În ultima vreme, laptop-ul de 100 de dolari a stârnit ceva vâlvă şi pe meleagurile noastre. E vorba despre un proiect legislativ iniţiat de deputatul Ioan Ghişe sub denumirea "Un laptop pentru fiecare elev şi fiecare profesor". Desigur, este vorba de laptop-ul proiectat prin iniţiativa profesorului Nicolas Negroponte în cadrul programului OLPC (One Laptop Per Child) iar dotarea elevilor şi profesorilor s-ar face gratuit, costurile (estimate la circa 700 de milioane de dolari) urmând să fie acoperite de la buget. Evident, proiectul a fost respins de un senat somnolent, care n-a înţeles nimic din miza pusă în joc. N-a citit nici fundamentarea tehnică a profesorului Adrian Petrescu de la UPB, nu s-a documentat nici din alte surse, dar s-a întrecut în comentarii după ureche. Surprinzător, chiar şi pe unele forumuri publice unii participanţi (chiar tineri) s-au înfierbântat împotriva proiectului, cu argumente şubrede sau de-a dreptul false. Nu-mi propun să conving pe nimeni, ci doar să dărâm câteva dintre miturile care învăluie subiectul.

O primă categorie o reprezintă populismele ieftine: "Ce să facă cu ele majoritatea copiilor, care acum sunt subnutriţi, murdari şi disperaţi?" -- se întreba retoric cineva. S-avem pardon: marea majoritate a copiilor sunt bine hrăniţi şi bine dotaţi intelectual. Ceea ce le lipseşte este accesul la o educaţie eficientă şi deschiderea spre informaţie. Soluţia oricărei probleme include educaţia, iar proiectul tocmai asta vizează.

În a doua categorie ar intra calităţile aparatului. Fie este "o jucărioară", fie este o vechitură tehnologică pe care capitaliştii cei răi vor s-o bage pe gât amărâţilor din lumea a treia. Nicidecum. Laptopul este rodul a mai mulţi ani de cercetare şi include câteva dintre cele mai moderne tehnologii actuale, cum ar fi reţele wireless mash şi ecranul excepţional. Proiectarea a ţinut cont de toate detaliile, începând de la utilizarea materialelor nepoluante şi reciclabile, trecând prin protecţie la factori de mediu (rigidizare, ermetizare etc.), chestiuni de fiabilitate (fără piese în mişcare, electronica din spatele ecranului elimină conectica sensibilă etc.) şi până la reducerea de peste 10 ori a consumului energetic.

"Nu se poate face nimic util cu el", sau "nu rulează Word" -- sunt aberaţii comune. Unii "specialişti" susţin că în spaţiul de stocare (flash card de 512 MB) nu încape nici măcar sistemul de operare iar procesorul AMD la 500 MHz e prea lent pentru orice program serios. Adevărul e că sistemul foloseşte o distribuţie specială de Fedora Linux -- redusă la esenţial şi optimizată la sânge de Red Hat -- care încape în 100 de MB cu tot cu interfaţa grafică (specială, scrisă în Python). Plus softurile esenţiale. Desigur, nu poţi juca Doom, dar nu pentru asta a fost conceput. În principiu poţi face orice, mai puţin să stochezi local tone de muzică şi filme. Dar ai camera video, microfonul şi sunetul încorporate iar stocarea se poate partaja.

Alt mit: "Afacerea e necurată, pentru că e un furnizor unic". În ţara tunurilor de miliarde, suspiciunea faţă de un proiect non-profit e firească, nu? Serios vorbind: preţul acesta nu putea fi atins decât prin câţiva factori convergenţi: a) R&D gratuit; b) Componente hard amortizate; c) Software open source; d) Producţie de masă (zeci sau sute de milioane); e) Distribuţie directă. Fabricantul este Quanta (din Taiwan), care asamblează o treime din producţia mondială de portabile. Cred că e clar.

Cică e scump. Să facem o socoteală. Laptop-ul se pliază şi funcţionează ca e-book reader (afişaj vertical, fără refresh, rezoluţie înaltă, butoane de navigare etc). Un elev are cam zece manuale pe an şi cel puţin 1$ din preţul fiecărei cărţi îl reprezintă hârtia şi tiparul. Dacă socotim şi materialele suplimentare (culegeri, atlase etc.) în cinci-şase ani laptopul este amortizat, fără ca măcar să ne gândim la aspecte calitative.

Gata cu mitologia. Imaginaţi-vă un sat obişnuit, cu vreo 150 de copii cu laptop-uri. Fără nici o configurare (!) aceste laptop-uri formează o reţea P2P wireless (chiar şi maşinile oprite transmit pachete). Broadband! O singură conexiune internet (la şcoală sau primărie) înseamnă acces internet pentru toată reţeaua. Fie şi doar telefonia VoIP locală deja înseamnă mult, dar adevărata utilitate de abia acum începe.

Vă provoc la un concurs imaginar de proiecte didactice. Încep eu: wiki-manuale realizate în colaborare de profesori şi elevi. Altcineva? Vă aştept pe e-mail.