Luna trecută am divagat elegant despre standarde de
facto şi standarde de jure, despre importanţa unor formate
publice care să ne permită să comunicăm cu
instituţiile statului precum şi despre alte astfel de diafane teme de
discuţie şi, eventual, dezbatere. Cu câteva luni în urmă am mai
abordat şi tema informaţiilor de interes public pe care diferite
instituţii ale statului ar trebui să le ofere populaţiei
utilizatoare de computere, în formate dacă nu neapărat diverse,
măcar utile... În fine, tot în această rubrică am mai vorbit
despre atitudinea instituţiilor statului faţă de
cetăţenii plătitori de impozite, taxe şi contribuţii
de toate felurile. Poate am ajuns chiar să pomenesc de e-Government...
Din nefericire, toate aceste texte se bazau mai cu
seamă pe consideraţii de bun simţ -- adică descriau "cum ar
trebui să fie" -- şi mai puţin pe experienţa practică a
unor contacte informatice nemijlocite cu instituţiile statului. În ceea ce
mă priveşte, am preferat să "externalizez" aceste
activităţi iar clienţii mei par mai degrabă consolaţii
cu ideea că încă o bucată de vreme vor fi nevoiţi să
extragă date din aplicaţiile lor interne pentru a le introduce din
nou, manual, în formularele furnizate cu atâta amabilitate de sus-numitele
instituţii. Trebuie să admit cu toată sinceritatea că am
fost un naiv.
Despre cum stă treaba la modul practic am aflat de
curând de la nişte amici care furnizează servicii informatice de
evidenţă unei clientele diverse, provenind mai cu seamă din zona
organizaţiilor de mici dimensiuni. O primă revelaţie a fost
faptul că aparatul administrativ al statului român n-a aflat încă de
existenţa CD-ROM-ului (de DVD nici nu mai vorbesc), trăind încă
în zona dischetelor... Nu pun acum la socoteală că din ce în ce mai
multe computere nici măcar nu mai dispun de unitate floppy şi nici nu
voi face comparaţii de preţuri pentru suporturi. Ajunge doar
să-mi amintesc că niciodată nu am stocat date
importante pe mai puţin de două dischete, din motive cât se poate de
evidente. Dacă mai adaug aici şi uzul aparent generalizat al
formatului DBF, singura concluzie la care mă duce mintea este că administraţia
noastră trăieşte într-o altă epocă decât noi. Într-un
echivalent informatic al neoliticului timpuriu.
Iată, spre exemplificare, Casa Naţională de
Pensii, care tocmai îşi construieşte o minunată bază de
date. Cum respectiva casă nu-şi poate imagina că noi,
clienţii ei, s-ar putea să utilizăm la rândul nostru computere ca
să ne ţinem evidenţele, ne oferă (pe dischetă,
desigur) propriul ei program de culegere a datelor legate de carnetele de
muncă ale angajaţilor şi nicidecum un format în care să
raportăm ceea ce oricum avem în propriile noastre baze de date. Ok, putem
presupune că nu toată lumea deţine o evidenţă
contabilizată şi că, pentru unii dintre contribuabilii dispunând
de o infrastructură mai învechită, este soluţia optimă. Da,
numai că dacă încercaţi să instalaţi programul
respectiv veţi fi întâmpinat de următorul mesaj: Cannot locate the
Microsoft Visual FoxPro support library. Altfel spus, dacă nu
aveţi Visual FoxPro ar fi cazul să vă cumpăraţi.
Alternativa este să sunaţi la Casa Judeţeană de Pensii de
care aparţineţi şi să cereţi ceva explicaţii. Veţi
fi redirectat spre coordonatorul treburilor informatice (să presupunem
că-l cheamă Marinel) care se va mira sincer că nu dispuneţi
de DLL-urile în cauză şi, cu toată bunăvoinţa, se va
oferi să vă facă o copie de Visual FoxPro! Dacă
sunteţi un om cu respect pentru lege (sau măcar vă temeţi
de ORDA) veţi refuza politicos oferta şi veţi suna la Casa
Naţională, unde un funcţionar ţâfnos vă va repezi
scurt: "pe noi nu ne interesează de unde vă faceţi rost de
programe". End of story.
Ce XML? Ce standarde publice? Ce servicii web? Ce
e-Government? Visual FoxPro la tot cartieru'! Mi-e greu să discern în ce
măsură e vorba de indolenţă şi în ce măsură
de vorba de impertinenţă. Însă nu am nici un dubiu că
incompetenţă este din belşug. Deşi, după unele voci,
un oarecare interes nu trebuie cu totul exclus dintre ipoteze.
