În loc s-o iau
bătrâneşte din ianuarie spre decembrie, voi începe cu
amintirea primului telefon pe care
l-am văzut. Era negru şi n-avea nici disc, nici taste, aşa că am
ridicat receptorul şi l-am pus la ureche. Am auzit-o pe tanti
centralista care m-a întrebat, pe un ton ţâfnos, ce
doresc. Am răspuns că vreau cu mama, după care aventura s-a
terminat brusc. Am observat însă că adulţii aveau ceva mai
mult succes, spunându-i centralistei nişte numere (deşi,
oraşul fiind mic, mergea uneori şi cu un nume urmat eventual de o
precizare de genul "cumnatul lui Gicu de la poştă").
Bun, şi ce legătură are telefonul bunicului cu anul 2007? Legătura
este că, în principiu, telefonia a rămas până acum cam
aceeaşi: centrale atotputernice şi clienţi umili dotaţi cu nişte
terminale "proaste". N-o luaţi ad litteram:
telefonul pe care-l purtaţi în buzunar e grozav, ştie să
facă poze sau chiar filme, ştie să redea MP3-uri, are o mulţime
de funcţii (ba chiar şi nişte jocuri). Dar în relaţia cu
centrala telefonică n-are nici o putere. Dacă centrala binevoieşte
să ofere un nou serviciu, producătorii de telefoane trebuie să se
căznească să-l implementeze iar noi să băgăm mâna în
buzunar şi să ne luăm un telefon mai nou. Dacă centrala nu
furnizează serviciul, telefonul poate să fie oricât de
deştept. Internetul e exact invers: reţeaua e "proastă" iar
puterea o au terminalele, deoarece ele implementează setul de
înţelegeri (numite protocoale) care, de fapt, sunt
internetul. După părerea mea,
erodarea acestui contrast este cea mai semnificativă evoluţie
tehnologică a anului care a trecut. Şi-acum, faptele.
Apple
a înghesuit un computer într-un aparat de buzunar şi
încearcă să ne păcălească că-i un telefon. Dar merită să
ne oprim puţin asupra unei funcţionalităţi relativ banale din
iPhone: mesajele vocale. Dacă, noi, muritorii de rând, trebuie
să sunăm la 555 (sau care-o fi numărul în reţeaua voastră)
şi să ascultăm cu răbdare o voce sintetică ce ne spune că avem
un mesaj de la numărul zero şapte cinci zero trei etc. (număr care
oricum nu ne spune nimic) şi apoi restul protocolului, posesorul
unui iPhone va vedea mesajul pe ecran exact cum vede un mesaj de
e-mail sau un SMS, cu numele şi eventual poza apelantului. E
suficient un clic pentru a asculta mesajul şi altul pentru a-l
şterge. Însă pentru ca magia să funcţioneze, a fost nevoie
ca AT&T (operatorul) să implementeze funcţionalitatea.
Observaţi răsturnarea? Aparatul puternic impune serviciul, iar
operatorul îl implementează pentru a nu pierde clienţii cu
iPhone.
Google
a lansat Android. Nu este un robot, ci un sistem de operare open
source (bazat pe Linux) pentru dispozitive mobile. Că acestea vor fi
şi telefoane, e un
fapt divers. Oricine va putea scrie aplicaţii complexe care să
utilizeze nu doar interfaţa aparatului, dar şi serviciile
telefonice. E de remarcat că în coaliţia care sprijină
proiectul nu se numără marii operatori AT&T şi Verizon, dar
sunt prezenţi urmăritorii. Se poate deduce că aceştia din urmă
vor fi dispuşi să-şi deschidă
centralele spre serviciile personalizate pe care Android le va
impune. De fapt, principalul scop al coaliţiei este să elaboreze
protocoalele care să stea la baza deschiderii.
Amazon
a lansat un e-book reader numit
Kindle. Ce ne interesează acum este că aparatul nu este dependent
de un computer pentru accesul la internet, ci se conectează
wireless. Dar nu prin WiFi, ci printr-un serviciu 3G, numit
Whispernet, care foloseşte Sprint EVDO şi implementează servicii
anume pentru Kindle.
În
ianuarie 2007, Google va licita pentru spectrul de 700 MHz şi dacă
va câştiga (aşa cum se prevede, prin prisma celor 5 miliarde
puse în joc) este de presupus că îşi va dezvolta
propria reţea de telefonie mobilă. Mai mult, se poate specula --
iar Bob Cringely o face -- că aceasta va fi, ca orice serviciu
Google, gratuită (adică finanţată prin publicitate) şi, mai
ales, deschisă (adică cu API-uri publice). Dacă se va întâmpla
aşa, va trebui să uităm tot ce ştiam despre telefonie. Centrala
atotputernică nu va mai face altceva decât să direcţioneze
biţii spre şi dinspre computerelor noastre mai mari sau mai mici
(cărora, din obişnuinţă, le vom spune tot telefoane), ca să ne
conecteze la serviciile din internet. Acolo vor fi ziarele, acolo va
fi televiziunea, radioul şi muzica, acolo va fi telefonia, acolo va
fi biroul şi, desigur, publicitatea.
Uitaţi
de WiFi. Viitorul sună a GSM. Ring-ring...
