Cunoaşteţi senzaţia:
te trezeşti dimineaţa şi visele se împletesc cu realitatea
iar o vreme nu prea poţi distinge între ele. În acel
scurt interval mi s-a părut că aud la radio o ştire care spunea că
deputaţii au votat un proiect de lege care prevede ca fiecare elev
să primească manualele şcolare pe un stick de memorie. Încă
un căscat prelung şi urmează programul de dimineaţă. Radioul
merge în continuare şi următorul buletin de ştiri mă
convinge că n-a fost vis: deputaţii din parlamentul României
chiar au votat proiectul. Odată ajuns la birou am făcut o excepţie
de la ritualul obişnuit: nu mi-am citit mesajele, nu m-am uitat
peste rezumatul ştirilor din IT, ci m-am năpustit pe ştirile
interne ca să mă conving încă o dată că n-a fost o glumă
proastă a crainicului de la radio.
Ba da, a fost o glumă
proastă, numai că nu crainicul se face vinovat, ci 43 de oameni
maturi -- senatori şi deputaţi în parlamentul României
-- care au iniţiat propunerea legislativă, susţinuţi de 211
deputaţi care au fost de acord şi doi care s-au abţinut. Dacă
informaţiile mele sunt corecte, nu s-a opus nimeni, deşi comentarii
ironice au existat. Ceea ce este şocant în acest episod
ridicol nu este conţinutul proiectului în sine, ci
înspăimântătoarea bănuială că aleşii neamului
votează cu aceeaşi inconştienţă tâmpă hotărâri cu
adevărat importante pentru poporul pe care, printr-un accident al
istoriei, au ajuns să-l păstorească. Culmea, până şi
preşedintele Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi
Comunicaţiilor din cadrul Camerei a susţinut această aberaţie.
Şi-acum, să trecem la subiect.
Reduc în prima
fază problema la esenţă: se cere să se distribuie ceva informaţie
în format digital către circa un milion de receptori. Mi-e
absolut imposibil să-mi imaginez o variantă mai scumpă decât
stick-ul de memorie. Hai să admitem că varianta naturală --
publicarea pe web a conţinutului -- nu este fezabilă, pentru că
nu toţi receptorii au acces la web. Atunci de ce să nu presezi
DVD-uri, la preţuri de câţiva cenţi per bucată? Dar merită
să particularizăm puţin: e vorba de manuale şcolare pentru un
ciclu de învăţământ
(conform textului hotărârii), adică patru ani. Dacă mă uit
la o carte de 300 de pagini în format PDF constat că are cam 1
MB. Admit că n-are poze şi mai dau de la mine 4 MB. Socotesc cu
mărinimie 50 de manuale pe an, înmulţesc cu 4 şi trag un zip
peste toate, aşa că încap lejer într-un CD. Ei bine,
deputaţii vor flash-uri de minimum
4 GB, care în orice magazin nu coboară sub 50 de RON. Mergem
mai departe şi trecem indiferenţi peste preţ (ce mai contează o
gaură de câteva zeci de milioane de dolari la buget?) ca să
ne punem şi problema distribuţiei, pentru că una e să arunci o
basculantă cu CD-uri cu manuale şcolare în curtea şcolii şi
cu totul alta să împrăştii jucărioare de-o juma de milion
bucata, care pot fi folosite la orice (deci pot fi furate, pot fi
vândute etc.).
Să
mai zăbovim puţin pe problema costurilor. Admiţând că la o
comandă de asemenea dimensiuni se poate obţine un preţ de vreo 40
de lei per stick, mai rămâne şi problema inscripţionării.
Sincer, nu ştiu care sunt costurile, dar bănuiesc că nu se pot
compara cu cele pentru CD-uri, care se presează în condiţii
industriale. Dar mai e un mic detaliu. Probabil deputaţii n-au văzut
de multă vreme un manual şcolar dacă au uitat că pe pagina de
gardă apare mereu un mic cerc în care este scrisă litera "C".
Ba mai scrie şi citeţ "Toate drepturile rezervate". Pe
româneşte, aceasta înseamnă că materialele respective
sunt acoperite de drepturi de autor şi, conform legilor româneşti
şi internaţionale, materialele nu pot fi distribuite fără acordul
deţinătorilor. Cu alte cuvinte, cineva (probabil ministerul) va
trebui să cumpere de
la edituri conţinutul manualelor, ceea ce va rotunji suma ce trebuie
alocată.
Dacă
am lămurit-o pe asta, să trecem la chestiunea diafană a
utilităţii. Iată ce zic iniţiatorii: "Conţinutul informaţiilor
stocate [...] în format electronic vor putea fi consultate de
către elev fie acasă pe unitatea personală, fie în cadrul
laboratoarelor de informatică a unităţii de învăţământ".
Să trecem peste perla introductivă (conţinutul
informaţiilor) şi să ne
imaginăm copiii patriei în laboratoarele de informatică
citind pe ecrane VGA manualele pe care le au în ghiozdan. Nu vi
se pare ceva ciudat în acest tablou? Mie îmi miroase a
gogoaşă. Dar nu asta e important, ci faptul că deocamdată
perifericul cel mai ergonomic din punct de vedere vizual este hârtia
tipărită.
