Probabil că multă lume îşi aminteşte de aşa-numitul "război al browserelor". Pe scurt, prin 1995, când web-ul era încă tânăr, browserul de la Netscape (numit Navigator, dar răsfăţat de către proiectanţi cu numele Mozilla) era atât de răspândit încât numele său devenise echivalent cu termenul web browser -- exact aşa cum spunem "adidas" pentru orice pantof de sport sau "xerox" pentru orice copiator. Când Microsoft s-a prins (destul de târziu) de importanţa web-ului, şi-a dat seama că pentru a-şi extinde dominaţia în noul mediu trebuia să creeze un browser care să detroneze Navigator. A urmat o bătălie în care inovaţia tehnologică s-a combinat în mare măsură cu tehnici comerciale nu tocmai ortodoxe, Microsoft profitând din plin de supremaţia pe care o deţinea în domeniul sistemelor de operare. Includerea browserului Internet Explorer (IE) în chiar sistemul de operare Windows a fost lovitura care i-a adus victoria, dar şi un lung şi costisitor proces pentru concurenţă neloială. În orice caz, IE a spulberat Navigator şi a scos de pe piaţă firma Netscape, care a fost preluată apoi de AOL.

Deşi ambele browsere erau gratuite, miza războiului a fost enormă. În joc era, mai întâi, piaţa serverelor web, cea care aducea de fapt banii. Odată ce Navigator a fost detronat, Netscape a pierdut această piaţă, deoarece clienţii aveau interesul ca serverul să fie perfect compatibil cu clientul dominant, ceea ce ne dă deja un indiciu asupra unui alt front: cel al standardelor web. Microsoft şi-a putut permite să introducă elemente proprietare, astfel încât multe situri web deveneau accesibile doar pentru IE sau erau anume proiectate pentru a funcţiona optim cu browserul de la Microsoft. Cum IE funcţiona doar sub Windows (şi într-o versiune pentru Mac, dar nu perfect echivalentă şi, oricum, la momentul acela platforma Mac nu reprezenta o ameninţare), această supremaţie în web proteja şi sistemul de operare de o ipotetică concurenţă.

S-a schimbat ceva de-atunci? După ce IE a atins o cotă de piaţă fabuloasă (cca. 95% între 2002 şi 2004), fantoma lui Netscape Navigator -- reîntrupată într-un produs open source numit Mozilla Firefox -- a început să erodeze procentele lui IE. Deşi la modul global Firefox adună la ora actuală doar 20% din piaţă, în anumite zone (de pildă Scandinavia) este la concurenţă cu IE, iar în mediul profesioniştilor IT se pare că Firefox este browserul preferat. În plus, Opera se afirmă din nou ca unul dintre cela mai inovatoare produse şi, peste toate acestea, Apple a portat Safari pe Windows, cu scopul vădit (dar ne-declarat) de a determina proiectanţii de situri web să ţină seama de existenţa sa, pentru că el echipează iPhone, aparatul cel mai utilizat actualmente pentru accesul mobil la web. Deşi supremaţia lui Internet Explorer nu este încă ameninţată, procentele sale au scăzut simţitor, ceea ce a determinat pe Microsoft să-şi sporească eforturile pentru a-şi îmbunătăţi produsul. E bună şi concurenţa la ceva...

A intervenit însă un nou element în ecuaţie: la începutul lui septembrie, Google şi-a lansat propriul browser, numit Chrome. N-o să vă plictisesc acum cu descrierea unui produs pe care, foarte probabil, îl veţi fi testat deja la ora când veţi citi această pagină. Mă voi rezuma doar să mă întreb ce urmăreşte Google cu această mişcare. Vrea să declanşeze un nou război al browserelor, pentru a detrona IE? Dacă da, la ce i-ar folosi? Oricum Google îşi scoate banii din publicitate şi este prea puţin probabil ca (aşa cum presupun unii) Microsoft să încerce să limiteze afişarea anunţurilor AdSense în IE. Pe de altă parte, Google oricum era implicat în domeniu, prin finanţarea fundaţiei Mozilla pentru dezvoltarea Firefox şi putea foarte uşor să mizeze pe acest produs. Dar nici măcar n-a preluat motorul de randare Gecko de la Mozilla, ci a recurs la cel folosit de Safari (WebKit) -- probabil şi pentru că acesta este folosit de Android. O opinie interesantă este că Google a dezvoltat Chrome pentru că simplul motiv că... îşi poate permite.

Opinia mea este că răspunsul este într-una dintre puţinele piese care a fost dezvoltată integral de Google pentru Chrome: motorul JavaScript V8. Spre de deosebire de abordarea curentă (interpretarea codului), V8 pre-compilează codul, astfel încât acesta rulează la viteza executabilelor binare. Ceea ce este esenţial pentru aplicaţii on-line precum GMail & Co. Google speră să impună un nou standard pentru celelalte browsere, astfel încât aplicaţiile sale din web să devină mai atractive. Cu reclama de rigoare.