La o populară emisiune de televiziune, doi
jurnalişti de vază au căzut de acord că internetul e plin
de gunoaie. Atitudinea lor nu este singulară. Diverse
personalităţi au emis adesea sentinţe asemănătoare
şi la fel de lipsite de nuanţe. Cum se explică această
adevărată repulsie pentru internet, mai ales venind din partea unor
persoane care se mişcă în sfera informaţiei şi care, nu
mă îndoiesc, folosesc Reţeaua în munca lor de zi cu zi?
O posibilă explicaţie ar fi legată chiar de
profesia lor. Aproape toate ediţiilor online ale ziarelor româneşti
pun la dispoziţia cititorilor posibilitatea de a comenta articolele
publicate şi, mai ales în cazul articolelor de opinie, reacţiile sunt
abundente dar -- cu regret trebuie să admit -- foarte adesea inepte şi
nu de puţine ori abjecte. Însă a extinde asupra întregului web o
concluzie extrasă dintr-un context particular este o operaţie
logică cel puţin riscantă. Mai degrabă tind să cred
că jurnaliştii resimt web-ul ca o veritabilă ameninţare la
adresa prestigiului cuvântului tipărit şi, implicit, la adresa
statutului şi autorităţii lor. Pentru că odată ce ai
încercat libertatea de a te exprima în faţa publicului potenţial
uriaş pe care-l oferă web-ul, resimţi imediat atât puterea cât
şi fragilitatea mesajului. Aşa cum tu poţi greşi sau
poţi fi nesincer, aşa şi jurnalistul profesionist poate
greşi sau poate fi nesincer. Înveţi să pui la îndoială ceea
ce citeşti şi să-ţi asumi cu mai multă precauţie
opinia unuia sau altuia.
Mai mult decât atât, dacă simţi chemare poţi
deveni la rândul tău jurnalist: îţi faci un blog. E adevărat
că nu ai miile de vizitatori pe care ai şansa să-i şochezi
sau să-i oripilezi postând o impertinenţă sub articolul unui
jurnalist cu notorietate. Dar, cu perseverenţă, talent şi idei
cu adevărat interesante, un blog îţi poate aduce o audienţă
constantă (uneori chiar consistentă) şi te poate pune în
legătură cu alţi oameni cu preocupări comune. Devii parte
din blogosferă. La limita de sus, poţi chiar să ajungi blogger
profesionist...
N-aş vrea să las să se înţeleagă
blogurile sunt scutite de mizerie. Există mult diletantism cras, multă
banalitate, multă maculatură. Însă există şi
şansa să descoperi adevărate perle, iar magia constă în
faptul că odată ce ai descoperit una, ai descoperit o întreagă
comoară. Fiecare blogroll te trimite la alte perle şi, din
aproape în aproape, găseşti o lume întreagă, activă,
interesantă, uneori informativă, uneori distractivă, uneori de-a
dreptul sclipitoare. Unele blog-uri au căpătat o asemenea notorietate
încât egalează în prestigiu şi influenţă publicaţii
(clasice sau online) cu tradiţie. În materie de IT, opiniile lui Bob
Cringely (I, Cringely -- www.pbs.org/cringely/pulpit) sunt o lectură
aproape obligatorie pentru cineva care vrea să înţeleagă
mişcările din industria informatică. Tom Foremsky a
renunţat la postul său de jurnalist la Financial Times pentru
a se consacra total blogului său SiliconValleyWatcher, devenind
poate primul blogger profesionist. De altfel, blogul este o specie atât de
versatilă încât unele publicaţii online le integrează chiar în
propria structură editorială -- este şi cazul lui Wired News,
care integrează 10 blog-uri şi menţionează un set de 30 de
bloguri pe care redacţia le monitorizează în permanenţă. La
fel procedează The Guardian sau Le Monde precum şi alte
publicaţii care oferă zilnic o selecţie de articole din bloguri.
În schimb nu am văzut o abordare similară la nici unul dintre ziarele
româneşti.
Şi nu pentru că nu ar avea de unde alege.
Blogosfera românească a devenit bogată şi pe zi ce trece mai
diversă şi interesantă. Newsreader-ul meu -- cu care-mi încep
ziua la birou -- este conectat şi la fluxurile câtorva bloguri
româneşti, printre care @argumente (Dragoş Novac -- business)
şi Părerea mea (Cristian Banu -- politică). Din când în
când trec pe la Cultura-vura, pe la Addictionland sau pe la Rss.mioritics.ro
(un catalog). O iniţiativă interesantă este un concurs pentru
cele mai bune bloguri româneşti, iniţiat de Dragoş Novac la UnaPeZi.
fourhooks.com. Deşi aflat doar la faza nominalizărilor, am
parcurs cu plăcere câteva dintre propuneri şi m-am convins că o
veritabilă presă alternativă există pe net.
Singurul risc este că poţi să petreci mai
multe ore decât îţi poţi permite răscolind blogosfera. Avantajul
este însă că vei putea contrazice cu argumente pe oricine pretinde
că web-ul este un depozit de gunoaie.
