De fiecare dată când intru într-o librărie şi sunt asaltat de sute şi sute de titluri de cărţi de informatică, îmi aduc aminte că am învăţat meseria aceasta după copii xerox. Cărţile atât de puţine, copiatoarele atât de proaste şi de "controlate" iar doritorii atât de mulţi încât ceea ce astăzi înseamnă pur şi simplu "a învăţa" devenea o cursă contra cronometru, de regulă nocturnă şi aproape clandestină.

Cu toate acestea, câteva cărţi fundamentale de informatică s-au tradus în anii 80 şi au fost publicate în româneşte. Printre ele s-a numărat şi cartea de inteligenţă artificială a lui Patrick Winston (profesor la MIT). La prima lectură am fost şocat de stilul degajat şi atractiv în care era scrisă. Departe de morga academică a cărţilor şi cursurilor cu care eram obişnuit, cartea lui Winston reuşeşte să te facă părtaş la o aventură.

Şi ce aventură fascinantă, Inteligenţa Artificială! De la algoritmi euristici la recunoaşterea formelor, de la înţelegerea limbajului natural la demonstrarea automată a teoremelor, de la jocul de şah sau go până la roboţi autonomi... Cu siguranţă, cartea lui Patrick Winston a contribuit şi ea la o adevărată vogă AI în acele vremuri. Se părea că toată lumea nu vorbeşte decât despre reţele semantice şi modele cognitive.

Dar deziluzia nu a întârziat. Calculatoarele acelei epoci nu erau nici pe departe capabile să satisfacă imensele nevoi computaţionale ale celor mai simple aplicaţii AI. Mulţi dintre pasionaţii de atunci am căutat domenii mai practice, chiar dacă nu atât de spectaculoase. Asupra domeniului AI părea că s-a aşternut tăcerea...

Dar, în tăcere, lucrurile au evoluat. N-aş putea spune că am ignorat fenomenul AI, dar revelaţia am avut-o abia când un prieten mi-a trimis traducerea în engleză a unui document scris în limba spaniolă, traducere realizată automat, cu Babel Fish. Un text de aproape 4000 de cuvinte, absolut coerent! Mi s-a părut extraordinar, aşa că am întreprins imediat o scurtă cătare pe Web ca să aflu ce vrăji a mai făcut inteligenţa artificială...

Am descoperit astfel că, în linişte, inteligenţa artificială a pătruns peste tot. Poate că HAL, computerul cu voinţă proprie din Odiseea spaţială 2001, este încă departe, dar există mii de programe care utilizează tehnici de inteligenţă artificială, începând de la "banalele" programe de recunoaştere optică a caracterelor (OCR) şi până la programe de data mining care depistează fraude în utilizarea cărţilor de credit pe baza unor "tipare comportamentale" pe care le deduc dintr-un noian de date istorice. Înţelegerea limbajului natural a făcut progrese remarcabile, astfel încât traducerea automată este deja utilizabilă, transcrierea după dictare este acceptabilă, iar căutările inteligente îşi arată roadele (de pildă FlipDog, de la Monster.com). Mai mult chiar, Autonomy extrage "esenţa" semantică a unui text, iar cercetările prietenului meu Daniel Marcu condus la programe care pot sumariza cu suficientă acurateţe texte de mari dimensiuni...

L-am regăsit cu această ocazie şi pe Patrick Winston. Nu doar ca profesor la MIT, ci şi ca fondator al companiei Ascent Technology, care realizează programe care, pe baza unor metode de "învăţare adaptivă", gestionează logistica extrem de complexă a unor mari aeroporturi sau linii aeriene (de altfel, chiar şi logistica operaţiunii Desert Storm a fost asigurată de programe de la Ascent).

Profesorul Winston este implicat şi într-o iniţiativă academică, numită The Human Intelligence Enterprise (http://www.ai.mit.edu/projects/HIE), care-şi propune să reunească forţele celor care pot contribui la înţelegerea inteligenţei umane.

Oppps... Aşadar, încă nu ne înţelegem propria inteligenţă, dar avem ambiţia de a crea programe care să treacă testul Turing. Ciudată specie mai suntem...