Let's Do It Romania - 24 Septembrie 2011



   

Cărţi şi copaci

   

Fiecare versiune nouă a unui program major aduce cu sine un nou val de cărţi, pe cât de groase, pe atât de efemere.


Mircea Sârbu


Am în faţă două "cărămizi". Prima se cheamă Using JavaScript (iar pe copertă şi cotor mai scrie, desigur, Special Edition, The Most Complete Reference, World's Best Selling Series şi diverse altele la fel de utile şi pline de sens). Are aproape 900 de pagini, dar conţinutul ar fi putut să încapă destul de lejer în vreo 400. Lângă ea stă un alt cărţoi numit Linux -- Complete Command Reference (care este, desigur, The Most Comprehensive Linux Reference Available!). Asta sare de 1500 (una mie cinci sute) de pagini scrise mărunţel. Dacă mai pun peste ele o broşură de genul Internet Programming (la vreo 600 de pagini) şi încă vreo două fiţuici de câte 300-400 de pagini, am probleme serioase să le mut dintr-un birou într-altul.

N-aş putea să zic că nu arată bine în bibliotecă şi dacă se nimereşte vreun necunoscător pe la mine prin birou va fi cu siguranţă impresionat de cantitatea uriaşă de ştiinţă care, de bună seamă (crede el), zace în volumele frumos aranjate pe rafturi. Iar când am zis "zace" nu am greşit cu nimic. Adevărul pur este că arareori am citit câte o pagină sau două din ele şi, de fapt, am şi uitat că le am. De câte ori am vreo întrebare legată de JavaScript sau de comenzile Linux (şi am destul de des, pentru că nu prea mă pricep la niciunul dintre domenii), găsesc orice pe web, punctual şi cu lux de amănunte, exemple şi tot tacâmul. Aici ar mai trebui spus că JavaScript şi comenzile Linux sunt domenii stabile, în care nu s-a schimbat mai nimic de mulţi ani, aşa că ediţiile nu se perimează de la un an la altul. În schimb, există nenumărate alte cărămizi de genul acesta dedicate unor programe care scot an de an câte o nouă versiune şi, de fiecare dată, librăriile sunt invadate de noi ediţii ale cărămizilor de rigoare. Cred că întârzierea cu care a apărut Windows Vista a dat peste cap planurile multor edituri, pentru că nici librăriile nu mai vroiau noi şi noi cărţi despre bătrânul XP.

Nu vreau să pledez pentru abolirea cărţii tipărite. Sigur că n-are sens să-l citeşti pe Proust pe ecranul computerului, aşa cum nicio lectură "tihnită" (fie beletristică, fie tehnică) nu se pretează la această metodă. Dacă vrei să înţelegi cu adevărat ceva din tehnologiile informatice ajungi tot la "bibliile" clasice, iar acelea se cer citite pe îndelete. În astfel de cazuri, cartea tipărită este încă suverană. Chiar dacă am şi câteva variante digitale ale unor cărţi fundamentale, le prefer mereu pe cele tipărite, deşi sunt ediţii mai vechi. Până la urmă, am senzaţia că repertoriul de cărţi de IT care se cer neapărat tipărite nu depăşeşte cu mult 100 de titluri mari şi late. Dar să nu fiu meschin şi să admit totuşi şi cărţuliile de genul "gentle introduction" (dar nu mai mari de 100 de pagini!), pentru a-i ajuta pe cei care sunt puşi în situaţia de a aborda un domeniu nou şi nu prea ştiu de unde să-l apuce. Dacă, de pildă, o astfel de scurtă şi blândă introducere în XML ar fi disponibilă, s-ar reduce poate şansele ca funcţionarii unui anume minister să comită din nou o structură în care toate informaţiile (nu glumesc: toate!) sunt reprezentate ca atribute ale unor elemente vide.

Dar mai ceva. Cititoarele de "cărţi digitale" au făcut progrese remarcabile în ultima vreme. Dacă e să ne gândim doar la Kindle de la Amazon şi Ebook Reader de la Sony, constatăm că deja încep să fie valabile şi din perspectivă comercială (după eşecul glorios al primei generaţii, în frunte cu RoketBook). Chiar dacă producătorii încă mai fac eroarea de a încerca să imite "funcţionarea" cărţii tipărite iar restricţiile legate de diverse formate proprietare încurcă lucrurile, ecranele de tip eInk au reuşit să ajungă la o ergonomie vizuală apropiată de ce a hârtiei tipărite. Până la răspândirea lor pe scară largă nu mai e mult aşa că, oricât de mult am iubi mirosul acela unic de clei şi cerneală, tot la digital vom ajunge. Abia atunci îmi va trece supărarea pe "cărămizile" din ce în ce mai inutile din cauza cărora planeta rămâne pe zi ce trece cu tot mai puţini copaci.

Apropo: când aţi deschis ultima oară o enciclopedie tipărită?


 

(Publicat în PC Magazine - decembrie 2008)

 

Copyright © 2008 Agora Media

Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons License.