Când eram student, am cunoscut un arheolog care venea des
pe la noi pe la facultate, la informatică. Câţiva studenţi
şi asistenţi i-au făcut nişte programe după indicaţiile
lui, iar omul introducea o mulţime de date şi obţinea nişte
rezultate care uneori îi smulgeau exclamaţii de entuziasm, alteori îl
făceau să se încrunte şi să parcurgă minute întregi
coridoarele cu o figură concentrată. Sincer să fiu, n-am
înţeles ce făcea, deşi uneori ne mai explica despre matricile
sale cu situri şi obiecte, despre permutările de linii şi
coloane care-l ajutau să pună în evidenţă diverse
corelaţii...
Mi-am amintit de el zilele trecute, după ce - printr-un
concurs de împrejurări - am fost pus în temă despre un proiect extrem
de interesant: realizarea unui catalog naţional al patrimoniului cultural.
Din punctul de vedere al unui specialist în baze de date, provocarea e
majoră. Complexitatea este copleşitoare iar cine-şi
imaginează o simplă colecţie de fişe de inventar e în
plină eroare. E vorba de o mulţime de relaţionări între
obiecte, de probleme de temporalitate, de aproximaţii, de limbi folosite
şi câte şi mai câte... Abia după ce am parcurs o mulţime de
diagrame UML şi de scheme XML am realizat eleganţa soluţiei
şi mi-am dat seama, cu oarecare surprindere, că meseria "arhivarului"
poate fi chiar pasionantă.
Când cele circa un milion de înregistrări existente în
diversele baze de date locale vor fi reunite în baza de dată centrală,
arheologul meu (dacă mai trăieşte) şi o mulţime de
specialişti din cele mai diverse domenii vor avea la dispoziţie la o
adevărată comoară informaţională. Direct de pe masa de
lucru, prin Web. Comparaţi doar o simplă interogare de genul "monede
emise în timpul împăratului Hadrian descoperite în sudul Transilvaniei" cu
o munca de documentare echivalentă în varianta "clasică".
Însă şi pentru noi, simpli muritori, această
bogăţie informaţională va fi disponibilă. O vom putea,
poate, parcurge ca pe un muzeu virtual. Sau poate vom avea o
interfaţă specifică ce ne-o va prezenta ca o enciclopedie
culturală. Pentru profesori şi elevi va fi un material didactic
colosal. Mai mult chiar, ar putea fi şi un suport pentru comerţ (de pildă
conexiuni cu sisteme de rezervări de bilete la spectacole sau cu
librării virtuale)...
* * *
Nu ştiu în ce măsură v-am transmis ceva din
entuziasmul meu. Până la urmă, ceea ce vreau să spun este
că dacă există conţinut, formele vor veni de la
sine. Însă aici entuziasmul meu se diluează sensibil, pentru că
proiectul despre care v-am povestit se dovedeşte o floare rară...
În primul rând, mi se pare inacceptabil ca Dicţionarul
Explicativ al Limbii Române (zis şi DEX) lipseşte de pe Web. Oricâte
obiecţii aş avea la adresa lui, până una-alta este
referinţa cu gir academic a limbii materne a românilor de pretutindeni.
Or, din câte ştiu eu, limba română nu este sub copyright iar Academia
Română este finanţată din bani publici.
Nu din bani publici, ci din contribuţii personale
voluntare a luat naştere proiectul DEX online (la iniţiativa
lui Cătălin Frâncu, absolvent MIT, acum la Google). Până acum a
adunat peste 30.000 de definiţii culese din diverse dicţionare ale
limbii române. Chiar dacă e o muncă migăloasă şi prea
puţin creativă, e un act de cultură pe care putem să-l
facem... Dacă fiecare dintre noi ne vom sacrifica o oră pe
săptămână, în scurt timp vom putea face din DEX Online (dexonline.ro)
o resursă utilă nu doar pentru noi înşine, ci şi pentru
românii cărora limba maternă le este ameninţată...
Mai mult chiar. Cred că întreaga literatură
română care a ieşit de sub incidenţa copyright-ului ar trebui
transpusă pe Web. Nu doar că este un bun cultural comun, dar poate fi
un extrem de util material de studiu pentru lingvişti, filologi, istoricii
literari... Metodele statistice nu mai sunt noutăţi în aceste
domenii. Poate că o comparaţie între limba lui Mateiu Caragiale
şi limba lui Sadoveanu n-ar fi chiar lipsită de interes. În plus, ar
fi extrem de uşor ca DEX online să depăşească nivelul
explicativ şi să cuprindă exemplificări pentru fiecare sens
al cuvintelor. Este privilegiul lui să nu depindă de volum.
Însă această lucrare nu mai poate fi
realizată doar de voluntari, oricât de entuziaşti ar fi. Poate
cunoaşteţi vreun miliardar care ar vrea să intre în istoria
literaturii române... Chilipir curat, coane Făniţă.
Credite: Acesta articol îşi datorează
substanţa informaţiilor primite de la domnii Dan Matei
(directorul Institutului de Memorie Culturală) şi Mircea
Săracu (manager de proiect la
Softwin). Proiectul - care poartă numele de cod Panizzi (în cinstea
lui Sir Antony Panizzi, bibliotecar-şef în secolul XIX la British Museum,
unul dintre fondatorii catalografiei moderne) - îl are ca programator-şef
pe Mihai Matei.
