Lucrurile s-au petrecut cam aşa. La un
moment dat, firewall-ul personal -- un instrument indispensabil în zilele
noastre -- a început să-mi dea informaţii despre diverse programele
ciudate care încercau să se conecteze la diverse adrese IP folosind
nişte porturi care nu-mi inspirau încredere. Apoi, Internet Explorer a
început să se poarte ciudat. Am început să mă blindez. Am adus
un anti-adware mai nou şi am constatat că o mulţime de
gângănii îmi parazitau computerul. Le-am pus în carantină. Apoi n-a
mai mers IE. Le-am scos din carantină şi IE a pornit din nou, dar la
fel de ciudat.
Cum cu gângăniile
nu-mi puteam permite să convieţuiesc, mi-am propus să aduc un IE
nou. Dar rezultatul a fost acelaşi. Până la urmă, am recurs la
Netscape Navigator, dar n-am fost grozav de mulţumit. Mi s-a părut
greoi. După vreo lună, am pornit din greşeală IE şi...
surpriză: funcţiona. Însă după puţină vreme s-a
întâmplat din nou...
Atunci am descoperit
Mozilla Firefox, noua vedetă a internetului. Am fost atât de entuziasmat
încât am alergat să-mi anunţ colegii, dar vestea cea bună nu
mi-a adus decât nişte zâmbete condescendente. O privire pe ecranele lor m-a
lămurit.
Povestea lui Firefox este
nu doar interesantă, ci şi importantă. După ce Netscape a
pierdut "războiul browserelor", s-a hotărât să adopte un model open
source pentru browserul care i-a adus faima şi banii (să nu
uităm că AOL a cumpărat pe Netscape cu peste 4 miliarde de
dolari). Proiectul s-a numit Mozilla şi este unul dintre primele care au
relevat faptul că modelul open source se poate îmbina cu modelul
comercial tradiţional, bazat pe software proprietar. Însă succesul nu
a fost pe măsura entuziasmului. Comunitatea open source încă
nu era pregătită să abandoneze principiul "by geeks, for
geeks", aşa că întreaga construcţie s-a dovedit prea
complicată pentru utilizatorii tipici de Windows iar performanţele
erau modeste în comparaţie cu Internet Explorer. Până la urmă,
IE a acaparat peste 95% din piaţă.
Soluţia a venit de
la trei băieţi. Blake Ross are 19 şi a început încă de la
14 ani să contribuie la proiectul Mozilla, dar a fost dezamăgit de
aglomerarea de funcţiuni: browserul avea circa 10.000 de opţiuni. În
2002 s-a hotărât să dezvolte o variantă mult simplificată,
renunţând la Gecko (motorul de layout) şi folosind un nou
limbaj de descriere a interfeţei cu utilizatorul (XUL). Ideea l-a atras pe
Dave Hyatt, un mai vechi programator de la Netscape. Însă un an mai târziu
Ross a devenit student la Stanford iar Hyatt a plecat să lucreze pentru
Apple la browserul Safari, astfel încât conducerea proiectului a fost
preluată de un neozeelandez de 24 de ani pe nume Ben Goodger, care a
reuşit să pună lucrurile cap la cap şi să finalizeze
versiunea 1.0 pe data de 9 noiembrie 2004.
În ziua lansării,
Firefox a fost descărcat de peste un milion de utilizatori. Dincolo de
reuşita tehnică, Mozilla Firefox aduce încă o noutate în lumea open
source: succesul de marketing. Voluntarii care au contribuit la proiect au
organizat "petreceri de lansare" în nu mai puţin de 392 de oraşe de
pe glob iar situl web SpeadFirefox.com s-a dovedit un extraordinar
instrument de popularizare. Mai mult decât atât, o campanie de strângere de
fonduri a mobilizat peste 10.000 de donatori, iar cu banii obţinuţi a
fost plătită o reclamă de două pagini în ediţia din 16
decembrie a ziarului New York Times, în care au fost trecute numele
tuturor donatorilor. La data când scriu aceste rânduri (15 februarie 2005)
numărul estimat al descărcărilor se apropie de 25 de milioane.
Cele mai populare situri cu caracter tehnic din web apreciază că
circa 25% dintre vizitatorii lor folosesc Firefox iar cota de piaţă
este estimată deja la circa 5%.
Firefox nu doar că
este mic, rapid şi extrem de uşor de folosit (semănă cu
Safari, dacă asta vă spune ceva...), dar are şi avantajul
că este extrem de flexibil, astfel încât pasionaţii au reuşit
deja să creeze peste 175 de extensii, care mai de care mai interesante
şi ingenioase.
Însă cel mai
important este semnalul: asistăm la primul succes notabil al
mişcării open source pe desktop.