Nu este un secret pentru nimeni că internetul
aplică o presiune imensă asupra întregului domeniu pe care
obişnuim să-l numim "proprietate intelectuală". Motivul este
evident: multiplicarea informaţiei numerice este trivială iar
internetul face posibil transportul aproape instantaneu al acestei
informaţii între computerele conectate. Cum se poate preveni în aceste
condiţii transferul ilegal de opere de creaţie aflate sub copyright,
fie ele programe de calculator, fie cărţi, muzică sau filme în
format digital?
După cum vedem cu toţii, se pare că e
imposibil. În ciuda faptului că reprezentanţii industriei de
divertisment -- care se consideră cea mai oropsită de acest fenomen --
au obţinut de multe ori câştig de cauză în instanţă,
reuşind astfel să închidă unele servicii în frunte cu Napster,
numeroase alte reţele peer-to-peer vehiculează în continuare
muzică şi filme iar zeci de milioane de utilizatori încalcă,
astfel, legea. Iar o lege care este încălcată de zeci de milioane de
oameni (altfel cât se poate de oneşti) are o mare problemă.
S-au încercat şi modalităţi tehnice de
protejare a conţinutului digital, dar nici una nu a stat în picioare. Fie
hackerii au găsit imediat remediile tehnice (cum a fost cazul celebrului deCSS), fie mijloacele respective reprezentau ele însele
încălcări ale legilor -- de pildă cele referitoare la privacy
-- şi, ca urmare a protestelor publice, au trebuit retrase (este şi
cazul recentului scandal provocat de Sony cu rootkit-ul DRM). S-a mers
chiar mai departe, iar puternicele grupuri de lobby ale industriei de
divertisment au încercat să promoveze o lege prin care să
culeagă o taxă pentru fiecare CD sau DVD imprimabil vândut -- ceea ce
ar fi reprezentat o nedreptate pentru cei care folosesc suportul în scopuri nu
doar legale, ci şi legitime. În fine, s-a încercat chiar interzicerea
reţelelor P2P sau obligativitatea includerii de mecanisme de
protecţie a drepturilor -- ceea ce este absurd, pentru că tehnologia n-are
nici o vină şi, în plus, este utilă în numeroase alte
scopuri.
Situaţia părea fără
ieşire, mai cu seamă pentru legislativul francez, care avea de
multă vreme pe agendă o nouă lege a drepturilor de proprietate
intelectuală care să fie aplicabilă şi în lumea
digitală. O iniţiativă -- aparent, fără nici o
speranţă -- de a moderniza bătrânele mecanisme ale dreptului de
autor o pornit de la un deputat UMP, Alain Suguenot. A fost lansată în
vara anului trecut şi a fost apoi promovată de o organizaţie
numită L'Alliance Public-Artistes, fiind în cele din urmă
adoptată şi de opoziţia socialistă. În principiu, e vorba
despre o iniţiativă legislativă care să permită
descărcarea de fişiere sub copyright din reţele peer-to-peer în
regim de "copie personală" (adică în scopuri necomerciale), în
schimbul unei taxe forfetare încasate de furnizorii de acces internet (ISP),
banii colectaţi urmând să fie apoi distribuiţi
deţinătorilor drepturilor printr-un sistem similar celui practicat în
televiziunea prin cablu. Atât Guvernul Francez cât şi asociaţiile din
industriile divertismentului s-au opus, dar...
În seara zilei de 22 decembrie 2005, cu
puţin înainte de miezul nopţii, deputaţii au adoptat în pofida
tuturor aşteptărilor -- cu 30 de voturi pentru şi 28
împotrivă -- proiectul lui Suguenot, ca amendament la primul articol al
legii drepturilor de autor, care reglementează excepţiile. Rezultatul
a stârnit pe de-o parte mânia guvernului iar pe de altă parte euforia
milioanelor de francezi (şi nu numai) utilizatori ai acestor populare
servicii.
Bătălia este departe de a fi
tranşată. Chiar dacă amendamentul va rezista, urmează
stabilirea normelor de aplicare, ce vor trebui să reglementeze
aşa-numită "licenţă globală". L'Alliance
Public-Artistes cere ca aceasta -- estimată la o sumă între 4 şi
7 euro lunar -- să fie opţională, deoarece nu toţi
utilizatorii de reţele peer-to-peer le utilizează în acest scop,
apreciind că în felul acesta utilizatorii le va fi mult mai clar când se
află în afara limitelor legii iar fraudele vor fi mult mai mici. În ceea
ce priveşte distribuirea banilor, câţiva cercetători au elaborat
deja un sistem de sondaj (un plug-in opţional) care să permită o
corectă apreciere, astfel având şansa să fie remuneraţi
şi artiştii independenţi sau mai puţin cunoscuţi.
Până la urmă, un rezultat oricum a fost
obţinut: s-a creat un precedent. S-a dovedit că regulile
copyright-ului din epoca industrială sunt depăşite.
