Se zice că există în lume cam un miliard de computere şi peste trei miliarde de telefoane mobile. Sigur ca sunt nişte statistici grosiere, dar un prim lucru pe care-l putem deduce este că nu toţi chinezii şi nu toţi indienii au telefoane mobile, aşa că potenţialul de creştere este enorm, chiar dacă ne referim la această zonă asiatică şi facem abstracţie de restul globului. Pe de altă parte, cu computerele lucrurile sunt mai puţin roze: cea mai mare parte a vânzărilor merg spre cei care deja au un computer (de obicei se trece de la desktop la laptop) iar în zonele mai sărace creşterea este lentă, în ciuda orientării tot mai explicite a producătorilor spre produse mai accesibile. Oricum am lua-o, piaţa e limitată.

În schimb, piaţa internetului este imensă iar tentaţia de a aduce online miliardele de utilizatori ai telefoanelor mobile care nu posedă computere -- actuali şi viitori -- este irezistibilă. Pe de altă parte, chiar şi posesorii de computere, fie ele şi portabile, s-au obişnuit atât de mult cu binefacerile internetului încât cerinţa pentru un web mobil în adevăratul sens al cuvântului a devenit evidentă. Sigur că un notebook poate fi o soluţie iar conexiunile WiFi încep să devină comune, dar nu ne cărăm mereu laptop-ul cu noi şi vrem totuşi să obţinem rapid informaţii punctuale. Devine frustrant să nu poţi accede imediat la Wikipedia sau să dai o căutare pe Google, oricând şi oriunde. Nu vi s-a întâmplat niciodată? Da, există unele soluţii, dar sunt suficient de limitate şi incomode, mai cu seamă pentru cei a căror experienţă cu web-ul a început pe PC.

Primul pas major l-a făcut Apple cu iPhone (deşi e-book reader-ul Kindle de la Amazon ar merita şi el o menţiune, pentru că utilizează tot sistemul de telefonie mobilă) după care a început cursa de urmărire, cu unele mişcări chiar surprinzătoare. Unul dintre protagonişti este, ca de obicei, Google, care a lansat un sistem de operare open source bazat pe Linux pentru noile telefoane "web-enabled" (Android). Dar nici Nokia nu a capitulat, cumpărând partea de Symbian care-i lipsea şi declarând că va pune sistemul de operare în regim open source la începutul lui 2009 (dar cochetează şi cu Linux, susţinând o distribuţie numită Maemo). Cert este că primul competitor serios pentru iPhone a rezultat printr-o colaborare dintre Google, fabricantul taiwanez HTC şi operatorul T-Mobile. Aşa numitul G1 se aseamănă cu iPhone ca funcţionalităţi, dar se deosebeşte fundamental prin caracterul deschis şi prin abordarea extrem de liberală a aplicaţiilor de la terţi dezvoltatori. În fine, putem avea în buzunar web-ul întreg, accesibil prin browsere comparabile cu cele de pe PC.

Dar (ca de obicei, există şi un "dar") există o barieră care se cheamă "form factor". Dimensiunile. Dacă un astfel de telefon nu-mi încape lejer în buzunar, n-am făcut nimic. În schimb dacă încape, e prea mic. E foarte bun pentru drum, pentru citit ştirile, pentru răspunsuri laconice la e-mail-uri urgente, pentru informaţii punctuale sau pentru intervenţii de urgenţă la o aplicaţie web pentru un client disperat. Există posibilităţi enorme pentru aplicaţii mobile (e suficient să ne gândim doar la navigatoarele auto). Chiar şi aşa însă, rămâne doar un "înlocuitor" pentru adevărata experienţă a web-ului: ecran mare, tastatură adevărată şi un pointing device confortabil. Adică desktop sau laptop. Poate că alţii au ochii mai odihniţi, dar mă îndoiesc că veţi scrie programe sau documente lungi pe un astfel de aparat. Adică ne întoarcem de unde am plecat? Nu chiar, pentru că ceea ce-mi doresc eu este să am amândouă opţiunile într-un singur pachet.

Ideea de la care plec este că PC-urile actuale sunt inutil de puternice pentru utilizatorii obişnuiţi, "de birou". Pentru 90% dintre aceştia, totul se rezumă la editat text, ceva calcul tabelar (nu foarte complicat), mesagerie (e-mail şi chat), web browsing şi ceva multimedia. Practic, toate astea pot fi făcute lejer în browserul web, cu servicii online precum Google sau Zoho. Şi cum, dacă vrem "web mobil", oricum va trebui să ne stocăm documentele în web, de ce n-ar fi acest nou telefon mobil (vorba vine... de fapt e un computere) unealta uzuală atât pe drum cât şi la birou sau acasă? Îmi imaginez că vin la serviciu iar telefonul simte reţeaua locală wireless şi se comută automat. Când sunt aproape de birou se leagă automat de periferia uzuală (monitor, tastatura etc.) iar când plec totul revine la regimul "de drum", fără ca măcar să scot divaisul din buzunar. Pare destul de simplu, nu-i aşa?