Trebuie să admit că nu sunt un amator de gadgeturi tehnologice. Nu din cine ştie ce principii şi nici din dispreţ pentru doza de frivolitate pe care, inevitabil, aceste jucărioare la modă o cuprind. Pur şi simplu, nu mă atrag. Telefonul meu este de-a dreptul auster (şi am constatat că nu e uşor să mai găseşti aşa ceva în zilele noastre). Am avut un Palm, dar nu mi se lipea de mână (şi nici nu încăpea în buzunare). Camera digitală zace mai mult prin sertar (şi în curând va fi atât de depăşită încât îmi va fi ruşine s-o mai scot de-acolo). M-am jucat puţin cu un iPod... foarte drăguţ, nimic de zis (dar cam scump pentru ce-mi oferea).

Şi atunci, de ce scriu un articol despre iPhone? În primul rând, pentru că este gadgetul suprem, care le cuprinde pe toate celelalte, la un preţ pe care-l consider modic. S-ar putea să nu fiţi de acord că 500-600 de dolari înseamnă "modic" dar vă invit să facem socoteala. Un iPod de vârf costă cam 350 de dolari, iar ecranul mare şi interfaţa tactilă din iPhone oferă mai mult. Un telefon mobil "deştept" -- să zicem BlackBerry -- mai adaugă vreo 400 de dolari, cu aceeaşi observaţie că iPhone îl depăşeşte net. Dacă mai pun la socoteală "the hype factor" -- este indiscutabil aparatul cel mai trendy -- se poate spune că e un chilipir.. Dar este mai mult de-atât.

Un alt motiv pentru care iPhone mi-a stârnit interesul este lecţia de geniu comercial pe care Steve Jobs ne-o oferă pe viu. Desigur, totul a fost gândit cu mare grijă. Aparatul a fost prezentat magistral la începutul anului pentru o lansare la mijlocul anului, astfel încât s-a creat o veritabilă legendă urbană şi nu este de mirare că în ziua punerii în vânzare amatorii s-au călcat în picioare în faţa magazinelor Apple. Însă nebunia va culmina de Crăciun, pentru că analişti bine informaţi (Bob Cringely vă spune ceva?) estimează că Apple va scoate până atunci eventualele "scame" şi, mai mult ca sigur, va oferi ceva în plus. Ce anume? Aproape orice, dar se prea poate să fie varianta full 3G (despre care se zvoneşte că iPhone este capabil din născare, dar a fost păstrată anume pentru a stimula mai târziu vânzările). În plus, la momentul acela iPhone va fi deja şi pe piaţa europeană.

Însă ceea ce mi se pare cel mai interesant este modul cum Apple încearcă să extindă ecosistemul iTunes/iPod astfel încât să cuprindă şi iPhone iar mişcarea cea mai concludentă este lansarea pe Windows a browser-ului Safari. Apple nu vrea să detroneze Internet Explorer, ci doar să devină semnificativ pe această piaţă, pentru ca proiectanţii de servicii web să ţină seama de Safari, pentru că prin el utilizatorii vor dispune de toate funcţiile de birotică (şi nu numai) disponibile în web.

Însă adevăratul motiv pentru care iPhone mă interesează este faptul că se arată a fi ceea ce se cheamă o "tehnologie disruptivă". Să nu ne lăsăm păcăliţi: iPhone este un computer în toată puterea cuvântului. Rulează MacOS X şi, practic, poate duce orice aplicaţie -- că Apple nu ne lasă să-l folosim ca atare e altă poveste (gândiţi-vă doar ce-ar zice AT&T despre un Skype pe iPhone). Diferenţa dintre reţeaua telefonică şi internet este că prima este deşteaptă iar a doua este proastă. Prin "deşteaptă" înţeleg faptul că întreaga funcţionalitate e implementată în noduri (centrale) iar terminalele (aparatele) sunt extrem de limitate: poţi să suni sau să fii sunat, de restul se ocupă reţeaua. În schimb internetul este, de fapt, o simplă înţelegere între terminale deştepte (computere) iar reţeaua propriu-zisă nu face decât să plimbe biţii. Reţeaua deşteaptă este inflexibilă (depinde de infrastructură) în vreme ce reţeaua proastă este exact opusul (e suficient să adaugi un protocol şi poţi construi o gamă întreagă de servicii).

Ce se va întâmpla cu un computer în reţeaua telefonică e extrem de interesant de urmărit. Mesajele vocale arată pe iPhone exact ca mesajele e-mail, ceea ce înseamnă că AT&T a început deja să dezvolte servicii anume pentru iPhone. De aici începe jocul.