E greu de spus când a fost pus în funcţiune primul blog. Unii spun că blogurile sunt la fel de vechi ca şi web-ul iar pagina info.cern.ch în care însuşi inventatorul web-ului, Tim Berners-Lee, publica toate noile situri apărute ar putea fi considerat "blogul primordial". Dar, cum oamenii par să aibă o nevoie de a marca evenimentele pe care le consideră importante, s-a convenit că epoca blogurilor a început exact la data de 17 decembrie 1997, când Jorn Barger a folosit pentru prima dată cuvântul "weblog". Cum această revistă apare doar o dată pe lună iar luna ianuarie este în mod tradiţional rezervată unei retrospective, am amânat omagiul pentru acest număr.

Dacă e să fim pedanţi, atunci ar mai trebui spus că de fapt primul blog "modern" a apărut ceva mai devreme, la 1 aprilie 1997, s-a numit Scripting News şi a fost creat Dave Winer. Dar, câtă vreme nu exista un cuvânt care să-l descrie, nu se pune. E interesant de remarcat că deşi astăzi tindem să definim blogul pornind de la ideea de "jurnal personal", iniţial s-a pornit de la ceva care s-ar traduce mai degrabă ca "jurnal de bord" (în englezeşte log cam asta înseamnă şi nu este sinonim cu diary). Primele bloguri (inclusiv cel al lui Barger, Robot Wisdom) erau un soi de jurnale de călătorie prin web, în care autorul nota adresele paginilor web pe care le-a remarcat, împreună cu o scurtă notiţă despre conţinut. Cum călătoria era direcţionată de interesul (de cele mai multe ori profesional) pentru un anumit domeniu, menţinerea unui astfel de weblog era o activitate de "pre-surfing": cineva desţelenea păienjenişul numeroaselor pagini irelevante pentru a descoperi paginile cu adevărat interesante, pe care le oferea cititorilor pentru a-i scuti de efortul căutării (să ne amintim că pe vremea aceea nu exista Google). De altfel, încă din 1996 scriitorul William Gibson (autorul celebrului roman cyberpunk Neuromancer) prevedea apariţia unei meserii specializate pe pre-surfing.

Însă chiar dacă multe din elementele definitorii ale blogului erau deja în uz (de exemplu ordinea cronologică inversă), succesul nu a venit peste noapte. Istoricii internetului spun că în 1998 existau în web doar 23 de bloguri. La vremea aceea nu era uşor să obţii "spaţiu de expunere" şi nu existau instrumente prietenoase pentru editarea şi postarea articolelor, aşa că bloggerul trebuia să ştie HTML şi să aibă acces la serverul web. Termenul scurt "blog" a apărut abia în 1999, îi este atribuit lui Peter Merholz şi -- dacă tot sărbătorim cuvinte în loc de evenimente -- am putea spune că odată cu el începe istoria modernă a blogurilor. Măcar pentru că a sugerat numele sitului Blogger.com, cel care (susţinut de serviciul de găzduire Blogspot) a deschis accesul maselor către bloguri. Începând cu Blogger, oricine îşi putea crea un blog fără să aibă nevoie de cunoştinţe tehnice şi nici de acces la servere. Mai mult, era gratis pentru funcţionalităţile de bază. O altă ramură în creşterea popularităţii blogurilor au reprezentat-o reţelele de socializare (social networking), care au început să introducă "jurnalele personale" ca o funcţionalitate implicită pentru participanţi (se pare că LiveJournal a făcut pionierat în această direcţie).

Adevărata explozie a întârziat până prin 2004 şi (iarăşi mă leg de istoria cuvintelor) nu este întâmplător că în acel an dicţionarul Merriam-Webster a desemnat "blog" drept cuvântul anului. Astăzi firma Tehnorati monitorizează aproape 120 de milioane de bloguri active şi consemnează cam 175.000 de bloguri noi în fiecare zi. Statisticile spun multe (inclusiv că se postează circa 18 articole pe secundă) însă nu spun totul. De fapt, nu spun esenţialul: pentru prima dată în istorie omul obişnuit are la îndemână mijloacele pentru a se adresa unei audienţe globale, pentru prima dată fiecare dintre noi are o "voce publică", pentru prima dată monopolul media este dărâmat. Dacă e să credem teza care afirmă că întreg cursul istoriei este determinat de evoluţia mijloacelor de comunicare, atunci cu siguranţă ne aflăm la un moment de cotitură important.

Dale Peskin scrie în introducerea raportului We Media (elaborat de The Media Center) că există trei abordări posibile privind informarea publică. Prima consideră că oamenii sunt suficient de creduli ca să înghită orice. A doua consideră că oamenii au nevoie de un intermediar care să le spună ce e important şi semnificativ. A treia consideră că oamenii pot să judece singuri şi să găsească propria versiune a adevărului. Blogurile dau consistenţă ultimei variante.