Nu demult m-am întâlnit cu un fost coleg de şcoală
pe care nu-l mai văzusem de multă vreme. Genul acesta de întâlniri se
derulează după un tipar destul de simplu. Mai întâi
formalităţile (ce mai faci, nu te-ai schimbat etc.), după care
se rememorează câteva întâmplări nostime din vremuri vechi (îţi
mai aminteşti...), care întâmplări declanşează un set de
întrebări legate de diverse cunoştinţe comune (mai ştii
ceva de...). De fapt, toate astea sunt simple tatonări pentru
adevărata întrebare: ce-ai făcut în toţi aceşti ani?
Fostul meu coleg avea o poveste interesantă.
Împreună cu câţiva prieteni înfiinţase o firmă oarecum
avangardistă, în zona care începe să se cheme "economia
cunoaşterii". Succesul a venit relativ repede -- piaţa era destul de
liberă -- dar nu uşor. Multă muncă, dar şi multă
creativitate şi ingeniozitate care păreau să izvorască de
la sine în micul lor grup. Apoi au început "durerile creşterii" şi
s-a pus problema managementului. Când problema managementului s-a rezolvat,
lucrurile s-au aşezat, organigramele au acoperit pereţii, s-au
stabilit fluxurile informaţionale iar administrarea afacerii a
căpătat o frumoasă structură ierarhică -- garanţia
profesionismului şi, deci, a eficienţei. Dar n-a fost să fie:
distracţia a dispărut, comunicarea s-a deteriorat, creativitatea nu-şi
mai avea locul, oameni de bază au plecat, rezultatele au scăzut...
Ce-a fost greşit?
Analiza ce-a urmat s-a prelungit până la ore mici
şi am reuşit să divagăm elegant pe teme precum "cultura
organizaţională" până când am căzut de acord că, pe
măsură ce ne îndepărtăm de modelul industrial al benzii de
montaj, munca devine o activitate tot mai clar bazată pe modele sociale.
Locul de muncă nu mai este doar o simplă sursă de
existenţă, ci este tot mai mult un spaţiu important al
socializării, în care fiecare încearcă să-şi valorizeze
personalitatea şi să-şi găsească locul într-un context
pe care, inevitabil, încearcă să-l modeleze.
Cunoştinţele mele de management nu-mi
permit să speculez prea adânc pe această tematică, dar
evoluţiile în domeniul software indică în mod clar o direcţie.
Totul porneşte de la câteva studii care au demonstrat că în
companiile cele mai reactive comunicarea se petrece pe trasee care nu corespund
deloc organigramelor "oficiale" -- preponderent pe orizontală, prin
scurtcircuitarea buclelor de comandă. S-a mai constatat că
această modalitate de comunicare informală --
desfăşurată mai ales prin e-mail şi chat -- reprezintă
circa 90% din totalul comunicării dintr-o organizaţie şi că
această parte (care de obicei se pierde) este cea care cuprinde de fapt
adevărata cunoaştere despre procesele care se derulează într-o
companie. În mod ciudat, s-au pus în evidenţă tot mai multe
similarităţi între relaţiile din companiile moderne şi cele
care se dezvoltă natural în comunităţile deschise -- de genul
celor care contribuie la Linux sau la Wikipedia -- sau în aşa-numitele
"reţele sociale" de genul Fiendster sau LiveJournal.
Rezultatul este că tot mai multe companii
îşi schimbă optica şi, în loc să obstrucţioneze
canalele informaţionale orizontale, încearcă să le valorifice
utilizând tocmai arsenalul software al comunităţilor din internet.
Weblog-urile interne reprezintă un instrument ideal pentru a sistematiza
comunicarea care până acum se desfăşura prin e-mail şi
chat, cu avantajul că discuţiile se structurează şi se
păstrează. Rezultatele sunt uneori spectaculoase, pentru că
blog-urile nu doar că relevă centre de autoritate ignorate de
structurile ierarhice de comandă, dar ajung să documenteze procesele
şi să se constituie în veritabile depozitare ale
cunoştinţelor comune despre diverse aspecte ale afacerii. Un alt
instrument tot mai popular îl reprezintă programele web numite wiki.
Uşurinţa cu care se pot edita, ramifica şi modifica astfel
paginile web le recomandă mai ales pentru proiectele noi, care
implică zone diverse de expertiză ce nu se regăsesc în cadrul
unui singur birou sau departament.
Este interesant de remarcat cum descentralizarea
organizaţională tinde să fie compensată printr-o
centralizare informaţională, modelul reprezentându-l tot
comunităţile open source. De altfel, studiile recente relevă faptul
ca aceste instrumente de social computing contribuie semnificativ la
sporirea interacţiunii prin negociere directă şi
facilitează reacţia rapidă la situaţiile speciale
fără intervenţii administrative.
Fie că se vorbeşte despre aplatizarea ierarhiilor sau
chiar de un nou model numit peer production, idealul pare să fie
păstrarea unei culturi organizaţionale specifice firmelor mici
indiferent de dimensiunile companiei. Deocamdată puţini reuşesc
dar exemplul firmei Google este urmat de tot mai mulţi.
