La sfârşitul lunii martie, grupul parlamentar al PNL
din Camera Deputaţilor a organizat o dezbatere publică pe tema
"Avantajele oferite de platformele open source". Evident, astfel de dezbateri --
mai mult sau mai puţin formale -- au loc adesea, iar pe internet ele sunt
permanente. Având însă în vedere cadrul în care s-a desfăşurat,
se poate spune că aceasta a fost o acţiune de lobby în sensul cel mai
pur al termenului. Miza jocului o constituie, desigur, informatizarea
administraţiei publice, care reprezintă un procent semnificativ din
piaţa informatică din România, iar obiectivele vizate au fost
două.
Primul se referă la posibilităţile de a
minimiza costurile în condiţiile păstrării nivelului calitativ,
cu referire directă la "constrângerile bugetare". Mult mai semnificativ mi
se pare însă al doilea, care se referă la "deschiderea pieţei",
la stimularea liberei concurenţe între companiile IT, deoarece o
politică mai transparentă în achiziţiile publice ar permite
şi companiilor româneşti mai mici să intre în joc. Avantajele ar
fi multiple, începând cu posibilitatea acestora de a exercita o presiune în
privinţa preţurilor. În al doilea rând, statul ar avea de
câştigat prin finanţarea companiilor româneşti, nu doar pentru
că oricum o mare parte din bani se vor întoarce la buget, ci şi
pentru că dezvoltarea mai multor companii pe baza contractelor cu
administraţia le-ar putea ajuta să devină mai competitive pe
pieţe externe. În fine, varietatea soluţiilor ar putea evita
"monocultura" -- care face vulnerabile nu doar sistemele biologice, dar şi
pe cele informatice -- şi "captivitatea" clienţilor (în acest caz,
instituţiile statului) prin dependenţa de soluţiile tehnice ale
unuia sau altuia dintre marii furnizori.
Însă chestiunea interesantă abia acum se
iveşte: ce rol ar putea juca soluţiile open source în toate
acestea? Nu cred că preţul de achiziţie al softurilor de
bază este elementul principal al acestei ecuaţii, chiar dacă
îşi are importanţa lui. Mai degrabă mi se pare că
apetenţa produselor open source la standarde este elementul cheie,
pentru că fie şi doar intenţia de a admite soluţii open
source într-un complex sistem IT va forţa în mod necesar impunerea
unor standarde publice şi, pe cale de consecinţă, o
binevenită deschidere din perspectiva tehnologiei.
Abia odată cu deschiderea tehnologică se deschide
calea spre externalizarea unei bune părţi a serviciilor informatice
ale administraţie spre firme specializate. E vorba aici de
asistenţă tehnică, întreţinere, instruirea utilizatorilor
şi diverse lucrări de dezvoltare şi adaptare a soluţiilor.
Aceasta este singura cale prin care se poate păstră coerenţa în
condiţiile diversităţii şi a descentralizării şi,
totodată, calea prin care firme locale de IT -- chiar şi de mici
dimensiuni -- pot pătrunde pe o piaţă care până acum le era
interzisă. Mi se pare evident că o primărie, de exemplu,
nu-şi poate permite să susţină o echipă tehnică
formată din specialişti de bun nivel, pentru simplul motiv că nu
o poate încărca cu lucrări în mod constant şi, desigur,
nu-şi poate permite să ofere salarii atractive. Îmi pare însă perfect fezabilă varianta de angaja
o firmă locală pentru astfel de servicii.
Nu este vorba aici de Windows
versus Linux, pentru că va fi cu siguranţă un mixaj de
soluţii. Nu e vorba nici de alungarea specialiştilor IT din
administraţie, a căror valoroasă expertiză în domeniu va fi
cu siguranţă atractivă pentru competitori. E vorba doar de a
crea o breşă într-un sistem mult prea închis şi centralizat.
Unităţile armatei americane sunt obligate să-şi
cheltuiască un procent semnificativ din buget pe plan local, în zona
garnizoanei, pentru că banii publici au şi o componentă
strategică.
Mai lipseşte însă ceva. Chiar dacă
existenţa deschiderii comerciale şi a deschiderii tehnologice au
şansa să creeze cadrul competitiv necesar, nimic nu se poate petrece
atâta vreme cât lipseşte deschiderea administraţiei. Mi-a fost
însă imposibil să identific o strategie coerentă în
privinţa informatizării administraţiei publice (oare aşteptăm
să ne-o traseze UE?) şi cu atât mai puţin un organ care să
elaboreze câteva specificaţii deschise şi publice în privinţa
modalităţilor prin care sistemele diverse din cadrul
instituţiilor publice să poată să comunice nu doar între
ele, ci şi cu lumea exterioară.
Adică cu noi, muritorii de rând, care încă
alergăm bezmetici cu hârtiile în mână de la un ghişeu la altul.
