi chiar a aruncat multe dintre "cutiile bej" când a avut nevoie de spaţiu. "Dacă în această industrie priveşti înapoi, eşti distrus. Trebuie să priveşti înainte" spunea Jobs redactorilor revistei Wired în urmă cu câteva luni.

Redactorii de la ZDnet i-au urmat îndemnul şi au lansat o anchetă despre cum va arăta Mac-ul când va împlini 50 de ani, adică în 2034 (nu fără să-şi ia o măsură de precauţie: dacă ideea computerelor personale va mai fi în uz). Cel mai probabil, Mac-ul la 50 de ani nu va mai fi o cutie, ci poate doar un mic accesoriu de prins la centură (un fel de "comunicator" ca cele din Star Trek), într-o lume în care procesarea s-a mutat de mult "în nori". S-a vorbit despre "wearable", despre ecrane pliante şi câte şi mai câte, dar poate că un oarecare Paul are dreptate când crede că peste 25 de ani victoria stilului asupra substanţei va fi deplină şi Mac-urile nu vor mai putea face nimic util. Vor fi nişte ornamente hi-tech, pe care oamenii încă le vor iubi.

Sau poate dreptate are o anonimă care crede că Mac-ul va deveni, pur şi simplu, un măr.