E greu de spus dacă e vorba de o secretomanie
moştenită de pe vremuri, de indolenţă sau pur şi
simplu de interese meschine. Cert este că în România e greu să
obţii în format digital date care sunt în mod evident de interes public.
Iar dacă, totuşi, le poţi obţine, atunci constaţi de
cele mai multe ori că "formatul digital" este ceva care fie nu-ţi
foloseşte la nimic, fie îţi complică existenţa.
Poate exemplul cel mai evident îl reprezintă
legislaţia. Cu siguranţă, se găsesc pe web nenumărate
legi, ordonanţe, hotărâri etc. emise de diverse instituţii,
însă o colecţie unitară din punctul de vedere al modului de
prezentare lipseşte. Se pot aduce câteva obiecţii nemulţumirii
mele. Prima ar fi că Monitorul Oficial se ocupă de publicarea legilor
şi, fiind o regie autonomă, trebuie să-şi vândă
buletinul tipărit ca să-şi finanţeze activitate. De acord,
însă distribuţia în format electronic poate funcţiona pe baza de
abonament, cu economii importante şi câţiva copaci salvaţi. A
doua ar fi că există firme comerciale care furnizează -- pe bani,
desigur -- baze de date în domeniu, programele aferente şi actualizări
periodice. Iarăşi de acord, cu observaţia că textul legilor
este în mod evident informaţie publică, care în mod normal ar trebui
distribuită către public în toate formele posibile, gratuit. Firmele
care-şi construiesc afacerile pe baza acestor informaţii publice sunt
perfect în regulă, pentru că ele de fapt adaugă valoare
informaţiei brute. Ceea ce vând ele este această valoare
adăugată -- reprezentată de metode de indexare, motoare de
căutare, referinţe între diverse documente, programe de vizualizare
etc.
Nu demult, un amic căuta un nomenclator al
localităţilor din România, care să cuprindă şi
poziţia geografică a acestora. S-ar părea că aşa ceva
nu există, sau dacă există, nu este public. Însă
totuşi nomenclatorul respectiv este disponibil gratuit pe un sit numit Earth-info,
cu extensia mil. Se pare că nici secretomania militară americană
nu întrece secretomania birocratică românească.
Vă propun acum un mic exerciţiu. Să
presupunem că dezvoltaţi o aplicaţie de analiză
comercială. Bănuiesc că pentru aşa ceva aveţi nevoie
de nişte date demografice, pentru ca să puteţi face nişte
comparaţii relevante între zone geografice, categorii socio-profesionale
şi aşa mai departe. În mod evident, veţi merge la Google şi
veţi încerca să găsiţi astfel de date. Veţi pierde
multă vreme şi veţi găsi cel mult nişte fişiere
PDF. Dacă tot sunteţi la Google, încercaţi "Census data USA"
şi în cel mult un minut veţi putea descărca ce date vă
interesează -- la nivel naţional sau pe state -- într-un bătrânesc
dar eficient format CSV, cu care puteţi face ce vreţi.
Este ciudat că de multe ori instituţiile statului
solicită utilizarea unor codificări standardizate, care însă se
dovedesc fie de negăsit pe web, fie în formate care nu sunt utilizabile în
programe. Am pierdut zile preţioase dezvoltând o mulţime de scripturi
care să descarce sute de pagini HTML şi apoi să le cureţe,
să le concateneze şi să le transpună într-un format
tabelar, doar pentru că nişte funcţionari n-au binevoit să
ofere spre download un banal fişier cu datele respective. Mai mult chiar,
am ajuns să transpun în XML volume groase pe care nu le-am găsit
decât în format PDF.
Există însă şi situaţii în care diverse
instituţii furnizează baze de date împreună cu programe de
căutare. Un exemplu în acest sens l-a oferit Poşta Română, care
a furnizat cataloagele cu noua codificare împreună cu un CD-ROM. Foarte
frumos, atâta vreme cât lucrezi interactiv, adresă cu adresă, dar nu
când ai câteva mii. Inutil de precizat că baza de date nu era
disponibilă în stare nativă, iar programul de căutare nu avea
API-uri publice care să poată fi utilizate de alte programe.
Dacă bine am înţeles, noua codificare avea rolul de a face mai
eficientă activitatea, deci interesul Poştei ar fi fost să
furnizeze tot ce este necesar pentru ca noile coduri să poată fi
utilizate cât mai repede pe scară largă.
Ar mai fi de vorbit şi de calea inversă, de la
societate spre instituţiile statului, însă spaţiul nu-mi
permite. Mă rezum doar la constatarea că "societatea
informaţională" este încă departe şi la observaţia
că atitudinea tipică a funcţionarilor faţă de
contribuabili pare să se extindă şi în ciberspaţiu.
