Un ziar de mare tiraj a publicat nu demult o ştire care
ne-a dat fiori: omenirea se tâmpeşte. Nu e totalmente exclus dar,
dacă procesul se va întinde pe vreo câteva mii de ani, putem să
stăm destul de liniştiţi. Însă, pentru a spori thrill-ul,
ziarul ne mai spune că cercetătorii cred că ne vom confrunta cu
o veritabilă "epidemie de prostie" ! Or asta schimbă radical datele
problemei, pentru că sugerează că nu ne vom pierde
inteligenţa încetul cu încetul, ci s-ar putea ca lucrurile să se
precipite. Iar dacă prostia e contagioasă, poate n-ar strica să
aflăm şi care ar fi cele mai eficiente măsuri profilactice...
Din păcate, articolaşul nu ne oferea nici un fel
de sfaturi în această direcţie, aşa că mi-am pus toate
speranţele în puterea minţii mele (sau, mă rog, ce-a mai
rămas din ea...) de a deduce din înlănţuirea cauzelor şi
efectelor măsurile pe care ar trebui să le iau... Şi astfel
ajungem la chestiune: conform savanţilor evocaţi în articol, de
vină ar fi calculatoarele şi Internetul!
Ciudat... Adică tocmai uneltele pe care geniul uman
le-a creat pentru a prelua muncile intelectuale de rutină şi a
elibera mintea omenească pentru activităţi mai creative, tocmai
ele să devină agentul scufundării noastre în întunericul
prostiei? Recitesc articolul cu speranţa că mi-a scăpat ceva.
Nu, verdictul e clar: "Tinerii crescuţi printre calculatoare îşi
pierd deprinderea de a-şi folosi propriile facultăţi mintale,
deoarece 'memoria externă' e întotdeauna la îndemână".
Am încercat să caut pe Internet informaţii
suplimentare. Cum sursa indicată în articol - The Sunday Times - nu
e accesibilă online decât pe baza cărţii de credit, a trebuit
să recurg tot la bunul meu prieten Google. Am căutat numele
neurologului japonez citat în text, Tosieku Savaguchi. Surpriză, un
singur rezultat: un articol numit "A planet of forgetful fools" din
ediţia în limba engleză a ziarului rusesc Pravda - de fapt
varianta originală a articolului apărut în româneşte.
Bănuiala mea iniţială a fost că savantul în cauză a
fost inventat de vreun ziarist exaltat. Am aflat apoi de pe un forum online
că e o greşeală de transcriere şi numele este Toshyiuki
Sawaguchi.
Înarmat cu un nume corect, Google şi-a făcut
datoria şi am găsit sute de referinţe utile, o mulţime de
comentarii şi chiar articolul din Sunday Times citat integral, ca
mostră de junk story. Surprinzător este faptul că
articolul a apărut cu mai bine de trei ani în urmă şi mi-e greu
să înţeleg cum de jurnaliştii ruşi l-au dezgropat abia
acum, iar ai noştri l-au preluat ca ştire de ultimă oră...
Oricum, totul s-a dovedit a fi un lanţ de exagerări jurnalistice
pornind de la un "studiu preliminar" efectuat pe baza unui minuscul
eşantion de 150 de persoane şi de la o exprimare ceva mai
"plastică" a savantului japonez. De fapt, e vorba despre două
probleme distincte şi reale.
În primul rând, memoria. Este cât se poate de plauzibil ca
oamenii moderni să-şi piardă anumite abilităţi de
memorare simplă iar tehnologiile moderne au, cu siguranţă, un
anumit rol. Cu ani în urmă ştiam pe de rost o mulţime de numere
de telefon. Astăzi am probleme să-mi amintesc numărul propriului
telefon mobil. Nu mă mai interesează. Telefoanele au agende şi
arareori mai formez un număr.
În al doilea rând, afluxul de informaţii. Este,
iarăşi, evident că pe diverse canale suntem asaltaţi de o
uriaşă cantitate de informaţie. Abilitatea de a manevra
această informaţie, de a o asimila, de a o ierarhiza ca
importanţă şi ca utilitate, de a o stoca în memoria
imediată sau în cea adâncă, sau chiar de a o uita... da, este o
chestiune legată de inteligenţă, dar nu avem nici o probă
că oamenii au fost vreodată mai pricepuţi. Pur şi simplu nu
avem termen de comparaţie.
Calculatoarele şi Internetul sunt unelte. Cu un
cuţit poţi să tai pâinea sau să-ţi tai degetul -
alegerea îţi aparţine. Noi iniţiem acţiunea, noi suntem
agentul activ, iar fiecare pas pe care-l facem implică evaluarea
opţiunilor, alegerea căilor. Toate acestea sunt gimnastică
intelectuală şi poate că anumite abilităţi se pierd,
dar cu siguranţă se câştigă altele.
Însă televizorul este altfel. El induce pasivitatea,
limitează alegerea şi până la urmă impune regula celui mai
mic numitor comun. Dacă omenirea se va tâmpi, va fi mai degrabă din
cauza Andreei Marin decât din cauza Internetului.
Bine te-am regăsit, Darwin...
