Let's Do It Romania - 24 Septembrie 2011



   

Faţa întunecată a interfeţei

   

Interfaţa personalizată şi inteligentă cu PC-ul poate fi o binefacere sau o pacoste. Prefer ultima variantă.


Mircea Sârbu


Pe la începutul lui 2003, un fost coleg din redacţia NetReport -- Augustin Moga -- ne-a trimis de peste ocean un text numit Calculatorul (im)personal iar ideea era ca fie să-l publicăm, fie doar să discutăm între noi subiectul. Cum ideile expuse erau într-adevăr incitante şi au stârnit dezbateri în redacţie, am optat pentru o variantă combinată: am publicat textul împreună cu două comentarii din interior şi am invitat cititorii să răspundă la întrebarea "Cât de personal (sau impersonal) aţi vrea să fie PC-ul dvs.?". N-am primit reacţii iar subiectul a fost uitat, până când o întâmplare recentă mi l-a readus nu doar în memorie, ci chiar în agenda mea practică.

Foarte pe scurt: Interacţionăm zilnic -- uneori ani la rând -- cu calculatorul de pe birou, dar acesta nu învaţă nimic din toată această interacţiune. N-ar fi minunat ca din istoria relaţiei om-computer, PC-ul să deducă într-un fel anumite tipare comportamentale ale utilizatorului şi, pe baza acestora, să ne anticipeze dorinţele? Un exemplu simplu ar fi ca, în timp ce-mi beau prima cafea a zilei, PC-ul meu să-mi analizeze mesajele primite, să le ordoneze după tematică sau importanţă şi, în plus, să-mi extragă o revistă a presei. La urma urmei, fac asta aproape în fiecare zi... Sigur, lucrurile pot fi duse oricât de departe dar, în esenţă, chestiunea se referă la acelaşi lucru: interfaţa cu computerul. Câtă "inteligenţă" ar trebui să cuprindă? Câtă iniţiativă are dreptul să-şi asume? În ce măsură această interfaţă poate să devină un soi de "agent personal" şi câtă autoritate poate să-şi aroge în chestiunile noastre personale?

"Nu, mulţumesc, n-am trebuinţă" -- a fost răspunsul meu tranşant şi de-a dreptul mânios, Interfaţa este proastă (adică lipsită de inteligenţă) şi aşa trebuie să rămână. Argumentele, recunosc, erau mai degrabă de ordin emoţional decât raţional -- mă enervează orice "iniţiativă" a interfeţei (de pildă auto-formatarea sau auto-corecţia din procesoarele de text) şi prima mea grijă este să dezactivez toate aceste funcţii. Argumentele raţionale le las în grija unui personaj mult mai competent decât mine: Jaron Lanier. El spunea într-un celebru eseu --numit Agenţii alienării -- că este o ruşine că oamenii au tendinţa să delege autoritate computerelor şi că, de fapt, acestea sunt cu atât mai productive cu cât utilizatorii au o atitudine mai antagonică faţă de ele. O veritabilă "algebră psihologică" este expusă de Lanier pentru a explica cum oamenii "se tâmpesc" cu bună ştiinţă pentru a se coborî la nivelul simulacrului de inteligenţă cu care agenţii -- şi, prin extensie, toate interfeţele "dăştepte" -- se pretind înzestraţi.

Cum, nu ştiţi cine-i Jaron Lanier? Este poate cea mai pitorească figură din istoria computerelor, şi asta nu doar datorită spectaculoasei sale coafuri rasta, care-i dă o alură mai degrabă de pop star decât de om de ştiinţă. Nu fără temei, având în vedere că Jaron este un cunoscut muzician, compozitor şi virtuoz pianist, care a concertat cu nume mari ale muzicii contemporane (Ornette Coleman, Philip Glass etc.). A făcut şi câteva filme şi deţine o celebră colecţie de instrumente muzicale exotice. La câţiva ani după ce păştea capre la graniţa cu Mexicul, a inventat ceea ce se cheamă "realitate virtuală" şi a construit primele mănuşi senzitive şi căşti cu viziune spaţială. A făcut peste noapte o avere fabuloasă, pe care a pierdut-o la fel de repede (datorită unor litigii contractuale cu firma Thomson) iar acum este o voce autoritară în lumea IT şi protagonistul primelor experimente de tele-imersiune şi tele-prezenţă, cu fabuloase potenţiale aplicaţii -- de pildă operaţii chirurgicale la distanţă sau intervenţii tehnice în exteriorul navelor spaţiale.

Ok, nu-l credeţi pe Lanier... Am dezvoltat recent o aplicaţie software cu interfaţă utilizator în browser. Când utilizatorul introduce un şir de căutare într-un câmp, un mecanism Ajax efectuează căutarea în baza de date şi generează dinamic o listă de selecţie, din care utilizatorul selectează numele clientului. Simplu şi elegant, nu-i aşa? Da, dar iată ce se întâmplă: dacă un utilizator a căutat vreodată clientul Joe Doe, acesta îi va apărea mereu în lista de selecţie, chiar dacă între timp a fost şters din baza de date. Doar în Internet Explorer. De ce? Datorită "inteligenţei" numită auto-complete, pe care nu o pot dezactiva nicicum.

Nu, mersi, n-am trebuinţă. Prefer prostia riguroasă.


 

(Publicat în PC Magazine - septembrie 2006)

 

Copyright © 2006 Agora Media

Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons License.