E dimineaţa devreme. Vin la birou şi am loc de parcare la discreţie. Descui uşa şi simt mirosul de cafea. E ok. Pornesc calculatorul şi mă duc să-mi umplu prima cană de cafea. Mă întorc la calculator şi introduc parola. Discul cârâie şi un mesaj mă anunţă că nici un server de domeniu n-a fost dispus să-mi valideze parola şi, în consecinţă, s-ar putea ca unele servicii de reţea să nu-mi fie accesibile. O presimţire neagră îmi spune că de fapt nici un serviciu de reţea nu-mi va fi accesibil... Pornesc mailer-ul şi presimţirea devine certitudine: sunt off-line! Îngrozit, alerg bezmetic de la un etaj la altul dar nu-i nimeni care să mă poată ajuta. Femeile de serviciu îşi opresc aspiratoarele şi mă privesc neputincioase, dar înţelegătoare... Îl sun disperat pe omul tehnic, care-mi răspunde râzând: "Mufa... femeile de serviciu dau cu aspiratorul şi mufa nu stă ca lumea în priza de reţea...". Soluţia? Banda adezivă.

Acasă, fetele vor să vadă un film, eu vreau să văd un meci din Liga Campionilor. Mă duc la calculator, pornesc tunerul TV şi, desigur, nu prind nici un post... A fost zi de curăţenie şi Marika nu poate fi convinsă să nu aspire zecile de cabluri care atârnă în spatele biroului. Mufa cablului TV e lipită cu bandă adezivă...

Televizorul e la fel... Mufa cedează la intervale neregulate de timp şi trebuie să fac ceea ce detest cel mai mult: să-mi caut şurubelniţa şi banda adezivă. Spun vorbe grele în astfel de situaţii...

Combina muzicală e ireproşabilă. Mufele sunt grozave. Dar o alimentez dintr-o priză triplă în care ştecherul refuză să stea fix. De fiecare dată când îmi pun telefonul la încărcat, o fracţiune de secundă contactul se pierde şi, odată cu el, programarea posturilor de radio, modul de tratare a capătului de bandă, ceasul revine la zero... Iarăşi: banda adezivă.

Am cumpărat nu demult un alimentator de telefon pentru maşină. L-am probat în magazin şi a fost în regulă. Într-o bună zi am avut nevoie de el. L-am pus în priza brichetei, am pus mufa în aparat, am văzut că încarcă şi l-am pus jos. La prima groapă mufa a ieşit. L-am pus în toate poziţiile, cu acelaşi rezultat. Singura variantă era să ţin telefonul într-o mână şi cu cealaltă să-i ţin mufa. Maşina mea are, totuşi, volan... Iar la volan vorbele urâte vin mai uşor... dacă nu ai bandă adezivă.

* * *

Săptămânile trecute s-a discutat mult pe o listă de discuţii (tic-lobby) despre sistemul informatic cu care s-a făcut repartizarea elevilor în licee. Programele au fost realizate de firma Siveco România şi au fost donate Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Nu prea se pot reproşa multe acestor programe... Deşi au intervenit unele erori, este discutabil în ce măsură ele pot fi puse în seama tehnologiei. După ce omul de la Siveco ne-a explicat complexitatea sistemelor de validare, înclin să cred că a fost vorba doar de erori umane. Problema a fost însă alta. Sistemul sofisticat (servere de aplicaţie, baze de date, pagini dinamice etc.) care trebuia să furnizeze publicului rezultatele pe Web a cedat sub presiunea numărului enorm de cereri. În faţa acestui fapt neprevăzut (cine s-ar fi aşteptat ca românii cei săraci să aibă atâtea computere conectate la Internet?) tehnicienii au făcut o noapte albă: au renunţat la minunile tehnicii software şi au transpus totul în pagini statice HTML.

* * *

E frustrant. Sistemele globale de comunicaţii se poticnesc într-o banală mufă şi trebuie să ai mereu banda adezivă la îndemână.