Trebuie să recunosc -- nu fără o anumită jenă -- că am o adevărată slăbiciune pentru previziuni, prognoze, profeţii, utopii şi tot felul de alte lucruri care ne dau impresia că ne dezvăluie ceva despre viitor. Desigur, chiar dacă exclud chiromanţia şi ghicitul în cafea, o doză de frivolitate străbate toate aceste practici, pentru că mi-e greu să-mi amintesc măcar un simplu exemplu de reuşită. Şi totuşi, în ciuda seriei nesfârşite de eşecuri, oamenii persistă în această temerară încercare de a-şi apropia o însuşire care pare rezervată zeilor.

Ultima ispravă care mi-a atras atenţia în acest domeniu este un studiu realizat în colaborare de Elon University şi Pew Internet & American Life Project sub titlul Imagining the Internet. Interesantă mi s-a părut metoda: au fost aleşi 1286 de experţi (printre care figurează şi nume legendare precum Bob Metcalfe sau Vinton Cerf) şi li s-au cerut răspunsuri la un chestionar cuprinzând 18 "întrebări provocatoare" privind evoluţia internetului în următorii zece ani. Restul este statistică iar rezultatul pare plauzibil. Dezavantajul este că un astfel de răspuns este prea ponderat pentru a stârni fiorul revelaţiei. Din fericire, cei mai mulţi respondenţi au avut bunăvoinţa să-şi comenteze răspunsurile, astfel încât am avut şansa să mă întâlnesc cu o idee surprinzătoare formulată de profesorul Douglas Rushkoff: Ca întotdeauna când apare un mediu nou, marile schimbări vor fi metaforice. Nu este atât de important ce anume facem în internet, ci faptul că acel comportament pe care-l avem online poate servi ca model pentru schimbări comportamentale în viaţa reală.

Dacă aplicăm ipoteza la nivel social, putem oare să extrapolăm şi să presupunem că modelele după care oamenii interacţionează în internet se vor reflecta în viitor în modul de interacţiune din viaţa reală, afectând astfel eşafodajul social al lumii în care trăim? În acest punct m-am întâlnit cu un mai vechi interes de-al meu pentru ceea ce se cheamă "internetul social", pentru că aici cred eu că se pot observa modelele comportamentale online la nivelul unor populaţii (în sens statistic) reprezentative. O speculaţie pe această temă ar putea începe cu reţele de genul Classmates.com sau Reunion.com, care împreună adună peste 60 de milioane de membri, însă există câteva aspecte care nu-mi inspiră încredere. În primul rând, e vorba de oameni care s-au cunoscut în viaţa reală, aşa că interacţiunea tinde să prelungească un comportament din afara reţelei. În al doilea rând, interacţiunile se desfăşoară preponderent în grupuri închise de foşti colegi. În fine, e vorba mai ales de oameni maturi, cu deprinderi sociale deja formate şi care se poate presupune că nu vor fi afectate de specificul interacţiunii online.

Mai interesante par reţelele de genul Friendster sau Tribe, care funcţionează după principiul "lumii mici" (cele şase grade de separaţie): prietenii prietenilor mei sunt prietenii mei. Fără îndoială că această modalitate generează mai multă interacţiune şi -- datorită caracterului "viral" -- adună un număr impresionant de membri. Este surprinzător să constaţi că te afli la mică "distanţă" de o mulţime de oameni din lumea întreagă şi, cel puţin la primele niveluri, ai şanse foarte mari să întâlneşti oameni cu preocupări comune. Ceea ce lipseşte însă acestor reţele pare să fie dezbaterea publică. E plăcut, dar nu e neapărat interesant.

Cred că modelul cel mai complex este Live Journal, unde sistemul de prieteni se formează dinamic, pe afinităţi care îşi au baza cel mai adesea în dezbaterile găzduite de diversele "comunităţi" formate pe teme de interes comun -- ceva la intersecţia dintre un forum şi un blog cu postare publică. Însă LJ nu poate fi povestit, trebuie trăit o bucată de vreme. Este o lume aparte (deşi poate fi considerată parte integrantă a "blogosferei"), poate cea mai originală din perspectiva interacţiunii publice online. Da, această lume -- populată de peste 6 milioane de tineri cu o medie de vârstă de cca. 18 ani (ciudat, două treimi sunt fete) -- are şanse să reverbereze în lumea reală.

Şi am lăsat la urmă o altă categorie, poate cea mai vizibilă: cea a voluntarilor la proiecte open source, de la Linux până la Wikipedia. Aici implicaţiile sunt şi economice iar Wired nu s-a ferit să ne avertizeze că e cazul să ne pregătim pentru o lume în care colaborarea descentralizată în reţea va înlocui corporaţiile. Tot o profeţie...