Zilele trecute am răsfoit câteva dintre documentele propagandei mişcării pentru software liber. Ceea ce trebuia să fie o simplă reîmprospătare a memoriei s-a transformat însă într-o încercare de re-evaluare a întregului fenomen, prin prisma evoluţiilor din ultimii doi-trei ani. Motivul? Chiar titlul celebrului eseu al lui Eric Raymond: Catedrala şi bazarul.

Raymond desemnează prin "catedrală" modelul pe baza căruia este dezvoltat softul comercial -bazat pe metodologii riguroase, de sorginte industrială. În schimb "bazarul" este forfota pe jumătate anarhică ("la limita promiscuităţii") din care s-a născut Linux şi multe dintre produsele open source reprezentative. Interesant e că metafora corespunzătoare lumii softului liber (pe care Raymond o pune în contrast cu lumea softului comercial) aparţine, de fapt, tocmai lumii comerciale. Bazarul oriental nu este operetă pentru turişti, ci este o zonă comercială vie, unde se vinde şi se cumpără. Pe bani.

Desigur, Raymond s-a referit la modul de dezvoltare a produselor şi argumentaţia sa este convingătoare. Însă este imposibil să eviţi o discuţie despre aspectele comerciale implicate în fenomenul softului liber, cu atât mai mult cu cât perioada "romantică" a cam trecut, iar în joc au intrat miliardele unor grei de talia lui IBM, Oracle sau Apple. Deşi îmi displace, trebuie să recunosc că şi această discuţie este, într-un fel, propagandă. Pentru că ea va ajunge, inevitabil, să distrugă mitul eroului-hacker, situat undeva între haiducie şi filantropie, în orice caz în afara pieţei, a universului comercial. Acest mit a subminat multă vreme răspândirea softurilor libere în mediile corporatiste: pentru managerul unei afaceri orientate spre profit, cineva din afara lumii comerciale nu poate fi un partener de afaceri.

Nu se poate nega că printre resorturile care animă membrii comunităţii open source (asta înţelege Raymond prin hacker) se află şi dorinţa de a face un bine dezinteresat, poate chiar dorinţa de glorie şi, cu siguranţă, dorinţa de a învăţa... Chiar dacă facem abstracţie de motivaţiile ceva mai pragmatice, este cert că rezultatul muncii acestor voluntari are un impact sensibil - chiar dacă oarecum involuntar - asupra pieţei. Numele jocului: comodizare.

În primul rând, este vorba de o tendinţă de comodizare a produselor software. În momentul în care o bună implementare a unui soft liber capătă notorietate, preţul produselor comerciale concurente tinde să scadă iar calitatea şi cantitatea serviciilor adiacente furnizate să crească.

Interesant este efectul comodizării asupra pieţei de echipamente. Mare majoritate a produselor open source sunt dezvoltate pe baza unui cod unic, cu implementări similare pe diverse platforme, ceea ce tinde să reducă "personalitatea" echipamentului de dedesubt. Câtă vreme softul funcţionează identic pe diferite platforme, hardul devine un simplu şi anonim furnizor de putere de calcul. Brand-ul echipamentului îşi pierde din importanţă iar marjele de profit scad.

Pe de altă parte, apetenţa firească a softului liber pentru standarde deschise creează o importantă presiune asupra standardelor proprietare. Necesitatea de a furniza acces aplicaţiilor open source la propriile produse proprietare îi obligă adesea pe producători să renunţe la monopolul pe care standardele proprii îl apărau.

Rezultatul net este că piaţa informatică devine tot mai competitivă. Din zona alternativă, softurile libere migrează spre mainstream iar producătorii comerciali se adaptează sau pierd. IBM şi Oracle îşi migrează produsele pe Linux, Borland şi Apple le publică în regim open source (o nouă formă de marketing), unii se retrag în nişe de piaţă încă protejate, alţii se luptă în justiţie, alţii ies din business...

În fine, ajungem şi la motivaţiile strict pragmatice ale membrilor comunităţii open source. Softul liber creează piaţă. Principiul este simplu: oferi aparatul de bărbierit şi vinzi lame. Adică valoare adăugată. Unii asamblează distribuţii de software liber, alţii oferă servicii (consultanţă, suport tehnic, instruire). Unii adaptează produse pentru cerinţe speciale, alţii scriu cărţi. Unii dezvoltă aplicaţii particularizate, alţii integrează sisteme complexe mixând softuri open source cu softuri comerciale... O agitaţie perpetuă, pe jumătate anarhică, din care până la urmă se câştigă bani.

Hacker-ul devine businessman iar bazarul redevine piaţă.